ORDIN nr. 135 din 11 februarie 2004pentru aprobarea condiţiilor privind conferirea Medaliei Meritul Sanitar ca decoraţie civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 18 februarie 2004Data intrării în vigoare 18-02-2004
Având în vedere prevederile Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, şi ale art. 12 din anexa nr. 2 la Legea nr. 539/2003 privind Ordinul Meritul Sanitar şi Medalia Meritul Sanitar,în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:Articolul 1Medalia Meritul Sanitar se conferă de Preşedintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale formulate de către ministrul sănătăţii şi avizate de Cancelaria Ordinelor.
Articolul 2Medalia Meritul Sanitar cuprinde 3 clase. Ierarhia în ordine descrescătoare este următoarea:a) clasa I;b) clasa a II-a;c) clasa a III-a.Articolul 3Conferirea Medaliei Meritul Sanitar se face obligatoriu începând cu clasa a III-a.Articolul 4(1) Medalia Meritul Sanitar conferită ca decoraţie civilă se poate acorda nelimitat pentru clasele a III-a şi a II-a şi este limitată la 3.000 de membri pentru clasa I.(2) Medalia Meritul Sanitar clasa I conferită cetăţenilor străini ca decoraţie civilă nu intră în numărul prevăzut la alin. (1).Articolul 5Pentru prima promoţie de la intrarea în vigoare a Legii nr. 539/2003 privind Ordinul Meritul Sanitar şi Medalia Meritul Sanitar se pot conferi maximum 15% din numărul prevăzut pentru fiecare clasă.
Articolul 6Decorarea are loc o dată pe an, cu prilejul Zilei Ordinului Meritul Sanitar, care se sărbătoreşte la data de 26 noiembrie - data primei instituiri a decoraţiei în anul 1913; în cazuri deosebite decoraţiile pot fi conferite şi pe parcursul anului calendaristic, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.Articolul 7Medalia Meritul Sanitar se conferă personalului medico-sanitar fără studii superioare din sistemul sanitar, cetăţeni români sau străini, pentru activităţi meritorii în toate domeniile curente medicale.Articolul 8Prin activităţi meritorii, în sensul prezentului ordin, se înţelege:a) asistarea şi ajutarea cu competenţă, în limita îndatoririlor profesionale, a cadrelor medicale cu pregătire superioară în exercitarea actului medical;b)
îngrijirea cu conştiinciozitate şi abnegaţie a persoanelor suferinde sau rănite.Articolul 9În afara condiţiilor prevăzute la art. 8, personalul medico-sanitar fără studii superioare, care este propus să i se confere Medalia Meritul Sanitar, trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii:a) să aibă o vechime de cel puţin 10 ani de activitate în domeniul medical;b) să aibă rezultate deosebite în activitatea specifică, practică sau teoretică, evidenţiate prin calificative de cel puţin "foarte bine" obţinute la evaluarea performanţelor profesionale individuale în ultimii 3 ani.Articolul 10(1)
Pentru a se conferi o clasă superioară aceleiaşi persoane este necesară efectuarea unui stagiu minim în clasa imediat inferioară şi îndeplinirea condiţiei de perfecţionare profesională, astfel:a) de la clasa a III-a la clasa a II-a - 5 ani; să fie cel puţin asistent medical principal;b) de la clasa a II-a la clasa I - 6 ani; să fie asistent medical-şef.(2) Pentru merite cu totul deosebite, termenul de 10 ani, precum şi vechimea minimă în clasă pot fi reduse cu maximum o treime.Articolul 11Comunicarea numărului maxim de decoraţii privind Medalia Meritul Sanitar se face până la data de 1 iunie a fiecărui an de către Direcţia resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene din cadrul Ministerului Sănătăţii, pe baza numărului de medalii repartizat anual de Cancelaria Ordinelor, în limitele locurilor vacante.
Articolul 12Directorii direcţiilor de sănătate publică judeţene şi ai unităţilor sanitare publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, precum şi cei ai direcţiilor medicale sau similare acestora din ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie vor înainta Direcţiei resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene tabelele cuprinzând propunerile nominale de conferire a Medaliei Meritul Sanitar, până la data de 30 iunie a fiecărui an.Articolul 13Până la data de 31 august a fiecărui an, Direcţia resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene va înainta ministrului sănătăţii tabelele cuprinzând propunerile nominale de conferire a Medaliei Meritul Sanitar, care vor fi trimise Cancelariei Ordinelor.Articolul 14Direcţia resurse umane, formare profesională, concursuri şi examene, împreună cu unităţile aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii şi cu direcţiile medicale ori similare acestora din ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.Articolul 15Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii,Ovidiu BrînzanBucureşti, 11 februarie 2004.Nr. 135.──────────────

EMITENT |
Având în vedere prevederile Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, şi ale art. 12 din anexa nr. 2 la Legea nr. 539/2003 privind Ordinul Meritul Sanitar şi Medalia Meritul Sanitar,în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:Articolul 1Medalia Meritul Sanitar se conferă de Preşedintele României prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale formulate de către ministrul sănătăţii şi avizate de Cancelaria Ordinelor.






