Structură Act

ORDIN nr. 1.882 din 29 decembrie 2006pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 315/2005 privind aprobarea Procedurii de notificare a administratorilor de scheme de intercomparare laboratoare de analize medicale
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 24 ianuarie 2007Data intrării în vigoare 24-01-2007

    Având în vedere prevederile art. 29 din Normele privind autorizarea şi funcţionarea laboratoarelor care efectuează analize medicale, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice,văzând Referatul de aprobare al Autorităţii de Sănătate Publică nr. E.N. 8.463/2006,ministrul sănătăţii publice emite următorul ordin:Articolul IArticolul 3 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 315/2005 privind aprobarea Procedurii de notificare a administratorilor de scheme de intercomparare laboratoare de analize medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 13 aprilie 2005, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. - Notificarea este valabilă pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care solicitantul este în curs de implementare a sistemului de management al calităţii, conform ISO 43-1 sau ISO 9001:2000, se poate acorda o notificare provizorie, valabilă pe o perioadă de un an."Articolul IIPrezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii publice,Gheorghe Eugen NicolăescuBucureşti, 29 decembrie 2006.Nr. 1.882.------