Abonamentul pe care îl deţineţi nu include drepturi de acces la acest modul.Pentru a avea acces la toată informaţia, trebuie să achiziționați un abonament sau să schimbaţi planul de abonament care să conțină modulul de .
Alege plan abonament
EMITENT |
Notă CTCE Forma consolidată a ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 96 din 9 noiembrie 2018, publicate în Monitorul Oficial nr. 963 din 14 noiembrie 2018, la data de 11 Mai 2019 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: LEGEA nr. 93 din 6 mai 2019.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor.
Prin Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările ulterioare, a fost instituit un nou beneficiu de asistenţă socială prin consolidarea ajutorului social, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Aplicarea prevederilor Legii nr. 196/2016, cu modificările ulterioare, respectiv acordarea noului beneficiu de asistenţă socială nu se poate realiza în absenţa Sistemului naţional informatic al asistenţei sociale şi depinde de capacitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a asigura prelucrarea informatică a datelor privind solicitanţii şi verificarea criteriilor de eligibilitate.Sistemul naţional informatic al asistenţei sociale este în curs de realizare. Practic, acesta face subiectul unui proiect al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu sprijinul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, care se înscrie atât în cadrul agendei digitale a României, cât şi în măsura prevăzută de Programul de guvernare. Acest proiect este în faza iniţială, finalizarea acestuia estimându-se în perioada 2020-2021.În contextul imposibilităţii aplicării Legii nr. 196/2016, cu modificările ulterioare, este necesară menţinerea aplicării Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de minimum 2 ani, pentru a nu afecta un număr de aproximativ 210.000 familii în risc de sărăcie, beneficiare ale ajutorului social, şi crearea unor noi probleme sociale prin creşterea riscului de excluziune socială, având în vedere faptul că aproximativ 50% din aceste familii sunt familii cu copii.În plus, măsurile din ultima perioadă în domeniul stimulării ocupării forţei de muncă, evoluţia salariilor, creşterea veniturilor medii şi noua viziune a sistemului de pensii, conduc la necesitatea unei revizuiri a prevederilor legale conţinute de Legea nr. 196/2016, cu modificările ulterioare, care să aibă ca efect creşterea participării pe piaţa muncii a membrilor apţi de muncă din familiile beneficiare de ajutor social. Având în vedere imposibilitatea susţinerii financiare a măsurilor prevăzute de art. 27 alin. (6) şi art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în special în privinţa sprijinului de 500 euro care ar trebui acordat tuturor copiilor născuţi începând cu data intrării în vigoare a legii, ceea ce ar însemna plata dreptului pentru aproximativ 1,7 milioane copii născuţi în această perioadă, pentru implementarea acestei măsuri fiind necesari aproximativ 4 miliarde lei, şi ţinând cont de necesitatea aprobării bugetului de stat pentru anul 2019 şi încadrarea în limitele de deficit bugetar asumate, se impune şi pentru aceste măsuri prorogarea termenului de aplicare. Prorogarea termenului de aplicare atât a Legii nr. 196/2016, cu modificările ulterioare, cât şi a măsurilor prevăzute de art. 27 alin. (6) şi art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar a fi efectuată înainte de aprobarea legii bugetare anuale, astfel încât fundamentarea bugetului să fie realizată pe baza actelor normative aprobate, conform Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.De asemenea, în situaţia excepţională înregistrată cu privire la proliferarea pestei porcine africane şi a despăgubirilor preconizate a se acorda gospodăriilor individuale în care au fost sacrificate suine purtătoare ale acestui virus, ţinând cont de faptul că 48% dintre gospodăriile în care se acordă ajutorul social sunt în mediul rural, se impune exceptarea acestor despăgubiri de la a fi luate în calcul la stabilirea ajutorului social pentru a nu afecta situaţia socioeconomică a acestor gospodării. Astfel, este necesară modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte veniturile care se exceptează de la stabilirea dreptului la ajutorul social. Luând în considerare Decizia Curţii Constituţionale nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ţinând cont de prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, prevederile Codului muncii trebuie adaptate, astfel încât să nu se înregistreze disfuncţionalităţi legislative ca urmare a încetării efectelor juridice ale reglementării actuale. De asemenea, se impune şi modificarea art. 164 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asigurându-se astfel cadrul necesar stabilirii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, diferenţiat pe criteriile nivelului de studii şi al vechimii în muncă. Totodată, în contextul intrării în vigoare de la 1 ianuarie 2019 a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare şi abrogarea cu aceeaşi dată a Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, cu modificările ulterioare, se impune corelarea celor două acte normative astfel încât cuantumurile aferente tichetelor de creşă prevăzute de acestea să fie egalizate.Având în vedere necesitatea reducerii urgente a deficitului de forţă de muncă identificat la nivel naţional, reclamat şi de reprezentanţii mediului de afaceri, deficit care se poate reduce prin calificarea la locul de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, republicată, cu modificările ulterioare, a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, aflate în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi care nu au absolvit învăţământul gimnazial,luând în considerare modificările legislative prevăzute în Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 5.039/2.126/2018 privind aprobarea corespondenţei dintre nivelurile Cadrului naţional al calificărilor, actele de studii/calificare ce se eliberează, tipul de programe de educaţie şi formare profesională din România prin care pot fi dobândite nivelurile de calificare, nivelurile de referinţă ale Cadrului european al calificărilor, precum şi condiţiile de acces corespunzătoare fiecărui nivel de calificare, ce oferă posibilitatea persoanelor care au absolvit învăţământul primar de a avea acces la programe de formare profesională, de nivel 1, în scopul îmbunătăţirii cunoştinţelor, aptitudinilor şi competenţelor în context personal, civic, social şi/sau legat de ocupare şi care să le permită practicarea ocupaţiilor care necesită deţinerea unor cunoştinţe generale de bază şi a unor competenţe specifice acestora,având în vedere Recomandarea Consiliului 2.016/C 67/01 privind integrarea şomerilor de lungă durată pe piaţa forţei de muncă,de asemenea, pentru a sprijini integrarea pe piaţa muncii a persoanelor din grupuri vulnerabile, în special a celor beneficiare de prestaţiile prevăzute în Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. 


Formă consolidată valabilă la data 11-05-2019 Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 11-05-2019 până la data de 04-10-2025