Structură Act

DECIZIE nr. 412 din 10 decembrie 2024privind constituirea Comitetului interministerial de coordonare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European - F.O.T.E. - ediţia de iarnă, 2027
EMITENT
  • PRIM-MINISTRUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1241 din 10 decembrie 2024Data intrării în vigoare 10-12-2024


    Având în vedere Adresa Comitetului Olimpic şi Sportiv Român nr. 2.318 din 2 decembrie 2024, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/40.342/MA din 5 decembrie 2024, în temeiul art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.473/2024 pentru declararea de interes naţional a Festivalului Olimpic al Tineretului European - F.O.T.E. - ediţia de iarnă, 2027, prim-ministrul emite prezenta decizie.Articolul 1Se constituie Comitetul interministerial de coordonare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European - F.O.T.E. - ediţia de iarnă, 2027, denumit în continuare Comitetul, organism consultativ fără personalitate juridică.
    Articolul 2Comitetul are ca obiectiv asigurarea condiţiilor necesare, pregătirea şi desfăşurarea efectivă a Festivalului Olimpic al Tineretului European - F.O.T.E. - ediţia de iarnă, 2027. Articolul 3(1) Componenţa Comitetului este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. (2) Comitetul este condus de secretarul general al Guvernului, în calitate de preşedinte, sau, în lipsa acestuia, de secretarul de stat/secretarul general adjunct al Guvernului desemnat în acest scop. (3) Ministerele sunt reprezentate la reuniunile Comitetului la nivelul funcţiei de ministru/secretar de stat, iar celelalte entităţi de conducătorii sau împuterniciţii acestora.
    (4) La lucrările Comitetului, la propunerea preşedintelui, pot participa reprezentanţi ai altor autorităţi sau instituţii publice cu atribuţii în domeniu. (5) Secretariatul Comitetului este asigurat de Agenţia Naţională pentru Sport.

    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    p. Secretarul general al Guvernului,
    Mihnea-Claudiu Drumea
    Bucureşti, 10 decembrie 2024.Nr. 412.ANEXĂCOMPONENŢAComitetului interministerial de coordonare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European - F.O.T.E. - ediţia de iarnă, 2027
    1. Secretariatul General al Guvernului2. Cancelaria Prim-Ministrului3. Ministerul Afacerilor Interne4. Ministerul Apărării Naţionale5. Ministerul Sănătăţii6. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei7.
    Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului
    8. Agenţia Naţională pentru Sport9. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român10. Instituţia prefectului din judeţul în care urmează a se desfăşura Festivalul Olimpic al Tineretului European - F.O.T.E. - ediţia de iarnă, 2027
    -----