HOTĂRÂRE nr. 15 din 11 martie 2025privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 12 martie 2025Data intrării în vigoare 12-03-2025
În temeiul prevederilor art. 5 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 4/1992, republicat, cu completările ulterioare,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe aprobă componenţa nominală şi conducerea Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 11 martie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
CIPRIAN-CONSTANTIN ŞERBAN
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
MIRCEA ABRUDEANBucureşti, 11 martie 2025.Nr. 15.ANEXĂCOMPONENŢA NOMINALĂ ŞI CONDUCEREA Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare1. Stan Ioan, senator, membru al Grupului parlamentar P.S.D. - preşedinte2. Budacă Vasile, deputat, membru al Grupului parlamentar P.S.D.3.
Mihalcea Silvia-Claudia, deputat, membru al Grupului parlamentar P.S.D.4. Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina, deputat, membru al Grupului parlamentar P.S.D.5. Sandu Viorica, deputat, membru al Grupului parlamentar P.S.D.6. Solomon Adrian, deputat, membru al Grupului parlamentar P.S.D.7. Zamfir Daniel-Cătălin, senator, membru al Grupului parlamentar P.S.D.8. Corendea Cosmin-Ioan, deputat, membru al Grupului parlamentar A.U.R. - vicepreşedinte9. Ştefănescu Daniela, senator, membru al Grupului parlamentar A.U.R.
10. Vadim-Tudor Lidia, deputat, membru al Grupului parlamentar A.U.R.11. Neacşu Andreea-Firuţa, deputat, membru al Grupului parlamentar A.U.R.12. Gherasim Laura, deputat, membru al Grupului parlamentar A.U.R.13. Rusu Petrică Lucian, senator, membru al Grupului parlamentar P.N.L. - vicepreşedinte14. Coteţ Mihai, senator, membru al Grupului parlamentar P.N.L.15. Vela Ion-Marcel, deputat, membru al Grupului parlamentar P.N.L.16. Năcuţă Sorin, deputat, membru al Grupului parlamentar P.N.L.
17. Hangan Pollyanna-Hanellore, deputat, membru al Grupului parlamentar U.S.R. - secretar18. Gheorghiu Andrei-Florin, deputat, membru al Grupului parlamentar U.S.R.19. Bochileanu George-Cătălin, senator, membru al Grupului parlamentar U.S.R.20. Peia Ninel, senator, membru al Grupului parlamentar S.O.S. România 21. Ţiu Mihai-Adrian, deputat, membru al Grupului parlamentar S.O.S. România 22. Miklós Zoltán, deputat, membru al Grupului parlamentar U.D.M.R. - trezorier23.
Turos Lóránd, senator, membru al Grupului parlamentar U.D.M.R.24. Simu Aurora-Tasica, deputat, membru al Grupului parlamentar P.O.T.25. Merka Adrian-Miroslav, deputat, membru al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale - secretar-----

EMITENT |