DECIZIA nr. 85 din 17 martie 2025referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 150 şi 147 din Codul muncii, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu art. 1 din capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 6 mai 2025Data intrării în vigoare 06-05-2025
Dosar nr. 2.365/1/2024
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.365/1/2024, la care s-a conexat Dosarul nr. 138/1/2025, este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările formulate de Tribunalul Buzău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 774/114/2023 şi de Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.414/99/2024 privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept:– în interpretarea dispoziţiilor art. 150 şi 147 din Codul muncii, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu art. 1 din capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 şi regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 - anexa nr. 1 articolul unic lit. a), să se stabilească dacă sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază intră în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă şi dacă acordarea acestui spor dă dreptul la acordarea unui concediu suplimentar?;– dacă prevederile art. 1 pct. B din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 367, 417 şi 421 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, art. 147 şi art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite unor funcţionari publici din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ pentru perioada concediului de odihnă, la calculul indemnizaţiei trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?5. Magistratul-asistent învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit. 6. Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării7. Tribunalul Buzău - Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 2 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la prima problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 octombrie 2024, cu nr. 2.365/1/2024.9. Ulterior (17 ianuarie 2025), pe rolul instanţei supreme a fost înregistrată, cu nr. 138/1/2025, cea de-a doua sesizare formulată de Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal privind dezlegarea problemei de drept referitoare la posibilitatea includerii în calculul indemnizaţiei de concediu a sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare, în cazul funcţionarilor publici din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“. 10. Având în vedere existenţa unei strânse legături între obiectul primei sesizări (în prima componentă a acesteia) şi cel al sesizării înregistrate ulterior, în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 138/1/2025 la Dosarul nr. 2.365/1/2024.II. Normele legale incidente11. Codul muncii
Articolul 147(1) Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare. (2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariaţi prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrătoare. (…)(...)Articolul 150(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.(2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.(3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
12. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017Sporul pentru condiţii de muncăArticolul 23Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.(...)Anexa nr. VIIICapitolul IB. Reglementări specifice funcţionarilor publiciArticolul 1(1)
Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat.13. Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ din administraţia publică centrală, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 917/2017Anexa nr. 1la regulamentul-cadruMărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă pentru personalul prevăzut la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică localăARTICOL UNICPentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, este următoarea:a)
spor de la 10,1% până la 15% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;b) spor de la 5,1% până la 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;c) spor de până la 5% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru.14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul administrativDispoziţii privind completarea cu alte categorii de normeArticolul 367Dispoziţiile prezentei părţi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.
(...)Drepturile salariale şi alte drepturi conexeArticolul 417(1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la salariu, prime şi alte drepturi, în condiţiile legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.(2) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.(3) Pentru funcţionarii publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea şi cărora nu li se poate asigura o locuinţă de serviciu, autorităţile publice locale pot decide, în baza unui regulament propriu, decontarea cheltuielilor de deplasare.(...)Dreptul la concediuArticolul 421(1) Funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii, în condiţiile legii.(2) În perioada concediilor medicale, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 512 alin. (4) şi (5).III. Expunerea proceselor15. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău cu nr. 744/114/2023, Sindicatul Liber X, pentru membrii de sindicat persoane fizice, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice obligarea la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa între indemnizaţia de concediu plătită fiecărui angajat în perioada 1.09.2019-31.03.2020 şi indemnizaţia de concediu de care ar fi trebuit să beneficieze dacă s-ar fi luat în calcul, pe lângă salariul de bază şi alte sporuri, şi suma de bani aferentă sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază, precum şi acordarea fiecărui angajat a 10 zile de concediu suplimentar de odihnă cuvenite pentru anul 2020 şi fracţia cuvenită din acestea pentru perioada 1.09.2019-31.12.2019, iar, în subsidiar, în condiţiile în care concediul suplimentar de odihnă nu mai poate fi acordat, compensarea şi plata zilelor de concediu suplimentar de odihnă aferente perioadei.16. În motivare s-a arătat că, potrivit buletinului de determinare prin expertizare, emis de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului (...), la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (...), personalul îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 7 factori de risc prevăzuţi la art. 5 lit. a)-e) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, fiind, astfel, îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea acestui spor în cuantum de 15% din salariul de bază, însă angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de calculare şi plată a indemnizaţiei (recalculată prin luarea în calcul şi a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15%) aferente concediului de odihnă la care aveau dreptul în perioada 1.09.2019-31.03.2020.17. Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că plata sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare a fost legată direct de acţiunea nocivă a factorilor de risc asupra organismului; or, pornind de la această particularitate a sporului pentru condiţii vătămătoare şi având în vedere că actele normative incidente de reglementare nu au precizat caracterul acestui spor (permanent sau nu), acesta nu a fost iniţial inclus în algoritmul de calcul al indemnizaţiei pentru concediul de odihnă. Începând cu luna septembrie a anului 2019, sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare a fost plătit numai în situaţia în care salariatul a fost prezent fizic la sediul pârâtei, sediu expertizat de D.S.P., şi nu a fost avut în vedere la calculul indemnizaţiei pentru concediu de odihnă. Totuşi, prin ordinul de aplicare la nivel teritorial a dispoziţiilor ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) de includere în calculul indemnizaţiei de concediu a acestui spor, nu s-a exclus recalcularea indemnizaţiei de concediu pentru perioada 1.09.2019-1.04.2020, iar plata acesteia se va face conform notei aprobate de preşedintele A.N.A.F. în trimestrul II anul 2023, în condiţiile alocării de resurse de la buget.18. Prin Cererea înregistrată cu nr. 1.414/99/2024 pe rolul Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii prefectul judeţului (...) şi Instituţia Prefectului - Judeţul Iaşi, recalcularea indemnizaţiilor (drepturile salariale) de concediu de odihnă efectuat pentru anii 2022, 2023, 2024 şi pe viitor pe perioada raporturilor de serviciu, prin includerea în indemnizaţia de concediu a cuantumului sporului pentru condiţii vătămătoare şi acordarea diferenţelor salariale dintre indemnizaţia de concediu plătită şi cea cuvenită potrivit prevederilor legale care reglementează materia şi plata diferenţelor salariale dintre indemnizaţia de concediu plătită în perioada efectuării concediului şi cea cuvenită în mod legal, ca urmare a recalculării indemnizaţiei de concediu.19. În motivare s-a arătat că, în perioadele în care a efectuat concediul de odihnă, la stabilirea indemnizaţiilor de concediu nu au fost avute în vedere toate elementele componente ale acestora, astfel cum sunt definite şi determinate de art. 150 din Codul muncii, situaţie ce i-a creat un prejudiciu patrimonial reprezentat de neacordarea în cuantumul legal a drepturilor băneşti aferente anilor 2022-2024.20. Acest prejudiciu a fost cauzat de interpretarea greşită dată de pârâţi, anume opusul sporului permanent este sporul temporar, în timp ce caracterul variabil al unui spor nu se poate referi decât la cuantumul său, opusul sporului în cuantum variabil fiind sporul în cuantum fix, şi nicidecum sporul permanent.21. Prin urmare, pentru a nu fi incluse în indemnizaţia de concediu, sporurile ar trebui să aibă caracter temporar, ceea ce nu este cazul sporului pentru condiţii vătămătoare, acest spor având caracter permanent şi nu temporar, chiar dacă este stabilit în considerarea unor condiţii specifice de muncă, având la bază buletine de determinare, această interpretare fiind în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu principiile dreptului Uniunii Europene.22. Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii.23. În cadrul soluţionării cererilor de chemare în judecată s-a dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecăţii cauzei.IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor24. Tribunalul Buzău a constatat că este sesizat cu o acţiune privind plata unor drepturi salariale achitate de o instituţie publică, fiind aplicabile dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. 25. Astfel, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, în sensul că de chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări depinde soluţionarea cauzei şi instanţa supremă nu a avut în vedere familia ocupaţională din cadrul căreia fac parte reclamanţii, aceştia fiind salarizaţi conform anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, Decizia nr. 79/2023 pronunţându-se cu privire la acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru magistraţi. De asemenea, conform art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, instanţa este obligată să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind vorba despre plata unor drepturi salariale de către o instituţie publică. 26. Tribunalul Iaşi, reţinând că obiectul prezentei cauze constă în stabilirea şi plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, completul învestit judecă în primă instanţă acest litigiu, iar de modalitatea de interpretare a chestiunii de drept depinde în tot soluţionarea pe fond a cauzei de faţă, constatând din verificările efectuate că asupra acestor chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat, nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu face obiectul unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluţionare, a apreciat ca fiind admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.27. În ceea ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, s-a apreciat că, spre deosebire de art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă.V. Punctul de vedere al titularilor sesizărilor28. Tribunalul Buzău, în ceea ce priveşte includerea sporului de condiţii vătămătoare în calculul indemnizaţiei de concediu, fiind un spor cu caracter permanent, a apreciat că, potrivit art. 150 din Codul muncii, trebuie inclus în calculul concediului de odihnă. 29. Referitor la acordarea unui concediu suplimentar de 10 zile, Tribunalul Buzău a arătat că reclamanţii nu pot beneficia de concediu de odihnă suplimentar.30. Potrivit art. 147 alin. (1) din Codul muncii, salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare, iar art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 reglementează modalitatea privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, anume: „În afara concediului de odihnă prevăzut la art. 1, salariaţii din administraţia publică (…) care prestează munci în condiţii periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3-10 zile lucrătoare.“31. Or, sintagma „condiţii periculoase sau vătămătoare“ prevăzută în art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 şi art. 147 alin. (1) din Codul muncii, care dă dreptul la un concediu suplimentar, este diferită de sintagma „condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare“ prevăzută în regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 - anexa nr. 1 articolul unic lit. a), iar acordarea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare nu implică în mod automat acordarea concediului de odihnă suplimentar.32. Tribunalul Iaşi a apreciat că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite unor funcţionari publici din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ pentru perioada concediului de odihnă, la calculul indemnizaţiei trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective. 33. Se impune a se avea în vedere şi Decizia nr. 23/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că „În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.“ Or, considerentele din această decizie ar trebui să se aplice şi în cazul altor funcţionari publici, cum este cazul celor din prezenta cauză. VI. Punctul de vedere al părţilor34. Reclamantul din dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău a fost de acord cu sesizarea instanţei supreme.35. Părţile din dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi nu au formulat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie36. Din analiza hotărârilor înaintate de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Galaţi şi a punctelor de vedere înaintate de Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel Iaşi, sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază intră în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă. 37. Referitor la cea de-a doua problemă, anume acordarea concediului suplimentar, conform art. 147 alin. (1) din Codul muncii, Tribunalul Bucureşti a apreciat că se pot aplica prin analogie cele reţinute prin Decizia nr. 79/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; astfel, a reţinut instanţa supremă că nu se poate recurge la interpretarea extensivă a textului legal, pentru a generaliza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1991 tuturor angajaţilor cărora li s-a recunoscut sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. Din art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 rezultă că nu orice salariaţi din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare beneficiază de acordarea unui concediu de odihnă suplimentar, ci doar cei care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991. Prin urmare, sintagma „condiţii periculoase sau vătămătoare“ prevăzută în art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 şi în art. 147 alin. (1) din Codul muncii, care dă dreptul la un concediu suplimentar, este diferită de sintagma „condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare“ prevăzută în regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 - anexa nr. 1 articolul unic lit. a) şi acordarea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare nu implică în mod automat acordarea concediului de odihnă suplimentar.38. Corelativ, într-o orientare s-a apreciat că sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază nu dă dreptul la acordarea unui concediu suplimentar, aşa cum rezultă din hotărârile înaintate de Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Călăraşi şi din punctele de vedere înaintate de Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Ilfov, în sens contrar fiind punctele de vedere teoretice înaintate de Tribunalul Braşov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Vaslui.39. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară şi nu au formulat niciun punct de vedere. 40. Ministerul Public a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale41. Pot prezenta relevanţă următoarele decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:a) Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, prin care, în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, a stabilit că:– majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018;– pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017;– prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate;b) Decizia nr. 37 din 7 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 iulie 2020, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept:Cum se interpretează şi aplică dispoziţiile anexei VIII cap. II lit. A pct. II subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 153/2017, care prevăd că «Personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri şi drepturi: a) Sporuri: 1. Spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire şi/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condiţiilor specifice de desfăşurare a activităţii - de până la 35%; (...)» în corelare cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 153/2017, modificată şi completată?“;c) Decizia nr. 46 din 22 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 27 noiembrie 2020, prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă sporul pentru condiţiile de muncă prevăzut de art. 1 din anexa VIII cap. I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 este supus sau nu aplicării etapizate prevăzute de art. 38 din aceeaşi lege“;d) Decizia nr. 79 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 18 ianuarie 2024, prin care s-a statuat după cum urmează:– în interpretarea şi aplicarea art. 79 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 1 alin. (2) şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţia referitoare la dreptul de a beneficia de concediu de odihnă de 35 de zile, precum şi de alte concedii se interpretează în sensul că nu permite cumulul acestui concediu de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii;– în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 147 din Codul muncii şi, respectiv, ale art. 3 din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII la anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010 pentru aprobarea condiţiilor de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie“ şi Curtea Constituţională, este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991;e) Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, prin care s-a stabilit că, pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;f) Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective;g) Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi s-a stabilit că indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.42. La nivelul Curţii Constituţionale nu a fost identificată practică relevantă.IX. Raportul asupra chestiunii de drept43. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Admisibilitatea sesizărilor44. Admisibilitatea sesizărilor este circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.45. În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente:– existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – sesizarea să privească o chestiune de drept;– soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept;– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.46. Evaluarea elementelor sesizărilor relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate, în privinţa ambelor sesizări şi, raportat la cea dintâi sesizare, a ambelor chestiuni pe care aceasta le include şi care au fost supuse dezlegărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după cum urmează:a) 47. Cât priveşte cea dintâi sesizare, prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei de trimitere (Tribunalul Buzău), reclamanţii - angajaţi cu contract individual de muncă în cadrul D.G.R.F.P. - A.J.F.P. -, acţionând prin sindicat, au solicitat obligarea pârâtei anterior menţionate la: 1. calcularea şi plata diferenţelor aferente indemnizaţiei de concediu cuvenite fiecăruia în perioada 1.09.2019-31.03.2020, care să includă şi sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază, în valoare actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală; 2. acordarea fiecărui angajat a 10 zile de concediu suplimentar de odihnă cuvenite pentru anul 2020 şi a fracţiei cuvenite pentru perioada 1.09.2019-31.12.2019, iar, în subsidiar, în cazul în care concediul nu se mai poate asigura în natură, compensarea şi plata în bani a zilelor de concediu suplimentar de odihnă pentru perioadele indicate.48. Aşadar, disputa poartă asupra sporului pentru condiţii de muncă a cărui bază legală, în ceea ce îi priveşte pe aceşti reclamanţi, se regăseşte în prevederile art. 23 din Legea nr. 153/2017 şi în anexa nr. 1 la regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, ei precizând că, în urma buletinelor de expertiză întocmite la nivelul anului 2019 (care au confirmat prezenţa a 7 factori de risc dintre cei enunţaţi în art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, care îndreptăţesc la acordarea unui spor în cuantum de 15% din salariul de bază), s-a emis Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin care, începând cu 1.09.2019, s-a acordat personalului contractual şi funcţionarilor publici din cadrul A.N.A.F. sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare. Pe baza acestui ordin a fost emis Ordinul nr. 837/2020 al preşedintelui A.N.A.F. prin care, începând cu 31.03.2020, acest spor a fost luat în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă, pe lângă salariul de bază şi celelalte sporuri de care aceştia beneficiază.49. Practic, prin acţiunea lor, reclamanţii urmăresc, în principal, recunoaşterea acestui din urmă drept, respectiv calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă prin includerea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare pentru toată durata de timp cuprinsă în intervalul 1.09.2019 (data emiterii ordinului preşedintelui A.N.A.F. de acordare a sporului)-31.03.2020 (data emiterii ordinului preşedintelui A.N.A.F. de includere a sporului în calculul indemnizaţiei de concediu), aceştia criticând lipsa oricărui temei ori a unei raţiuni legale de a alege aleatoriu o altă dată, pentru includerea în calculul indemnizaţiei de concediu a acestui spor, decât cea care corespunde datei recunoaşterii/acordării beneficiului acestui spor tuturor funcţionarilor ori angajaţilor cu contract individual de muncă din cadrul D.G.R.F.P. - A.J.F.P. în care îşi desfăşoară activitatea. 50. Privitor la această pretenţie, pârâta a arătat că prin ordinul de aplicare la nivel teritorial a dispoziţiilor ordinului preşedintelui A.N.A.F. de includere în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă a sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase nu s-a exclus recalcularea indemnizaţiei de concediu pentru perioada 1.09.2019-1.04.2020, iar plata acesteia se va face conform unei note aprobate de preşedintele A.N.A.F. în trimestrul II al anului 2023, în condiţiile alocării de resurse de la buget.51. Conform menţiunilor încheierii de la termenul de dezbatere a sesizării, reprezentantul reclamanţilor a confirmat instanţei plata realizată de pârâtă cu privire la pretenţiile din capătul prim al cererii de chemare în judecată, despre care a menţionat că, la acel moment, au rămas fără obiect.52. Raportând la acest context procesual condiţiile de admisibilitate a sesizării, se constată ca fiind îndeplinită prima dintre acestea, privitoare la existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.53. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a realizat de tribunal, care judecă în complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, în primă instanţă, în virtutea competenţei sale legale date de prevederile art. 269 din Codul muncii raportat la cele ale art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, în dispută fiind dreptul la indemnizaţia de concediu de odihnă calculată prin includerea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare şi dreptul la concediul de odihnă suplimentar, drepturi care sunt opuse unei instituţii publice care asigură plata/realizarea acestora din fonduri publice.54. Cu toate acestea, cât priveşte cea dintâi componentă a întrebării - „În interpretarea dispoziţiilor art. 150 şi 147 din Codul muncii, art. 23 din Legea nr. 153/2017 coroborat cu art. 1 din capitolul II din anexa nr. VIII la Legea nr. 153/2017 şi Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 - anexa nr. I articolul unic alin. (1) lit. a), să se stabilească dacă sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază intră în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă (...)“ - nu se poate reţine că sesizarea priveşte o chestiune de drept de lămurirea căreia să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.55. Mai înainte chiar de stabilirea conţinutului confuz, imprecis, neclar al normelor incidente ori a caracterului controversat, dificil al chestiunii de drept sesizate, de natură să îi confere statutul de reală chestiune de drept (în sensul autonom al termenului conturat în jurisprudenţa instanţei supreme), se remarcă în primul rând că aceasta nu constituie o chestiune de drept controversată între părţile litigante, deoarece prin actele procesuale îndeplinite în cauză (cererea de chemare în judecată şi întâmpinare), dreptul principal a cărui recunoaştere se urmăreşte de către reclamanţi nu a întâmpinat decât o opoziţie de moment, sub forma întârzierii în executare din partea autorităţii angajatoare, de vreme ce prin întâmpinarea formulată aceasta a arătat că prin ordinul de punere în aplicare la nivel teritorial a dispoziţiilor ordinului preşedintelui A.N.A.F. de includere în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă a sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare şi periculoase nu s-a exclus recalcularea indemnizaţiei de concediu pentru perioada anterioară din 1.09.2019-1.04.2020, aceasta informând chiar că există o notă a preşedintelui A.N.A.F. de recalculare şi plată a acestor drepturi ce va fi pusă în aplicare în trimestrul III al anului 2023.56. Aşadar, o primă observaţie este în sensul că dreptul principal pretins de reclamanţi prin acţiune nu a fost negat ori contestat de pârâtă.57. În plus, până la data sesizării formulate de instanţa de trimitere, dreptul litigios a şi fost realizat, reclamanţii înşişi informând instanţa despre plata drepturilor realizată de pârâtă în timpul procesului, motiv pentru care au şi opinat asupra rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere.58. Or, chiar dacă - faţă de această împrejurare - instanţa de trimitere nu va pronunţa în mod formal o hotărâre pe temeiul art. 436 alin. (1) din Codul de procedură civilă (hotărâre dată în baza recunoaşterii pretenţiilor) sau al art. 438 din Codul de procedură civilă (hotărâre de încuviinţare a învoielii părţilor), este cert că nu va putea soluţiona această primă parte a litigiului fără a ţine seama de recunoaşterea şi executarea între părţi a pretenţiilor deduse judecăţii.59. Din punctul de vedere al condiţiilor de admisibilitate a sesizării instituite prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, o atare împrejurare echivalează cu inexistenţa unui conflict asupra dreptului dedus judecăţii care să justifice ori să facă utilă sesizarea oricărei „chestiuni de drept“ ce s-ar putea ivi în legătură cu acesta. De asemenea, semnifică inexistenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei respective, cât timp aceasta nu va mai putea fi rezolvată altfel decât dându-se eficienţă disponibilităţii părţilor, care au înţeles ca prin concesiile lor să recunoască şi să execute drepturile aflate iniţial în divergenţă.60. Or, de vreme ce, în acord cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea instanţei de trimitere trebuie să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, se înţelege că efectul util al sesizării interesează în primul rând litigiul în care s-a ivit, efect care - date fiind circumstanţele anterior prezentate - nu se mai regăseşte în legătură cu pricina aflată pe rolul instanţei.61. Cât priveşte cea de-a doua componentă a primei sesizări „(...) şi dacă acordarea acestui spor dă dreptul la un concediu suplimentar“, a cărei lămurire s-a cerut a fi dată pe tărâmul aceloraşi dispoziţii legale, se verifică condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept, câtă vreme prin acţiunea dedusă judecăţii, subsecvent recunoaşterii dreptului la calcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă prin includerea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare pentru trecut (începând cu 1.09.2019, când a fost emis ordinul preşedintelui A.N.A.F. de acordare a sporului pe baza buletinelor de determinare prin expertize ce au confirmat prezenţa a 7 factori de risc dintre cei menţionaţi în art. 5 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 917/2017), reclamanţii au cerut să li se recunoască şi dreptul la un număr de zile de concediu de odihnă suplimentar începând cu aceeaşi dată. Sesizarea instanţei pe această componentă a chestiunii de drept nu respectă însă condiţia negativă (cea de-a patra în rândul celor enunţate) ca respectiva problemă de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.62. Pornind de la temeiurile legale ale pretenţiei reclamanţilor care dau cadrul legal al chestiunii de drept sesizate, în cea de-a doua componentă a sa, respectiv art. 147 alin. (1) din Codul muncii, art. 18 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, ordinul preşedintelui A.N.A.F. de acordare a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare (cu efecte începând din 1.09.2019), se reţine că instanţa supremă a pronunţat Decizia nr. 79/2023 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 18 ianuarie 2024) prin care a statuat, de principiu, în cel de-al doilea paragraf al său, că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 147 din Codul muncii şi, respectiv, ale art. 3 din Legea nr. 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub 8 ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, sintagma «condiţii vătămătoare», care deschide dreptul la concediu suplimentar, nu are un conţinut juridic identic cu sintagma «condiţii vătămătoare» din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv art. 4 alin. (1) capitolul VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ulterior art. 4 alin. (1) capitolul VIII la anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, identitate de conţinut juridic care să justifice concluzia că emiterea buletinului de expertizare de către organul abilitat pentru evaluarea riscurilor profesionale la locul de muncă, efectuată în aplicarea Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 24/2010 pentru aprobarea condiţiilor de acordare a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cadrul Ministerului Public, respectiv în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională este suficientă pentru stabilirea existenţei condiţiilor vătămătoare în sensul art. 147 din Codul muncii şi al art. 3 din Legea nr. 31/1991.“63. Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost chemată să se pronunţe asupra posibilităţii unei categorii de bugetari (magistraţi) - care, ca reclamanţii din prezenta sesizare, beneficiază în baza reglementărilor speciale aplicabile lor (Legea-cadru nr. 153/2017 şi Hotărârea Guvernului nr. 118/2018) de un spor de până la 15% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de muncă grele, periculoase sau vătămătoare - de a cumula concediul legal de odihnă cu concediul suplimentar reglementat prin art. 147 din Codul muncii şi, de asemenea, să stabilească dacă, în interpretarea art. 147 din Codul muncii şi a art. 3 din Legea nr. 31/1991, sintagma „condiţii vătămătoare“, care deschide dreptul la concediu suplimentar, are un conţinut juridic identic cu sintagma „condiţii vătămătoare“ din art. 7 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 4 alin. (1) cap. VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2020 şi ulterior art. 4 alin. (1) cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.64. Aceste din urmă temeiuri legale sunt cele care, pentru acea categorie de bugetari (magistraţi), consacră dreptul la un spor pentru condiţii vătămătoare sau periculoase de muncă, fiind similare în conţinut cu cele care dau acelaşi drept reclamanţilor din cauza pendinte pe rolul instanţei de trimitere din cea dintâi sesizare. Prin urmare, dezlegările oferite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul paragrafelor 97-110 şi 125-136 din Decizia nr. 79/2023 sunt deopotrivă valabile şi aplicabile şi în cazul chestiunii de drept sesizate de instanţa de trimitere, în cea de-a doua componentă a sa, privitoare la lămurirea asupra faptului dacă acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cazul reclamanţilor dă dreptul acestora şi la acordarea unui concediu de odihnă suplimentar, singura diferenţă fiind aceea că în Decizia nr. 79/2023 este vorba doar de o altă familie ocupaţională („Justiţie“, magistraţi), astfel că dezlegările sale sunt aplicabile mutatis mutandis. În cuprinsul acestor paragrafe s-a statuat, în esenţă, că dreptul la un concediu de odihnă suplimentar, a cărui bază legală este dată de dispoziţiile Legii nr. 31/1991, a fost reglementat în considerarea unui anumit grad de nocivitate a condiţiilor de muncă şi a efectului negativ potenţial pe care expunerea îndelungată la aceste condiţii l-ar putea genera asupra salariaţilor. Nu se poate generaliza aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1991 tuturor angajaţilor cărora li s-a recunoscut sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase; numai stabilirea unor condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase potrivit Legii nr. 31/1991 are drept consecinţă acordarea în mod cumulativ a celor două drepturi: reducerea duratei zilei de muncă sub 8 ore şi concediul de odihnă suplimentar.65. Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a expus în dezlegările sale anterioare cu valoare obligatorie raţionamentul juridic necesar pentru a permite instanţelor de judecată, chemate să aplice legea la cazul concret, rezolvarea aceloraşi chestiuni de drept care se ridică şi în cazul altor categorii de personal plătit din fonduri publice, chiar dacă acestea aparţin altor familii ocupaţionale.66. Dezlegările Deciziei nr. 79/2023 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul salariaţilor din litigiul în care s-a formulat cea dintâi sesizare, apartenenţi la familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“, observându-se că aceleaşi argumente şi temeiuri legale s-au susţinut în justificarea dreptului solicitat, un concediu de odihnă suplimentar celui legal, în considerarea beneficiului constând în sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare având ca temei legal art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, acest din urmă act normativ fiind, de altfel, singurul element de diferenţă în analiză (în condiţiile în care temeiul legal al aceluiaşi spor în cazul bugetarilor - magistraţi era dat de Hotărârea Guvernului nr. 118/2018).67. Întrucât Decizia nr. 79/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este una pronunţată în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă în mecanismul preventiv de unificare a practicii judiciare, care nu are o aplicabilitate limitată, respectiv doar la categoria de personal pentru care reglementează (bugetari - magistraţi), şi întrucât este vorba, în esenţă, despre una şi aceeaşi problemă de drept care a mai fost anterior rezolvată, devine limpede că sesizarea prezentă, în cea de-a doua componentă a sa, nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să reclame din nou intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.68. Pentru aceste considerente, cea dintâi sesizare formulată, în ambele sale componente, va fi respinsă ca inadmisibilă.b) 69. Cu referire la cea de-a doua sesizare, aceasta priveşte cazul funcţionarului public care exercită o funcţie publică de execuţie în cadrul unei prefecturi şi care solicită din partea instanţei recunoaşterea dreptului la calculul indemnizaţiei concediului de odihnă, începând cu anul 2022 şi pentru viitor, prin includerea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare, cu plata diferenţelor salariale cuvenite.70. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a realizat şi în acest caz de către tribunal, secţia contencios administrativ, care judecă în primă instanţă conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, litigiul fiind unul care se circumscrie domeniului specific reglementat de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 deoarece are ca obiect drepturile salariale cuvenite funcţionarului public plătit din fonduri publice de angajatorul instituţie publică.71. În legătură cu chestiunea de drept semnalată, identică cu aceea din prima sesizare, în cea dintâi componentă a sa, se verifică şi condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea acesteia, dezlegarea asupra dreptului la includerea în calculul indemnizaţiei de concediu a sporului pentru condiţii vătămătoare, periculoase, cuvenit funcţionarilor publici din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“, din care face parte şi reclamantul, constituind tocmai obiectul şi scopul procesului aflat pe rolul instanţei de trimitere.72. Nu este îndeplinită cea de-a patra cerinţă de admisibilitate a sesizării, anume ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat anterior ori ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, în condiţiile în care prin mai multe decizii de recurs în interesul legii s-a statuat cu valoare de principiu şi cu titlu obligatoriu asupra condiţiilor în care, spre exemplu, sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare ori pentru condiţii grele de muncă se includ în calculul indemnizaţiei de concediu cuvenite funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (în prezent, poliţişti de penitenciare) - Decizia nr. 23/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022 - ori asupra condiţiilor în care alte drepturi sau beneficii salariale, cum ar fi indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici - Decizia nr. 13/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024.73. Chiar dacă aceste soluţii de uniformizare jurisprudenţială au tranşat asupra unor drepturi identice acelora din sesizarea instanţei de trimitere, dar în cazul altui tip de personal salarizat din fonduri publice (funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, actualmente poliţişti de penitenciare a căror salarizare este reglementată în cuprinsul anexei nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională“) ori asupra altor drepturi (indemnizaţia de hrană) decât cele din sesizare, nu înseamnă că instanţa de trimitere este lipsită de reperele necesare şi îndestulătoare pentru a decide asupra corectei şi uniformei aplicări a legii la cazul concret dedus judecăţii, observându-se, de altfel, că aceasta chiar îşi sprijină opinia asupra chestiunii de drept sesizate pe soluţia de principiu oferită prin Decizia nr. 23/2021. Rămâne doar ca aceasta, în procesul soluţionare a cauzei a cărei sarcină îi revine, să identifice acele dezlegări cu valoare de soluţii de principiu pe care să le aplice la circumstanţele relevante ale litigiului.74. Pentru aceste considerente, şi cea de-a doua sesizare urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Buzău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 774/114/2023 şi de Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.414/99/2024 privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept:– în interpretarea dispoziţiilor art. 150 şi 147 din Codul muncii, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu art. 1 din capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 şi regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 - anexa nr. 1 articolul unic lit. a), să se stabilească dacă sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază intră în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă şi dacă acordarea acestui spor dă dreptul la acordarea unui concediu suplimentar?;– dacă prevederile art. 1 pct. B din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 367, 417 şi 421 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, art. 147 şi art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite unor funcţionari publici din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ pentru perioada concediului de odihnă, la calculul indemnizaţiei trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2025.
VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad-----
| EMITENT |
Dosar nr. 2.365/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului |
| Adina Georgeta Ponea | - pentru preşedintele Secţiei I civile |
| Adina Oana Surdu | - preşedintele Secţiei a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secţia I civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secţia I civilă |
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secţia I civilă |
| Mihai Andrei Negoescu Gândac | - judecător la Secţia I civilă |
| Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secţia I civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duţă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
| Ianina Blandiana Grădinaru | - judecător la Secţia a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secţia a II-a civilă |
| Ionel Barbă | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
| Andreea Marchidan | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
| Ionel Florea | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
| Veronica Dumitrache | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
