Structură Act

HOTĂRÂRE nr. 397 din 16 aprilie 2025privind aprobarea stemei oraşului Măcin, judeţul Tulcea
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 7 mai 2025Data intrării în vigoare 07-05-2025


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema oraşului Măcin, judeţul Tulcea, prevăzută în anexa nr. 1.
    (2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei oraşului Măcin, judeţul Tulcea sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU
    ION-MARCEL CIOLACU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul finanţelor,
    Tánczos Barna
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
    Cseke Attila-Zoltan
    Bucureşti, 16 aprilie 2025.Nr. 397.Anexa nr. 1*)
    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.STEMAoraşului Măcin, judeţul Tulcea
    Anexa nr. 2DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILEelementelor însumate ale stemei oraşului Măcin, judeţul TulceaDescrierea stemeiStema oraşului Măcin se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat în şef de un brâu crenelat şi zidit negru.În partea superioară, în câmp albastru, se află cinci masive muntoase de argint.Scutul este împărţit în suliţă.În partea dreaptă, în câmp de aur, se află un ciorchine de strugure cu frunză de viţă şi vrej, în culori naturale.În centru, în câmp de argint, se află o ancoră neagră.Vârful scutului este undat, albastru cu argint.În partea stângă, în câmp de aur, se află o broască ţestoasă, în culori naturale.Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu trei turnuri crenelate.
    Semnificaţiile elementelor însumateMuntele cu cinci piscuri semnifică Parcul Naţional Munţii Măcin.Zidul crenelat face trimitere la Cetatea getică şi la castrul roman Arrubium - monument istoric.Ciorchinele de strugure face trimitere la una dintre ocupaţiile importante ale locuitorilor, viticultura.Broasca ţestoasă face trimitere la broasca ţestoasă dobrogeană (monument al naturii) ce se găseşte în zonă.Brâul undat reprezintă hidrografia localităţii Braţul Măcin -Dunărea Veche.Ancora reprezintă Portul industrial Măcin.Coroana murală, cu trei turnuri crenelate, semnifică faptul că localitatea are rangul de oraş.
    -----