DECIZIA nr. 622 din 7 noiembrie 2024referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 din Codul de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 12 mai 2025Data intrării în vigoare 12-05-2025
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Maghiar în Dosarul nr. 2.493/271/2016/a5 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 761D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens susţine că legiuitorul are competenţa să stabilească procedura de judecată. Curtea a constatat în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 633 din 27 octombrie 2016, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât în cadrul stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe de natură să prevină eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 25 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.493/271/2016/a5, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Alexandru Maghiar într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, având în vedere că în materia contenciosului administrativ calea de atac este recursul, o hotărâre a instanţei de fond pronunţată în materia contenciosului administrativ nu poate fi criticată decât pentru motivele de nelegalitate limitativ reglementate.6. Dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) prin faptul că legiuitorul a prevăzut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se completează cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă. De altfel, prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conţin soluţiile pe care instanţa de recurs le poate da în materia contenciosului administrativ, ceea ce face ca prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă să fie lovite de nulitate în baza statutului de specialia generalibus derogant al Legii nr. 554/2004 asupra Codului de procedură civilă.7. Totodată, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 52 şi 126 datorită limitării invocărilor la nelegalitatea procedurilor.8.
Lipsa apelului în materia contenciosului administrativ conduce la încălcarea art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:1.
când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.14. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind statul român, ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. De asemenea, se invocă prevederile art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totodată, se invocă prevederile art. 54 pct. 9 din titlul IV din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, ale art. 20 alin. (3) şi ale art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, respectiv din perspectiva faptului că în materia contenciosului administrativ hotărârile primei instanţe pot fi atacate numai cu recurs, şi doar pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie, astfel încât recursul nu mai este o cale de atac cu caracter devolutiv şi nu mai reprezintă o cale de atac eficientă şi efectivă.16. Prin Decizia nr. 633 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 13 ianuarie 2017, paragrafele 18-24, Curtea a reţinut că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deşi considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat şi pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituţii juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865, noile norme nu mai prevăd nicio excepţie de la regula mai sus amintită.
17. Curtea a reţinut că, aşa cum prevede art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispoziţiile acestui cod aplicându-se şi în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare. Prin Legea nr. 76/2012 a fost modificată doar parţial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin Legea nr. 554/2004, tocmai pentru a se asigura eficienţa noilor dispoziţii procedurale, urmând ca, în măsura în care dispoziţiile legii speciale nu conţin anumite dispoziţii din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile Codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ a fost menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind menţinută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond. Ca atare, şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanţei de fond se exercită în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare.18. Curtea a reţinut, aşadar, că, în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situaţie reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi în materia azilului, nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar hotărârea pronunţată în primă instanţă, potrivit legii contenciosului administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanţa casează sentinţa şi rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi anume atunci când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanţa de recurs să caseze sentinţa şi să rejudece litigiul în fond.19. Curtea a mai reţinut că legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea căilor de atac. În materia contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel cu toate consecinţele care decurg din aceasta, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, legiuitorul a optat pentru menţinerea căii de atac a recursului, şi nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Aşadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanţe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului.20. Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, Curtea a reţinut că niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite însă unele excepţii de la această regulă.21. De asemenea, este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi a modalităţii de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia.22. Totodată, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură să prevină eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale.23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Maghiar în Dosarul nr. 2.493/271/2016/a5 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2024.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Andreea Costin-----

EMITENT |
Marian Enache | - preşedinte |
Mihaela Ciochină | - judecător |
Cristian Deliorga | - judecător |
Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
Gheorghe Stan | - judecător |
Livia Doina Stanciu | - judecător |
Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
Varga Attila | - judecător |
Andreea Costin | - magistrat-asistent |






PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Andreea Costin-----

