Structură Act

ORDIN nr. 3.585 din 20 martie 2025privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi prelungit "Irina" din municipiul Bucureşti, sectorul 6
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 15 mai 2025Data intrării în vigoare 15-05-2025


    Având în vedere prevederile:– Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– 
    art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
    – Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.114/2021 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie S.C. Grădiniţa Irina - S.R.L. din municipiul Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti;– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 16 din 12.12.2024;– Referatului de aprobare nr. 411 din 21.01.2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „program prelungit“,
    în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
    Articolul 1Se acordă acreditarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“, cu sediul în str. Nicodim nr. 27, municipiul Bucureşti, sectorul 6, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „program prelungit“, începând cu anul şcolar 2025-2026.Articolul 2Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.Articolul 3Capacitatea maximă de şcolarizare este de 5 formaţiuni de studiu/1 schimb (maximum 5 formaţiuni de studiu/schimbul 1).Articolul 4
    Personalul didactic şi administrativ din unitatea de învăţământ preuniversitar particular autorizată Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, angajat conform prevederilor legii pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6.
    Articolul 5(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.(2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular acreditate Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, revine fondatorilor.Articolul 6Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
    Articolul 7Unitatea de învăţământ preuniversitar particular menţionată la art. 1 are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2029-2030.Articolul 8Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi prelungit „Irina“ din municipiul Bucureşti, sectorul 6, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul educaţiei şi cercetării,

    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    Bucureşti, 20 martie 2025.Nr. 3.585.------