Structură Act

INSTRUCȚIUNI TEHNICE din 7 mai 2025privind modul de evidenţă, raportare, calcul şi plată a taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere
EMITENT
  • AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL MINIER, PETROLIER ŞI AL STOCĂRII GEOLOGICE A DIOXIDULUI DE CARBON
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 16 mai 2025Data intrării în vigoare 16-05-2025



    Aprobate prin ORDINUL nr. 241 din 7 mai 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 16 mai 2025.
    Capitolul I Dispoziţii generale
    Articolul 1Prezentele instrucţiuni tehnice reglementează modul de evidenţă, raportare, calcul şi plată a taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere, datorate conform legii, bugetului de stat, bugetelor locale ale judeţelor şi bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia/cărora este amplasat perimetrul de exploatare din licenţă/permis şi se desfăşoară activităţi de exploatare a resurselor minerale.Articolul 2În sensul prezentelor instrucţiuni, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) ANRMPSG - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;b) IZMR - inspectorat zonal pentru resurse minerale din cadrul ANRMPSG;c) INS - Institutul Naţional de Statistică;d) DGRM - Direcţia generală resurse minerale din cadrul ANRMPSG, structura organizatorică cu atribuţii de reglementare;
    e) DGMC - Direcţia generală monitorizare, control din cadrul ANRMPSG, structura organizatorică cu atribuţii de control şi monitorizare;f) UAT - unitate administrativ-teritorială;g) Legea minelor - Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;h) Norme pentru aplicarea Legii minelor - Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare;i) licenţă - actul juridic prin care se acordă concesionarea/darea în administrare a activităţilor miniere de explorare/exploatare;j) permis de exploatare - actul juridic emis de autoritatea competentă şi de reglementare prin care se acordă dreptul de exploatare a unor cantităţi determinate de roci utile, turbă şi aur aluvionar;k)
    permis de prospecţiune - actul juridic emis de autoritatea competentă şi de reglementare prin care se acordă dreptul de a efectua lucrări de prospecţiune.
    Capitolul II Obligaţiile titularilorArticolul 3Conform Legii minelor, titularii de licenţă/permis sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare a resurselor minerale şi utilizare a golurilor miniere.Articolul 4Conform Legii minelor, titularii de licenţă/permis de exploatare sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei redevenţe miniere pentru activitatea de exploatare, incluzând şi exploatarea experimentală desfăşurată în timpul activităţii de explorare.
    Articolul 5Titularii de licenţe/permis au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acestora, să se înregistreze la organul fiscal competent, ca plătitori de taxe şi/sau redevenţe miniere.Articolul 6(1) Titularii de licenţă/permis au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acestora, să se prezinte cu licenţa/permisul, în original, la IZRM-ul la care sunt arondaţi, pentru luare în evidenţă. (2) Aceeaşi obligaţie revine titularilor şi în cazul apariţiei unor modificări ale prevederilor licenţelor şi/sau permiselor.Articolul 7
    Titularii de licenţă/permis de exploatare care realizează producţie minieră au obligaţia de a declara la organul fiscal competent redevenţa datorată în condiţiile legii.
    Articolul 8Redevenţele miniere datorate potrivit prevederilor din Legea minelor, actualizate anual prin indexare cu rata inflaţiei aferentă anului anterior, se calculează şi se achită de către titulari începând cu trimestrul I al anului pentru care se datorează.Articolul 9Pentru activităţile miniere de exploatare a resurselor naturale din gropile de împrumut, utilizate în realizarea lucrărilor de infrastructură de transport de interes naţional aflate în implementarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a căror finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, permise în baza autorizaţiei de construire, care ţine loc de act de concesiune minieră, efectuate potrivit art. 28^1 din Legea minelor, titularul autorizaţiei raportează trimestrial la IZRM-ul în a cărui rază de competenţă se desfăşoară activităţile miniere categoriile şi cantităţile determinate de resurse minerale ce au fost exploatate.Articolul 10Pentru activităţile miniere de exploatare a resurselor minerale desfăşurate în baza prevederilor art. 28 alin. (2^1) din Legea minelor, unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia să raporteze cantitatea de agregate minerale extrase ANRMPSG, în termen de 5 zile de la data încetării exploatării.
    Capitolul III Taxa pentru activitatea minierăArticolul 11Valoarea taxei pentru activitatea minieră datorată către bugetul de stat este egală cu produsul dintre suprafaţa perimetrului instituit prin licenţă/permis şi valoarea unitară specifică pe tip de activitate, prevăzută la art. 44 din Legea minelor.Articolul 12(1) Valoarea taxelor pentru activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare a resurselor minerale şi utilizare a golurilor miniere se reactualizează anual la propunerea ANRMPSG, prin hotărâre a Guvernului, conform art. 44 alin. (5) din Legea minelor. (2) Valoarea taxelor se indexează anual cu rata inflaţiei aferentă anului anterior, comunicată de Institutul Naţional de Statistică.
    Articolul 13(1) Calculul şi raportarea plăţii taxelor pentru activităţile miniere se fac anticipat, în baza unei declaraţii, întocmită de către titularii licenţelor/permiselor, în conformitate cu modelul şi cu instrucţiunile de completare prevăzute în anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni.(2) Titularii de licenţă plătesc taxa astfel:a) pentru primul an de activitate, la data intrării în vigoare a licenţei, proporţional cu numărul de luni rămase până la sfârşitul anului.Taxa pentru activităţile miniere pentru primul an de activitate se calculează şi se achită de către titulari pentru toate lunile rămase până la sfârşitul anului, luând în calcul şi luna în care licenţa s-a publicat în Monitorul Oficial al României, indiferent de numărul de zile rămase din lună.Taxa pentru primul an de activitate se raportează la IZRM-ul pe raza căruia este situat perimetrul, în baza documentului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni. Anexa nr. 1 va fi însoţită de copii ale documentelor care confirmă plata şi de Declaraţia 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, pentru creanţa fiscală reprezentând taxa pe activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare şi utilizare a golurilor miniere, înregistrată la organul fiscal competent;b) pentru următorii ani de activitate, până la data de 31 decembrie a anului în curs, pentru anul următor.Raportul privind calculul şi plata taxelor anuale pentru activitatea minieră se înregistrează în anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni şi este însoţit de copii ale documentelor care confirmă plata şi de Declaraţia 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru creanţa fiscală - taxa pe activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare şi utilizare a golurilor miniere, înregistrată la organul fiscal competent, şi se transmit la IZRM până la data de 31 decembrie a anului în curs.(3) Titularii de permis de exploatare plătesc taxa la data eliberării acestuia, pentru întreaga perioadă de valabilitate a permisului.Taxa pentru permisul de exploatare se înregistrează în anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni. Anexa nr. 1 se transmite IZRM-ului la care este arondat perimetrul aferent permisului de exploatare, însoţită de copii ale documentelor care confirmă plata şi de Declaraţia 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, pentru creanţa fiscală - taxa pe activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare şi utilizare a golurilor miniere, înregistrată la organul fiscal competent.(4) Titularii de permis de prospecţiune plătesc taxa la data eliberării acestuia, pentru întreaga perioadă de valabilitate a permisului.Taxa pentru permisul de prospecţiune se înregistrează în anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni. Anexa nr. 1 se transmite IZRM-ului la care este arondat perimetrul aferent permisului de prospecţiune, însoţită de copii ale documentelor care confirmă plata şi de Declaraţia 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru creanţa fiscală - taxa pe activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare şi de utilizare a golurilor miniere, înregistrată la organul fiscal competent.Articolul 14Pentru taxa anuală datorată în cazul licenţelor de explorare/exploatare prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. b), declarată şi achitată anticipat până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul următor, nu se percep diferenţe între taxa achitată şi cea reactualizată anual cu rata inflaţiei.Articolul 15
    Pentru taxa anuală datorată pentru permisele de prospecţiune şi permisele de exploatare prevăzute la art. 13 alin. (3) şi (4), declarată şi achitată anticipat, la data eliberării permisului de prospecţiune/exploatare, pentru întreaga perioadă de valabilitate a permisului de prospecţiune/exploatare, nu se percep diferenţe între taxa achitată şi cea reactualizată anual cu rata inflaţiei.
    Articolul 16Pentru permisele de prospecţiune şi permisele de exploatare prevăzute la art. 13 alin. (3) şi (4), anexa nr. 1 la prezentele instrucţiuni, însoţită de copii ale documentelor care confirmă plata şi de Declaraţia 100, se anexează la documentaţiile tehnice în baza cărora se eliberează permisul de prospecţiune/exploatare.Articolul 17Pentru executarea activităţilor miniere de exploatare experimentală prevăzute la art. 17 alin. (2) din Legea minelor, până la data intrării în vigoare a licenţei de exploatare acordate în condiţiile art. 18 alin. (2) lit. a) şi ale art. 20 din Legea minelor, se va plăti taxa minieră anuală pentru activitatea de explorare stabilită la art. 44 alin. (3) din Legea minelor, taxă a cărei valoare se dublează după 2 ani şi devine de 5 ori mai mare după 4 ani, calculată pentru perimetrul de explorare instituit.
    Capitolul IV Redevenţa minieră
    Articolul 18Pentru evidenţa şi verificarea calculului redevenţei miniere, titularii licenţelor/permiselor de exploatare care realizează producţie minieră au obligaţia de a transmite IZMR-urilor la care sunt arondate perimetrele care fac obiectul licenţelor/permiselor următoarele: rapoarte trimestriale pentru fiecare perimetru, care includ planuri de situaţie cu măsurători topografice trimestriale în format letric şi digital (format dwg.), şi date privind cantităţile excavate, producţia minieră realizată şi valoarea acesteia, după caz, după cum urmează:a) reţeaua topografică ce s-a folosit la efectuarea măsurătorilor împreună cu descrierea topografică a punctelor de staţie; planuri de situaţie trimestriale şi plan de situaţie la încheierea permisului; punctele măsurate în teren vor avea o densitate de maximum 5 m pentru treptele de excavare, iar pentru restul elementelor topografice densitatea punctelor să fie de maximum 20 m; inventarul de coordonate al ridicării topografice în format text (x, y, z - coordonate Stereo 70). Planurile topografice de situaţie, aferente documentaţiilor pentru obţinerea permiselor de exploatare şi planul de situaţie de la data încetării duratei de valabilitate a permisului, elaborate de personal de specialitate atestat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, se prezintă în format letric şi digital ANRMPSG; b) raportul de activitate cu datele înscrise în formularele prevăzute în anexele nr. 2.1 şi 2.2 la prezentele instrucţiuni tehnice se transmite IZRM-ului, la care este arondat perimetrul care face obiectul licenţei de exploatare/permisului, până la data de 10 a lunii următoare trimestrului calendaristic de raportare, respectiv în lunile ianuarie, aprilie, iulie, octombrie. Scadenţa de plată a redevenţei miniere este data de 20 inclusiv a aceloraşi luni;c) raportul de activitate trimestrial privind calculul şi achitarea redevenţei miniere, conform formularelor prevăzute în anexele nr. 3.1 şi 3.2 la prezentele instrucţiuni, însoţit de copii ale documentelor care confirmă plata şi de Declaraţia 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat pentru creanţa fiscală reprezentând redevenţă minieră, înregistrată la organul fiscal competent, respectiv declaraţia fiscală şi borderourile pentru creanţele datorate bugetelor locale, completate potrivit Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 328/2022 privind aplicarea prevederilor art. 7 alin. (4) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 70/2022 pentru aprobarea Procedurii privind încasarea redevenţei obţinute prin concesionare din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă ale statului şi a apelor minerale naturale carbogazoase sau necarbogazoase, se transmit IZRM-urilor, până în data de 25 inclusiv a aceloraşi luni.Articolul 19Redevenţele miniere se declară la organele fiscale competente până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei (trimestrului) pentru care se datorează.
    Articolul 20Titularii licenţelor/permiselor pentru exploatarea resurselor minerale conform prevederilor art. 45^1 alin. (2) din Legea minelor sunt obligaţi la plata redevenţei miniere după urmează:a) 35% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare;b) 45% la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia se desfăşoară activitatea de exploatare;c) 20% la bugetul de stat. Articolul 21(1) În situaţia în care perimetrul de exploatare, prevăzut în licenţa/permisul de exploatare a resurselor minerale, este amplasat/poziţionat în limitele mai multor UAT-uri şi/sau judeţe, titularul va transmite IZRM-ului la care este arondat, pe baza măsurătorilor topo, suprafeţele ce se înscriu în fiecare UAT şi/sau judeţ. (2) Suprafeţele aferente fiecărui UAT şi/sau judeţ, calculate de titular şi verificate de ANRMPSG, vor fi menţionate în licenţă/permis.Articolul 22(1) Redevenţele miniere datorate bugetelor locale conform art. 45^1 alin. (2) din Legea minelor, în situaţia în care perimetrul de exploatare este amplasat/poziţionat în limitele mai multor UAT-uri şi/sau judeţe, se calculează şi se achită de către titular proporţional cu suprafaţa perimetrului de exploatare, aferentă fiecărui UAT şi/sau judeţ. (2) Sumele pentru creanţele datorate bugetelor locale se declară de către titularul de licenţă/permis pe propria răspundere, la fiecare UAT pe raza căreia este amplasat perimetrul de exploatare, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei pentru care se datorează.
    Articolul 23(1) Conform art. 126 din Normele pentru aplicarea Legii minelor, nerespectarea termenelor de raportare stabilite prin prezentele instrucţiuni se sancţionează conform prevederilor art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea minelor.(2) Furnizarea cu bună ştiinţă de date şi informaţii false cu privire la activităţile miniere care stau la baza stabilirii contravalorii redevenţei datorate, faptă prevăzută la art. 34 lit. f) din Legea minelor, constituie motiv de anulare a licenţei/permisului.Articolul 24Baza de calcul al redevenţei miniere este reprezentată de:a) valoarea producţiei miniere comercializabile, pentru titularii licenţelor şi permiselor care exploatează resurse minerale din grupa prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a)-c) din Legea minelor, pentru: minereuri feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, radioactive, pământuri rare şi disperse, pietre preţioase şi semipreţioase, produse reziduale miniere, roci bituminoase, ape minerale terapeutice, ape termominerale, ape geotermale şi gazele care le însoţesc, gaze necombustibile, nămoluri şi turbe terapeutice, cărbuni şi pentru metale nobile;b) producţia minieră extrasă din rezervă în vederea prelucrării şi/sau comercializării, în cazul licenţelor de exploatare, sau din resursă/rezervă, în cazul licenţelor de explorare şi al permiselor de exploatare pentru resursele minerale încadrate în grupele de substanţe prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. d)-k) din Legea minelor;c)
    cantitatea totală de apă minerală naturală extrasă la sursă, în cazul prevăzut la art. 45 alin. (3) din Legea minelor.
    Articolul 25Pentru substanţele cuprinse în grupele prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. d)-k) din Legea minelor, cu excepţia nisipului şi pietrişului din albiile minore ale cursurilor de apă sau din lacuri, producţia minieră extrasă din resursă/rezervă în vederea prelucrării şi/sau comercializării se stabileşte prin măsurători topografice, trimestriale, obligatorii potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) lit. l) din Legea minelor. Articolul 26Pentru nisipurile şi pietrişurile excavate din albiile minore ale cursurilor de apă sau din lacuri, precum şi în cazul nisipurilor şi pietrişurilor exploatate din terasa râurilor, sub nivelul hidrostatic, producţia minieră extrasă din resursă/rezervă în vederea prelucrării şi/sau comercializării se stabileşte prin însumarea volumelor de nisipuri şi pietrişuri exploatate şi înscrise în registrul de evidenţă zilnică. Pentru registrul de evidenţă se va utiliza modelul prevăzut în anexa nr. 6 la prezentele instrucţiuni, coroborat cu documentele financiar-contabile (avize de expediţie, facturi, alte documente relevante).Articolul 27(1) Încadrarea în grupele de substanţe prevăzute de art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea minelor, precum şi unitatea de măsură a producţiei miniere (tonă, m.c., gram, N.M.C., litri sau mii litri) sunt precizate distinct în licenţă/permis. Încadrarea în grupele de substanţe este dată de produsul minier înscris în licenţă/permis. (2) Substanţele minerale şi unitatea de măsură pentru masa minieră exploatată sunt prevăzute în anexa nr. 7 la prezentele instrucţiuni.Articolul 28Modul de calcul al redevenţei miniere este următorul:a) pentru titularii licenţelor/permiselor care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a)-c) din Legea minelor, redevenţa minieră datorată este dată de valoarea producţiei miniere, care se calculează pe baza preţurilor de livrare şi a cantităţilor de produse miniere comercializabile în perioada de raportare, indiferent de modul de comercializare (în stare brută sau prelucrate), cu următoarele precizări:(i) din valoarea producţiei miniere rezultate nu vor fi scăzute cheltuielile de prelucrare;(ii) în cazul produselor miniere utilizate în cadrul aceleiaşi unităţi economice sau al livrării cu titlu gratuit a acestora şi care, drept consecinţă, nu au un preţ de livrare, valoarea producţiei miniere se calculează pe propria răspundere şi sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, prin luarea în considerare a preţului de cost (cheltuieli de producţie) al produselor respective, ajustat cu un factor de creştere de 7%;(iii) din valoarea producţiei miniere se vor deduce cheltuielile de transport în afara minei/carierei;(iv) preţurile de livrare avute în vedere la calculul redevenţei miniere vor include TVA;b) pentru titularii licenţelor/permiselor încadrate în grupa substanţelor prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. d)-k) din Legea minelor, redevenţa minieră datorată se calculează ca produs dintre producţia minieră extrasă din rezervă în vederea prelucrării şi/sau comercializării, în cazul licenţelor de exploatare, sau din resursă/rezervă, în cazul licenţelor de explorare şi al permiselor de exploatare, şi valoarea redevenţei miniere (echivalentul în lei al valorii în euro), prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. d)-k) din Legea minelor, corespunzătoare substanţei şi unităţii de măsură, stabilită în licenţa/permisul de exploatare;c) pentru apa minerală naturală, în cazul prevăzut la art. 45 alin. (3) din Legea minelor, redevenţa minieră se calculează ca produs al cantităţilor exploatate (cantitatea totală de apă minerală naturală extrasă la sursă pentru perioada din raportare) şi al valorii redevenţei miniere prevăzute la art. 45 alin. (3) din Legea minelor, la cursul de schimb oficial euro/lei stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;d) în cazul licenţelor/permiselor pentru exploatarea substanţelor (rocilor ornamentale ca produs principal) prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. h)-j) din Legea minelor, cantităţii reprezentate de diferenţa dintre producţia minieră extrasă din resursă/rezervă în vederea prelucrării şi/sau comercializării şi produsul minier principal i se aplică la calculul redevenţei cuantumul prevăzut la art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea minelor, pentru categoria rocilor industriale şi de construcţii, indiferent dacă produsele secundare rezultate în urma exploatării pot fi valorificate sau nu;e) titularii licenţelor/permiselor acordate pentru exploatarea substanţelor prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. e)-g) din Legea minelor aplică la calculul redevenţei, pentru produsele secundare rezultate în urma exploatării, cuantumul prevăzut la art. 45 alin. (1) din Legea minelor pentru produsul principal, indiferent dacă acestea pot fi valorificate sau nu;f) în cazul licenţelor/permiselor care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 45 alin. (1) din Legea minelor, stocurile de la finele fiecărui trimestru de raportare se evidenţiază distinct, iar pentru diferenţa pozitivă de stoc (stoc final de trimestru minus stoc început de trimestru) se calculează şi se achită redevenţa în conformitate cu lit. a) şi b);
    g) pentru substanţele a căror unitate de producţie minieră este tona, în situaţia în care în procesul de producţie se constată diferenţe semnificative ale densităţii faţă de densitatea prezentată în documentaţiile care au stat la baza acordării licenţelor/permiselor, densitatea luată în calculul producţiei miniere extrase în vederea prelucrării şi/sau comercializării se justifică prin noi documentaţii;h) pentru substanţele a căror unitate de producţie minieră pentru produsul minier din licenţa/permisul de exploatare este tona/m.c., transformarea unităţii de măsură m.c./tonă se face ţinând cont de greutăţile specifice menţionate în documentaţia tehnică, stabilite pe baza buletinelor de analiză efectuate de către laboratoare autorizate, având la bază proceduri acreditate de Asociaţia de Acreditare din România - RENAR, şi/sau de cele din anexa nr. 8 la prezentele instrucţiuni;i) în situaţia în care în procesul de producţie se constată diferenţe semnificative ale densităţii substanţei minerale exploatate, faţă de cele menţionate în documentaţia tehnică şi/sau cele din anexa nr. 8 la prezentele instrucţiuni, este necesară efectuarea de analize, privind parametrii luaţi în discuţie. Recoltarea probelor din substanţele minerale exploatate se face din zona perimetrului de exploatare a resursei minerale, la data la care are loc exploatarea. Analizele pentru determinarea greutăţii specifice se fac de către laboratoare autorizate, având la bază proceduri acreditate RENAR;j) în cazul în care, în urma verificărilor făcute de către IZRM-uri asupra cantităţilor raportate de către titularii de licenţe şi/sau de permise de exploatare, se constată diferenţe, titularii au obligaţia să raporteze diferenţa de cantitate şi să achite redevenţa aferentă.
    Articolul 29Redevenţa minieră se stabileşte la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare.
    Articolul 30(1) Redevenţele miniere se achită la cursul de schimb oficial euro/leu stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.(2) Redevenţa minieră pentru ape minerale naturale se stabileşte la sursă şi se achită în lei, la cursul de schimb oficial euro/lei stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.(3) Redevenţa minieră este datorată din ziua începerii realizării producţiei şi este plătibilă trimestrial, cu scadenţă până la data de 25 a primei luni a trimestrului următor.Articolul 31Conform art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2023 privind unele măsuri referitoare la exercitarea dreptului de proprietate publică şi privată a statului, precum şi la administrarea eficientă a proprietăţilor statului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 228/2024, sumele reprezentând redevenţele miniere datorate în baza art. 45 din Legea minelor se indexează anual cu rata inflaţiei aferentă anului anterior, comunicată de Institutul Naţional de Statistică, publicată şi pe site-ul ANRMPSG, dacă nu este prevăzut altfel prin licenţele/permisele de exploatare aflate în derulare, încheiate potrivit legii.
    Articolul 32Sumele reprezentând redevenţele miniere, datorate conform prevederilor art. 45 din Legea minelor, actualizate prin indexare cu rata inflaţiei pentru anul anterior celui pentru care se datorează redevenţele miniere, începând cu anul 2024, se calculează aplicând indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei.Articolul 33(1) Indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei, pentru sumele reprezentând redevenţele miniere, datorate conform art. 45 din Legea minelor şi prevederilor art. IV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2023, aprobată cu completări prin Legea nr. 228/2024, până la data (anul/trimestrul) la care se datorează redevenţele miniere, se stabileşte utilizând rata inflaţiei aferentă anului anterior.(2) Modul de calcul al indicelui anual de actualizare cu rata inflaţiei:I_1 = R I_1/100 + 1 = 10,4/100 + 1 = 1,104I_2 = (R I_1/100 + 1) x (R I_2/100 + 1) = (10,4/100 + 1) x (5,6/100 + 1) = 1,166In = (R I_1/100 + 1) x (R I_2/100 + 1) x…x [(R I(n-1)/100 + 1] = …..,unde:I = indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei;I_1 = indicele anual de actualizare (de exemplu, indicele anual de actualizare pentru anul 2024 = 1,104);
    R I_1 = rata inflaţiei pentru anul anterior (de exemplu, rata inflaţiei pentru anul 2023) = 10,4%;I_2 = indicele anual de actualizare (de exemplu, indicele anual de actualizare pentru anul 2025 = 1,166);R I_2 = rata inflaţiei pentru anul anterior (de exemplu, rata inflaţiei pentru anul 2024) = 5,6%
    OBSERVAŢII:Rata inflaţiei publicată de Institutul Naţional de Statistică are o zecimală, iar indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei, obţinut prin utilizarea ratei inflaţiei pentru anul anterior, va fi folosit cu trei zecimale.
    (3) Indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei, cu care sunt reactualizate anual sumele reprezentând redevenţele miniere datorate în baza art. 45 din Legea minelor, se publică pe site-ul ANRMPSG.
    Capitolul V Obligaţiile IZMR-urilorArticolul 34IZMR-urile ţin evidenţa documentelor, datelor şi informaţiilor ce stau la baza calculului taxelor şi redevenţelor miniere, pentru fiecare perimetru arondat.Articolul 35(1) În baza rapoartelor de activitate trimestriale (anexele nr. 2.1 şi 2.2 la prezentele instrucţiuni) şi a raportărilor trimestriale privind redevenţele miniere, cu calculul şi achitarea redevenţei miniere (anexele nr. 3.1 şi 3.2 la prezentele instrucţiuni), primite de la titularii concesiunilor miniere în termenul prevăzut la art. 18 lit. b) şi c), IZRM-urile întocmesc un raport centralizator trimestrial privind redevenţele miniere (anexa nr. 4 la prezentele instrucţiuni) şi îl transmit la sediul ANRMPSG, în termen de 10 zile, respectiv până la data de 5 inclusiv în lunile februarie, mai, august, noiembrie.(2) Raportul centralizator trimestrial privind redevenţele miniere (anexa nr. 4 la prezentele instrucţiuni), verificat în ceea ce priveşte modul în care sunt respectate prevederile licenţelor/permiselor de către titulari cu privire la activităţile miniere, măsurile dispuse în scris de către ANRMPSG şi prevederile actelor normative din domeniul activităţilor miniere, se transmite de către IZRM-uri la sediul ANRMPSG în vederea înregistrării datelor referitoare la redevenţele miniere în evidenţele din baza de date a ANRMPSG.Articolul 36Raportul centralizator anual privind taxa pe activitatea minieră, pentru toate perimetrele aferente licenţelor prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. b) şi arondate fiecărui IZRM, se întocmeşte în conformitate cu anexa nr. 5 la prezentele instrucţiuni şi se transmite la sediul ANRMPSG până la data de 20 ianuarie, în vederea înregistrării datelor în evidenţele din baza de date a ANRMPSG.
    Articolul 37Rapoartele centralizatoare anuale privind taxa anuală pentru activităţile miniere (anexa nr. 5 la prezentele instrucţiuni) şi rapoartele centralizatoare trimestriale privind redevenţele miniere (anexa nr. 4 la prezentele instrucţiuni), întocmite de către IZRM-uri, însoţite de o notă privind neconformităţile constatate, măsurile şi/sau sancţiunile aplicate în perioada de raportare, se vor transmite Direcţiei de inspecţie teritorială din cadrul ANRMPSG, în vederea verificărilor ulterioare.Articolul 38Verificarea prevederilor din licenţe/acte adiţionale şi anexele acestora, referitoare la modul de calcul al redevenţei miniere datorate de către titularii licenţelor, se face de către IZRM-uri odată cu analizarea documentaţiilor depuse de către titulari în vederea obţinerii avizului la programul anual de exploatare, precum şi la întocmirea actelor de control/notelor de constatare cu privire la activităţile miniere desfăşurate de către titulari.Articolul 39În cazul în care, în urma verificărilor ulterioare raportărilor, făcute asupra cantităţilor raportate trimestrial de către titularii de licenţe/permise de exploatare, se constată diferenţe faţă de cantităţile raportate de titulari, IZRM-urile au obligaţia să întocmească rapoarte rectificative, care să conţină cantităţile corect determinate, redevenţa minieră datorată şi achitată, şi să le transmită la sediul ANRMPSG pentru luarea în evidenţă.Articolul 40
    Plăţile ulterioare raportării trimestriale privind redevenţa minieră se înregistrează într-un raport rectificativ. Raportul rectificativ are acelaşi format ca raportarea iniţială (anexa nr. 4 la prezentele instrucţiuni) şi se transmite la sediul ANRMPSG pentru actualizarea informaţiilor din baza de date.
    Articolul 41IZRM-urile transmit trimestrial administraţiilor judeţene ale finanţelor publice situaţia titularilor care nu au achitat redevenţele miniere datorate, iar anual situaţia titularilor care nu au achitat taxele pentru activitatea minieră.Articolul 42Rapoartele centralizatoare trimestriale privind calculul şi plata redevenţei miniere şi rapoartele centralizatoare anuale privind calculul şi plata taxei pe activitatea minieră se transmit, în format letric semnat şi electronic (format Excel), în vederea înregistrării în evidenţele din baza de date a ANRMPSG.
    Capitolul VI Alte dispoziţiiArticolul 43(1) IZRM-urile sunt informate, prin structura organizatorică cu atribuţii de coordonare a acestora, cu privire la situaţia actualizată a licenţelor/permiselor în vigoare aferente perimetrelor/judeţelor ce le sunt arondate şi modificările aduse în textul acestora. (2) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1), structura organizatorică cu atribuţii de reglementare va transmite structurii organizatorice cu atribuţii de control şi monitorizare situaţia actualizată a licenţelor/permiselor în vigoare.(3) Situaţiile prevăzute la alin. (2) sunt transmise trimestrial până la data de 5 a lunii următoare trimestrului calendaristic de raportare.Articolul 44IZRM-urile sunt informate de către structura organizatorică cu atribuţii de control şi monitorizare, cu privire la lista licenţelor de explorare/exploatare în vigoare, conform arondării perimetrelor/judeţelor, după intrarea în vigoare a acestora, respectiv după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului administrativ de aprobare (hotărâre a Guvernului, ordin).
    Articolul 45Arondarea perimetrelor/judeţelor la IZRM-uri se face prin ordin al preşedintelui ANRMPSG.Articolul 46Arondarea licenţelor/permiselor la IZRM-uri se face ţinând cont de judeţul în care este amplasat perimetrul de prospecţiune, explorare sau exploatare a resurselor minerale.Articolul 47În situaţia exploatării fără licenţă/permis, prejudiciul reprezentând taxa pentru suprafaţa afectată de exploatarea ilegală şi redevenţa minieră pentru cantităţile exploatate ilegal se stabilesc luând în considerare valoarea taxei şi a cotei/valorii redevenţei miniere în vigoare la data constatării prejudiciului.Articolul 48
    Nerespectarea prevederilor prezentelor instrucţiuni tehnice atrage după sine sancţiunile prevăzute de Legea minelor.
    Articolul 49Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentele instrucţiuni tehnice.
    Anexa nr. 1la instrucţiunile tehniceRAPORTprivind taxa pe activităţi minierePROSPECŢIUNE [ ] EXPLORARE [ ] EXPLOATARE [ ]Declaraţie anuală privind taxa pe activităţi miniere pe perioada .................................................Denumirea titularului ............................................................
    Codul fiscal al plătitorului ............................Numele şi prenumele (pentru persoane fizice) .................................................Adresă sediu socialLocalitatea ..........................., str. .......................... nr. ....., judeţul/sectorul .................., codul poştal .................., telefon/fax ............................., e-mail: ...............................
    Tipul activităţiiNr. şi data licenţei/permisuluiPerimetrulPerioada (luni)Taxa anuală(lei/kmp)Taxa datorată(lei)Taxa achitată(lei)
    DenumireaSuprafaţa (kmp)
    12345678
    TOTAL

    Documente de plată
    TipulNumărulDataSuma
    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, declar că informaţiile din acest document sunt reale şi corecte.Numele ...........................Prenumele .........................Funcţia .............................Semnătura şi ştampila .........................
    Instrucţiuni de completare a raportului (declaraţiei) privind taxa pe activităţi miniereRaportul (declaraţia) privind taxa pe activităţi miniere se completează în două exemplare, cu următoarele destinaţii:– un exemplar se transmite inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;– un exemplar cu confirmarea de primire a inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon rămâne la plătitor.Coloanele formularului declaraţiei se completează după cum urmează:– coloana nr. 1 - cu activităţile miniere pentru care sunt acordate licenţele/permisele de prospecţiune, explorare, exploatare;– coloana nr. 2 - cu numărul şi data licenţei sau permisului în baza căruia se desfăşoară activitatea respectivă;– coloana nr. 3 - cu denumirea perimetrului;– 
    coloana nr. 4 - cu suprafaţa perimetrului înscrisă în actul de dare în administrare sau de concesiune;
    – coloana nr. 5 - cu perioada, în luni, la care se referă taxa, conform instrucţiunilor tehnice aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon nr. 241/2025 (instrucţiuni tehnice);– coloana nr. 6 - cu taxele anuale, în lei, prevăzute la art. 44 alin. (2)-(5) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzătoare tipului de activitate desfăşurată;– coloana nr. 7 - cu taxa datorată (lei), calculată conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 8 - cu taxa achitată (lei).
    Anexa nr. 2.1la instrucţiunile tehniceRAPORT
    privind activitatea de exploatare [pentru substanţele prevăzute laart. 45 alin. (1) lit. a)-c) din Legea minelor nr. 85/2003,cu modificările şi completările ulterioare]
    Declaraţie privind activitatea de exploatare pe trimestrul ...................... anul .................Denumirea titularului .................................................Codul fiscal al plătitorului ...................................Numele şi prenumele (pentru persoane fizice) ........................................................Adresă sediu socialLocalitatea .............................., str. .................... nr. ....., judeţul/sectorul ......................, codul poştal ...................., telefon/fax ................................, e-mail: ...............................Denumirea perimetrului/Judeţul perimetrului: ....................................................Tipul contractului/Numărul contractului ................................................................
    Nr. şi data licenţei/permisuluiDenumirea perimetruluiJudeţul perimetruluiPerioada de raportareSubstanţa exploatatăProducţia minieră (cantitatea exploatată)U.M.Cota valorică (%)Valoarea producţieiIndicele anual de actualizare cu rata inflaţieiRedevenţa minieră datorată (lei)
    AnTrimestrulTOTAL redevenţă(100%)bugetului de stat(20%)bugetelor locale
    judeţului (35%)UAT (45%)
    123456789101112131415
    TOTAL
    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, declar că informaţiile din acest document sunt reale şi corecte.Numele .......................Prenumele .......................Funcţia ......................Semnătura şi ştampila .........................Instrucţiuni de completare a raportului privind activitatea de exploatareRaportul (declaraţia) privind activitatea de exploatare se completează în două exemplare, cu următoarele destinaţii:– un exemplar se transmite inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;
    – un exemplar cu confirmarea de primire a inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon rămâne la plătitor.
    Coloanele formularului declaraţiei se completează după cum urmează:– coloana nr. 1 - cu numărul şi data licenţei/permisului în baza căreia/căruia se desfăşoară activitatea de exploatare a resurselor minerale;– coloana nr. 2 - cu denumirea perimetrului;– coloana nr. 3 - cu denumirea judeţului perimetrului;– coloana nr. 4 - cu perioada de raportare - anul;– coloana nr. 5 - cu perioada de raportare - trimestrul;– 
    coloana nr. 6 - cu substanţa exploatată conform permisului/licenţei de exploatare;
    – coloana nr. 7 - cu producţia minieră extrasă/cantitatea produselor realizate şi în stoc, în vederea prelucrării şi/sau a comercializării în perioada de raportare;– coloana nr. 8 - cu unitatea de măsură pentru substanţa exploatată, conform contractului;– coloana nr. 9 - cu cota valorică a redevenţei miniere, prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a)-c) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzătoare substanţei prevăzute în licenţa/permisul de exploatare;– coloana nr. 10 - cu valoarea producţiei (lei);– coloana nr. 11 - cu indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei;– coloana nr. 12 - cu totalul redevenţei datorate;
    – coloana nr. 13 - cu redevenţa minieră datorată bugetului de stat - 20% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon nr. 241/2025 (instrucţiunile tehnice);– coloana nr. 14 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al judeţului - 35% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 15 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al UAT-ului - 45% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice.
    NOTĂ: În cazul în care redevenţa minieră se datorează, conform Legii nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, doar bugetului de stat, coloanele nr. 13, 14 şi 15 nu se completează.
    Anexa nr. 2.2la instrucţiunile tehniceRAPORT privind activitatea de exploatare [pentru substanţele prevăzute laart. 45 alin. (1) lit. d)-k) şi alin. (3) din Legea minelor nr. 85/2003,cu modificările şi completările ulterioare]
    Declaraţie privind activitatea de exploatare pe trimestrul .................................. anul ................Denumirea titularului ..............................................................Codul fiscal al plătitorului ....................................Numele şi prenumele (pentru persoane fizice) ...................................Adresă sediu socialLocalitatea ........................, str. .................. nr. ....., judeţul/sectorul ..............., codul poştal .............., telefon/fax .............., e-mail: ..........................Denumirea perimetrului/Judeţul perimetrului: .................................Tipul contractului/Numărul contractului ....................................
    Nr. şi data licenţei/permisuluiDenumirea perimetruluiJudeţul perimetruluiPerioada de raportareSubstanţa exploatatăProducţia minieră (cantitatea exploatată)U.M.Valoarea redevenţei miniere (euro)Indicele anual de actualizare cu rata inflaţieiRedevenţa minieră datorată (lei)
    AnTrimestrulTOTAL redevenţă (100%)bugetului de stat (20%)bugetelor locale
    judeţul (35%)UAT (45%)
    1234567891011121314
    TOTAL
    Curs de schimb leu/euro: ....................Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, declar că informaţiile din acest document sunt reale şi corecte.Numele ....................Prenumele ......................
    Funcţia .......................Semnătura şi ştampila ........................
    Instrucţiuni de completare a raportului privind activitatea de exploatareRaportul (declaraţia) privind activitatea de exploatare se completează în două exemplare, cu următoarele destinaţii:– un exemplar se transmite inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;– un exemplar cu confirmarea de primire a inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon rămâne la plătitor.Coloanele formularului declaraţiei se completează după cum urmează:– coloana nr. 1 - cu numărul şi data licenţei/permisului în baza căreia/căruia se desfăşoară activitatea de exploatare a resurselor minerale;– coloana nr. 2 - cu denumirea perimetrului;– coloana nr. 3 - cu denumirea judeţului perimetrului;– coloana nr. 4 - cu perioada de raportare - anul;– coloana nr. 5 - cu perioada de raportare - trimestrul;– coloana nr. 6 - cu substanţa exploatată conform permisului/licenţei de exploatare;– coloana nr. 7 - cu cantităţile totale de produse miniere realizate în perioada de raportare;– coloana nr. 8 - cu unitatea de măsură pentru substanţa exploatată, conform contractului;– coloana nr. 9 - cu valoarea redevenţei miniere (în euro), prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. d)-k) şi alin. (3) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzătoare substanţei prevăzute în licenţa/permisul de exploatare;– 
    coloana nr. 10 - cu indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei;
    – coloana nr. 11 - cu redevenţa minieră datorată totală - 100% (lei), calculată conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 12 - cu redevenţa minieră datorată bugetului de stat - 20% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon nr. 241/2025 (instrucţiunile tehnice);– coloana nr. 13 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al judeţului - 35% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 14 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al UAT-ului - 45% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice.
    NOTĂ: În cazul în care redevenţa minieră se datorează, conform Legii nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, doar bugetului de stat, coloanele nr. 12, 13 şi 14 nu se completează.
    Anexa nr. 3.1
    la instrucţiunile tehniceRAPORTprivind redevenţa minieră [pentru substanţele prevăzute laart. 45 alin. (1) lit. a)-c) din Legea minelor nr. 85/2003,cu modificările şi completările ulterioare]Decont privind redevenţa minieră pe trimestrul ...................................... anul ................Denumirea titularului .................................................................Codul fiscal al plătitorului ...........................Numele şi prenumele (pentru persoane fizice) .........................................Adresă sediu socialLocalitatea ..........................., str. .............. nr. ....., judeţul/sectorul ......., codul poştal ......., telefon/fax ..........................., e-mail: ........................... Denumirea perimetrului/Judeţul perimetrului: ....................................Tipul contractului/Numărul contractului .........................................
    Nr. şi data licenţei/permisuluiDenumirea perimetruluiJudeţul perimetruluiPerioada de raportareSubstanţa exploatatăProducţia minieră (cantitatea exploatată) U.M.Cota valorică (%)Valoarea producţieiIndicele anual de actualizare cu rata inflaţieiRedevenţa minieră datorată (lei)Redevenţa minieră achitată (lei)
    TOTAL redevenţă (100%)bugetului de stat (20%)bugetelor localebugetului de stat (100% sau 20%)bugetelor locale
    AnTrimestrujudeţului (35%)UAT (45%)judeţului (35%)UAT (45%)
    123456789101112131415161718
    TOTAL

    Documente de platăRedevenţa minieră
    TipulNr. DataSuma (lei)
    OPBugetul de stat
    OPBugetul local al judeţului .............
    OPBugetul local al UAT .............
    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, declar că informaţiile din acest document sunt reale şi corecte.Numele ........................Prenumele ........................Funcţia ........................
    Semnătura şi ştampila ........................
    Instrucţiuni de completare a raportului privind redevenţa minierăRaportul (decontul) trimestrial privind redevenţa minieră se completează în două exemplare, cu următoarele destinaţii:– un exemplar se transmite inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;– un exemplar cu confirmarea de primire a inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon rămâne la plătitor.Coloanele formularului decontului se completează după cum urmează:– coloana nr. 1 - cu numărul şi data licenţei/permisului în baza căreia/căruia se desfăşoară activitatea de exploatare a resurselor minerale;– coloana nr. 2 - cu denumirea perimetrului;– coloana nr. 3 - cu denumirea judeţului perimetrului;
    – coloana nr. 4 - cu perioada de raportare - anul;– coloana nr. 5 - cu perioada de raportare - trimestrul;– coloana nr. 6 - cu substanţa exploatată conform permisului/licenţei de exploatare;– coloana nr. 7 - cu cantităţile totale de produse miniere realizate în perioada de raportare;– coloana nr. 8 - cu unitatea de măsură pentru substanţa exploatată, conform contractului;– coloana nr. 9 - cu cota valorică a redevenţei miniere, prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a)-c) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzătoare substanţei prevăzute în licenţa/permisul de exploatare;– coloana nr. 10 - cu valoarea producţiei (lei);
    – coloana nr. 11 - cu indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei;– coloana nr. 12 - cu redevenţa minieră datorată totală - 100% (lei), calculată prin aplicarea cotei procentuale, conform instrucţiunilor tehnice aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon nr. 241/2025 (instrucţiunile tehnice);– coloana nr. 13 - cu redevenţa minieră datorată bugetului de stat - 20% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 14 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al judeţului - 35% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 15 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al UAT-ului - 45% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 16 - cu sumele achitate reprezentând redevenţa minieră datorată bugetului de stat - 100% sau 20% (lei);– coloana nr. 17 - cu sumele achitate reprezentând redevenţa minieră datorată bugetului local al judeţului - 35% (lei);– coloana nr. 18 - cu sumele achitate reprezentând redevenţa minieră datorată bugetului local al UAT-ului - 45% (lei).
    NOTĂ: În cazul în care redevenţa minieră se datorează, conform Legii nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, doar bugetului de stat, coloanele nr. 13, 14, 15, 17 şi 18 nu se completează.
    Anexa nr. 3.2la instrucţiunile tehniceRAPORTprivind redevenţa minieră [pentru substanţele prevăzute laart. 45 alin. (1) lit. d)-k) şi alin. (3) din Legea minelor nr. 85/2003,cu modificările şi completările ulterioare]Decont privind redevenţa minieră pe trimestrul ......................... anul ...................Denumirea titularului .................................................................Codul fiscal al plătitorului .............................
    Numele şi prenumele (pentru persoane fizice) ......................................Adresă sediu socialLocalitatea ..........................., str. .............. nr. ....., judeţul/sectorul ......., codul poştal ......., telefon/fax ..........................., e-mail: ........................... Denumirea perimetrului/Judeţul perimetrului: .....................................Tipul contractului/Numărul contractului ............................................
    Nr. şi data licenţei/permisuluiDenumirea perimetruluiJudeţul perimetruluiPerioada de raportareSubstanţa exploatatăProducţia minieră (cantitatea exploatată) U.M.Valoarea redevenţei miniere (euro)Indicele anual de actualizare cu rata inflaţieiRedevenţa minieră datorată (lei)Redevenţa minieră achitată (lei)
    TOTAL redevenţă (100%)bugetului de stat (20%)bugetelor localebugetului de stat (100% sau 20%)bugetelor locale
    AnTrimestrujudeţului (35%)UAT (45%)judeţului (35%)UAT (45%)
    1234567891011121314151617
    TOTAL
    Cursul de schimb leu/euro: .....................
    Documente de platăRedevenţa minieră
    TipulNr. DataSuma (lei)
    OP
    Bugetul de stat
    OPBugetul local al judeţului .............
    OPBugetul local al UAT .............
    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, declar că informaţiile din acest document sunt reale şi corecte.Numele ........................Prenumele ........................Funcţia ........................Semnătura şi ştampila ........................Instrucţiuni de completare a raportului privind redevenţa minierăRaportul (decontul) trimestrial privind redevenţa minieră se completează în două exemplare, cu următoarele destinaţii:– un exemplar se transmite inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;– 
    un exemplar cu confirmarea de primire a inspectoratului zonal pentru resurse minerale din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon rămâne la plătitor.
    Coloanele formularului decont se completează după cum urmează:– coloana nr. 1 - cu numărul şi data licenţei/permisului în baza căreia/căruia se desfăşoară activitatea de exploatare a resurselor minerale;– coloana nr. 2 - cu denumirea perimetrului;– coloana nr. 3 - cu denumirea judeţului perimetrului;– coloana nr. 4 - cu perioada de raportare - anul;– coloana nr. 5 - cu perioada de raportare - trimestrul;– coloana nr. 6 - cu substanţa exploatată conform permisului/licenţei de exploatare;
    – coloana nr. 7 - cu cantităţile totale de produse miniere realizate în perioada de raportare;– coloana nr. 8 - cu unitatea de măsură pentru substanţa exploatată, conform contractului;– coloana nr. 9 - cu valoarea redevenţei miniere (în euro), prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. d)-k) şi alin. (3) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzătoare substanţei prevăzute în licenţa/permisul de exploatare;– coloana nr. 10 - cu indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei;– coloana nr. 11 - cu redevenţa minieră datorată totală - 100% (lei), calculată conform instrucţiunilor tehnice aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon nr. 241/2025 (instrucţiunile tehnice);– coloana nr. 12 - cu redevenţa minieră datorată bugetului de stat - 20% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice;– 
    coloana nr. 13 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al judeţului - 35% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice;
    – coloana nr. 14 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al UAT-ului - 45% (lei), prevăzută la art. 45^1 din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 15 - cu sumele achitate reprezentând redevenţa minieră datorată bugetului de stat - 100% sau 20% (lei);– coloana nr. 16 - cu sumele achitate reprezentând redevenţa minieră datorată bugetului local al judeţului - 35% (lei);– coloana nr. 17 - cu sumele achitate reprezentând redevenţa minieră datorată bugetului local al UAT-ului - 45% (lei).
    NOTĂ:În cazul în care redevenţa minieră se datorează, conform Legii nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, doar bugetului de stat, coloanele nr. 12, 13, 14, 16 şi 17 nu se completează.
    Anexa nr. 4
    la instrucţiunile tehniceAutoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG)Inspectoratul Zonal pentru Resurse Minerale (IZRM) ............RAPORT CENTRALIZATOR TRIMESTRIALprivind redevenţa minieră pe trimestrul ........... anul ........... IZRM ........... Judeţul (perimetrului de exploatare) ...........
    TitularAnulTrimestrulPerimetrulDenumirea produsului minier Cantitate producţie minierăU.M.Valoare producţiei (lei)Cota/valoarea euro stabilită în contractCota/valoarea euro din raportareIndicele anual de actualizare cu rata inflaţieiRedevenţa (lei)Dovada plăţii Nr./data ordinului de plataNr. sesizare IZRM către AJFPObservaţii
    Denumirea agentului economicAdresa sediului socialCUIDenumireaNr. licenţă/permisdatoratăachitatăRestanţă
    Total datorată (100%) (lei)Bugetul de stat (20%) (lei)Consiliul judeţean (35%)Consiliul local UAT (45%)Bugetul de stat (20%)Consiliul judeţean (35%)Consiliul local UAT (45%)
    12345678910111213141516171819202122232425
    TOTAL
    Curs de schimb leu/euro: ....................Datele din raport corespund celor din rapoartele titularilor şi respectă prevederile licenţei/permisului şi reglementările legale în vigoare.Numele ........................Prenumele ........................Funcţia ........................Semnătura şi ştampila ........................Instrucţiuni de completare a raportului centralizator trimestrial privind redevenţa minieră:Raportul centralizator trimestrial privind redevenţa minieră se completează în două exemplare, cu următoarele destinaţii:– un exemplar în format letric (asumat) şi în format digitat (tabel Excel) se transmite de IZRM, DGMC al ANRMPSG în vederea monitorizării şi verificării şi Direcţiei economice pentru înregistrarea în evidenţele din baza de date ANRMPSG;– un exemplar în format letric (asumat) rămâne la IZRM.Coloanele raportului centralizator trimestrial se completează după cum urmează:– coloana nr. 1 - cu denumirea titularului;
    – coloana nr. 2 - cu date identificare - adresa sediului social;– coloana nr. 3 - cu date identificare - C.U.I.;– coloana nr. 4 - cu anul la care se referă raportarea;– coloana nr. 5 - cu trimestrul la care se referă raportarea;– coloana nr. 6 - cu denumirea perimetrului de exploatare;– coloana nr. 7 - cu numărul permisului/licenţei;– 
    coloana nr. 8 - cu denumirea produsului minier al substanţei exploatate, conform nominalizării din actul de dare în administrare sau de concesiune;
    – coloana nr. 9 - cu cantitatea/producţia minieră extrasă din resursă/rezervă în vederea prelucrării şi/sau comercializării, în perioada de raportare;– coloana nr. 10 - cu unităţile de măsură corespunzătoare substanţelor înscrise în coloana 8;– coloana nr. 11 - cu valoarea producţiei (lei) pentru redevenţele miniere de la art. 45 alin. (1) lit. a)-c), după caz, din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;– coloana nr. 12 - cu cota/valoarea euro, pentru redevenţele miniere de la art. 45 alin. (1) sau (3), după caz, din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, stabilită în actul de dare în administrare sau de concesiune;– coloana nr. 13 - cu cota/valoarea euro, pentru redevenţele miniere de la art. 45 alin. (1) sau (3), după caz, din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, din raportarea titularului;– coloana nr. 14 - cu indicele anual de actualizare cu rata inflaţiei;
    – coloana nr. 15 - cu redevenţa minieră datorată (100%) lei;– coloana nr. 16 - cu redevenţa minieră datorată bugetului de stat (20%) lei;– coloana nr. 17 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al judeţului (35%) lei;– coloana nr. 18 - cu redevenţa minieră datorată bugetului local al UAT-ului (45%) lei;– coloana nr. 19 - cu redevenţa minieră, suma achitată bugetului de stat (20%) lei;– coloana nr. 20 - cu redevenţa minieră, suma achitată bugetului local al judeţului (35%) lei;– coloana nr. 21 - cu redevenţa minieră, suma achitată bugetului local al UAT-ului (45%) lei;
    – coloana nr. 22 - cu sumele datorate (restanţe la plată), reprezentând redevenţa minieră;– coloana nr. 23 - cu dovada plăţii sumelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, se înregistrează numărul/data ordinelor de plată cu care s-au efectuat plăţile în ordinea înregistrărilor din coloanele nr. 19, 20, 21;– coloana nr. 24 - cu numărul de înregistrare la administraţia judeţeană a finanţelor publice (AJFP) a sesizării IZRM în cazul în care nu au fost achitate creanţele datorate bugetului de stat la termenele legale;– coloana nr. 25 - cu observaţii.
    Anexa nr. 5la instrucţiunile tehniceAutoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG)
    Inspectoratul Zonal pentru Resurse Minerale (IZRM) ............RAPORT CENTRALIZATOR ANUALprivind taxa pe activitatea minieră pentru anul ............ IZRM ........... Judeţul (perimetrului de exploatare) ...........
    Denumirea titularuluiC.U.I.Nr. licenţă/permisTipul activităţiiDate despre perimetruDenumirea produsului minierPerioada (luni)Taxa anuală (lei/kmp)Taxa datorată (lei)Taxa achitată (lei)Taxa restantă (lei)Număr/data OPNr. sesizare IZRM către AJFPObservaţii
    DenumireaSuprafaţa (kmp)
    123456789101112131415
    TOTAL
    Datele din raport corespund celor din rapoartele titularilor şi respectă prevederile licenţei/permisului şi reglementările legale în vigoare.Numele ........................Prenumele ........................Funcţia ........................Semnătura şi ştampila ........................Raportul centralizator anual privind taxa pe activitatea de prospecţiune, explorare, exploatare se completează în două exemplare, cu următoarele destinaţii:– un exemplar în format letric (asumat) şi în format digital (tabel Excel) se transmite de IZRM, DGMC al ANRMPSG în vederea monitorizării şi verificării şi Direcţiei economice pentru înregistrarea în evidenţele din baza de date ANRMPSG;– un exemplar în format letric (asumat) rămâne la IZRM.Coloanele formularului declaraţiei se completează după cum urmează:– coloana nr. 1 - cu denumirea titularului;– coloana nr. 2 - cu datele identificare ale titularului - C.U.I.;– coloana nr. 3 - cu numărul şi data licenţei sau permisului în baza căruia se desfăşoară activitatea respectivă;– coloana nr. 4 - cu activităţile miniere pentru care sunt acordate licenţele/permisele de prospecţiune, explorare, exploatare;– coloana nr. 5 - cu denumirea perimetrului;
    – coloana nr. 6 - cu suprafaţa perimetrului înscrisă în actul de dare în administrare sau de concesiune;– coloana nr. 7 - cu denumirea produsului minier al substanţei exploatate, conform nominalizării din actul de dare în administrare sau de concesiune;– coloana nr. 8 - cu perioada, în luni, la care se referă taxa, conform instrucţiunilor tehnice;– coloana nr. 9 - cu taxele anuale, în lei, prevăzute la art. 44 alin. (2)-(5) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzătoare tipului de activitate desfăşurată;– coloana nr. 10 - cu taxa datorată, calculată conform instrucţiunilor tehnice (lei);– coloana nr. 11 - cu taxa achitată (lei);– 
    coloana nr. 12 - cu taxa restantă, reprezintă diferenţa dintre taxa datorată şi taxa achitată (lei);
    – coloana nr. 13 - cu dovada plăţii sumelor datorate bugetului de stat; se înregistrează numărul/data ordinelor de plată cu care s-a efectuat plata taxei;– coloana nr. 14 - cu numărul de înregistrare la administraţia judeţeană a finanţelor publice (AJFP) a sesizării IZRM în cazul în care nu au fost achitate creanţele datorate bugetului de stat la termenele legale;– coloana nr. 15 - cu observaţii.
    Anexa nr. 6la instrucţiunile tehniceAutoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de CarbonDenumirea titularului ...............................................Codul fiscal al plătitorului ...........................................Numele şi prenumele (pentru persoane fizice) .................................
    Adresă sediu socialLocalitatea ..........................., str. .............. nr. ....., judeţul/sectorul ......., codul poştal ......., telefon/fax ..........................., e-mail: ........................... Denumirea perimetrului/Judeţul perimetrului: ....................................Tipul contractului/Numărul contractului ..........................................Registrul de evidenţă zilnică/Raport de producţieAn: ...... Luna:Producţia se exprimă în: tonă/m.c.
    Nr. crt.DataDenumirea produsuluiStoc la început de zi - rocă brută -AchiziţiiProducţieLivrăriStoc la sfârşit de zi
    Rocă brutăRocă concasată/ SorturiRocă brutăRocă concasată/ SorturiRocă brutăObservaţii
    1.
    2.
    3.
    28.
    29.
    30.
    31.
    TOTAL/LUNĂ
    Sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii declar că informaţiile din acest document sunt reale şi corecte.Numele ........................Prenumele ........................Funcţia ........................Semnătura şi ştampila ........................
    Anexa nr. 7la instrucţiunile tehniceLISTAsubstanţelor minerale utile şi unităţile de măsură pentru masa minieră exploatatăAlabastru industrial - tonă Alabastru ornamental - mc Amfibolit - tonăAndezit industrial şi de construcţie - tonăAndezit ornamental - mcAnhidrit - tonă Antracit - tonăApe geotermale - mcApe minerale naturale - mii litri sau mcApe minerale terapeutice - mii litri sau mcAragonit industrial - tonă
    Aragonit ornamental - mc Ardezie - tonăArgilă caolinoasă - nisipoasă - tonăArgilă caolinoasă - tonăArgilă comună - tonăArgilă refractară - tonăAur din aluviuni - gBaritină - tonăBauxită silicioasă - tonăBazalt - tonăBentonită - tonăCalcar dolomitic cu brucit - tonă Calcar industrial şi de construcţie - tonăCalcar ornamental - mcCalcit - tonăCărbune brun - tonăCelestina - tonăCretă - tonăCuarţ - tonă Cuarţit - tonă
    Dacit industrial şi de construcţie - tonăDacit ornamental - mcDiabaz - tonăDiatomită - tonă Diorit - tonăDioxid de carbon - NmcDolerit - tonăDolomită - tonăFeldspat (pegmatit cu feldspat) - tonăGabrou - tonăGips - tonăGnais - tonăGranit industrial şi de construcţie - tonăGranit ornamental - mcGranodiorit - tonăGresie industrială şi de construcţie - tonăGresie ornamentală - mcHuilă - tonăHuilă cocsificabilă - tonă Huilă cocsificabilă de Banat - tonă
    Huilă cocsificabilă de Valea Jiului - tonă Huilă energetică de Banat - tonăHuilă energetică de Valea Jiului - tonăHuilă energetică - tonă Lignit - tonăLignit şi cărbune brun - tonă Loess - tonăMarmură (rocă ornamentală) - mcMarmură micronizată (produs minier) - tonăMarnă - tonăMetaultrabazite - tonăMică (pegmatit cu mică) - tonăMicaşist - tonăMinereu auro-argintifer - tonă Minereu de beriliu (pegmatit cu beril) - tonăMinereu de bismut - tonăMinereu de bor - tonăMinereu de cobalt - tonăMinereu de crom - tonăMinereu de cupru cu conţinut de aur - tonă
    Minereu de cupru - tonă Minereu de fier - tonăMinereu de fier cu conţinut scăzut - tonăMinereu de fier şi mangan - tonăMinereu de litiu (pegmatit cu spodumen) - tonă Minereu de mangan - tonăMinereu de mercur - tonăMinereu de molibden - tonăMinereu de nichel - tonăMinereu de pământuri rare (lanthanide) - tonăMinereu de tantal şi niobiu - tonăMinereu de titan (roci bazice cu titan) - tonă Minereu de titan şi zirconiu - tonăMinereu de wolfram - tonăMinereu polimetalic - tonăMinereuri de cupru cu conţinut scăzut - tonă Minereuri de metale feroase comune - tonăMinereuri de metale neferoase comune - tonăMinereuri de uraniu - tonăNămoluri - mc
    Nisip bituminos - tonăNisip caolinos - tonăNisip cu scoici şi fragmente de scoici exploatat pe platoul continental al Mării Negre - mcNisip cuarţos (silicios) - tonăNisip pentru materiale de construcţie - tonăNisip şi pietriş - mcNisip silicios cu bile de silex - tonăNisip silicios pentru industria sticlei şi industria metalurgică - tonăNisipuri cu minerale grele - tonăPământuri colorante - tonă Perlit - tonăPiatră ponce - tonăPirită - tonă Pirită cupriferă - tonă Porfir - tonăProdus rezidual minier din haldele de steril - tonăProdus rezidual minier din haldele şi iazurile de decantare cu conţinut de metale neferoase - tonăProdus rezidual minier din iazurile de decantare cu conţinut de Au şi Ag - tonăRiolit industrial şi de construcţie - tonăRiolit ornamental - mc
    Rocă cu azbest - tonăRocă cu disten - tonăRocă cu grafit - tonăRocă cu sulf - tonăRocă cu talc - tonăRoci caolinizate - tonăRoci fosfatice - tonăRoci magnezitice. Serpentinine magneziene forsteritice - tonăSare gemă - tonăSăruri de potasiu - tonă Scorii bazaltice - tonă Serpentinit - tonăSienite - tonăSienite nefelinice - tonă Sienite nefelinice pentru industria sticlei - tonăSilicolite industriale - tonă Silicolite ornamentale - mcŞist bituminos - tonăŞist cărbunos - tonă Şisturi cuatitice - tonă
    Şisturi pirofilitice - tonăŞisturi verzi - tonăTravertin - mcTufuri industriale - tonăTufuri ornamentale - mcTufuri - tonăTurbă - tonăWitherit - tonăWollastonit - tonă
    Anexa nr. 8la instrucţiunile tehniceGreutăţi specifice ale agregatelor şi materialelor de construcţii
    Denumirea materialuluiGreutate specifică (kg/mc)
    Balast1.700
    Nisip uscat1.600
    Nisip umed1.800
    Pietriş uscat1.600
    Pietriş umed1.700
    Piatră spartă1.450
    Bolovani de râu1.600
    Pământ uscat afânat1.300
    Pământ uscat1.600
    Moloz uscat1.400
    Moloz umed1.700
    Piatră calcaroasă1.350
    Alicărie de cărămidă1.400
    Rumeguş de lemn200
    Greutăţi specifice ale pietrelor naturale decorative
    Denumirea materialuluiGreutatea specifică (kg/mc)
    Andezit2.800
    Granit2.800
    Porfir2.800
    Sienit2.800
    Bazalt
    3.000
    Diorit3.000
    Moloz umed1.700
    Marmură2.800
    Ardezie2.800
    Gneiss2.800
    Calcar poros2.300
    Calcar compact2.800
    Pietriş umed1.700
    Travertin2.400
    Balast
    1.700
    Bazalut artificial1.900
    Bolovani de râu1.600
    Nisip umed1.800
    Nisip natural1.600
    Pământ afânat uscat1.300
    Pământ uscat1.600
    Pământ de terasament, uscat1.400
    Pământ de terasament, cu umiditate naturală1.600
    Pământ de terasament, saturat1.800
    Piatră calcaroasă
    1.350
    Piatră în blocuri mari1.700
    Piatră spartă din bolovani de râu1.450
    Plăci de marmură2.800
    Plăci de piatră, pentru trotuare2.300
    Pietriş1.600
    Greutăţi specifice ale agregatelor şi materialelorExtras din Nomenclatorul de material pentru lucrări de construcţii-montajElaborat prin prelucrare automată de: Ministerul Construcţiilor Industriale - anul 1983
    Denumirea materialuluiUnitatea de măsură [UM]Masa - kg/UM -
    Nisip
    Pietriş ciuruit nespălat de râu 7-15 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit nespălat de râu 7-30 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit nespălat de râu 15-30 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de râu 7-15 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de râu 7-30 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de râu 7-70 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de râu 15-30 mmmc
    1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de râu 30-70 mmmc1.600,00
    Pietriş mărgăritar 7-15 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit nespălat de mal 7-15 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit nespălat de mal 7-30 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit nespălat de mal 15-30 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit nespălat de mal 30-70 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de mal 7-15 mm
    mc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de mal 7-30 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de mal 7-70 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de mal 15-30 mmmc1.600,00
    Pietriş ciuruit spălat de mal 30-70 mmmc1.600,00
    Balast
    Material pentru umpluturi (balast natural, spălat de râu)mc1.600,00
    Material pentru umpluturi (balast natural, nespălat de râu)mc1.700,00
    Balast sortat nespălat de râu 0-30 mmmc1.700,00
    Balast sortat nespălat de râu 0-40 mmmc1.700,00
    Balast sortat nespălat de râu 0-70 mmmc1.700,00
    Balast sortat spălat de mal 0-70 mmmc1.700,00
    Balast sortat nespălat de mal 0-40 mmmc1.700,00
    Balast sortat spălat de râu 0-70 mmmc1.700,00
    Material pentru umpluturi (balast natural, spălat de râu)
    mc1.700,00
    Nisip
    Nisip sortat nespălat de râu şi lacuri 0,0-1,0 mmmc1.350,00
    Nisip sortat nespălat de râu şi lacuri 0,0-3,0 mmmc1.350,00
    Nisip sortat nespălat de râu şi lacuri 0,0-7,0 mmmc1.350,00
    Nisip sortat nespălat de râu şi lacuri 3,0-7,0 mmmc1.350,00
    Nisip sortat spălat de râu şi lacuri 0,0-3,0 mmmc1.350,00
    Nisip sortat spălat de râu şi lacuri 0,0-7,0 mmmc
    1.350,00
    Nisip sortat spălat de râu şi lacuri 3,0-7,0 mmmc1.350,00
    Balast ud extras din râurimc1.900,00
    Nisip ud extras din râuri mc1.700,00
    Nisip mărgăritar 3-7 mmmc1.350,00
    Piatră
    Piatră brută nesortată de carierămc1.900,00
    Piatră brută nesortată roci magmatice 0-150 mmmc1.500,00
    Piatră brută sortată roci magmatice < 50 t/buc.mc1.500,00
    Piatră brută sortată roci sedimentare mc1.500,00
    Piatră brută nesortată roci metamorfice < 50 kg/buc.mc1.500,00
    Piatră spartă roci magmatice spălate 63-90 mmmc1.500,00
    Piatră spartă roci sedimentare 15-25 mmmc1.500,00
    Piatră spartă roci sedimentare 25-63 mmmc1.500,00
    Piatră spartă roci sedimentare 63-90 mmmc
    1.500,00
    Piatră spartă roci magmatice 8-15 mmmc1.500,00
    Piatră spartă roci metamorfice 63-90 mmmc1.500,00
    Cuarţ
    Cuarţ granulat Lugoj 1,0-2,8mc1.700,00
    Argilă
    Argilă comună pentru construcţiimc1.800,00
    -----