Structură Act

HOTĂRÂRE nr. 574 din 4 iulie 2025pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Extinderea reţelei de metrou Magistrala 4 de metrou, secţiunea Gara de Nord-Gara Progresul"
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 7 iulie 2025Data intrării în vigoare 07-07-2025


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Extinderea reţelei de metrou Magistrala 4 de metrou, secţiunea Gara de Nord-Gara Progresul“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    Articolul 2Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din Fonduri externe nerambursabile (FEN), Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.Articolul 3Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Metrorex - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
    PRIM-MINISTRU
    ILIE-GAVRIL BOLOJAN
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Marian Neacşu
    p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
    Bogdan-Stelian Mîndrescu,

    secretar de stat
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
    Cseke Attila-Zoltán
    Ministrul finanţelor,
    Alexandru Nazare
    Bucureşti, 4 iulie 2025.Nr. 574.ANEXĂCARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii „Extinderea reţelei de metrou Magistrala 4 de metrou,secţiunea Gara de Nord-Gara Progresul“Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: S.C. METROREX - S.A.Amplasament: Varianta de traseu are o lungime construită (în exploatare cu călători) aproximativă de 10,84 km, plus o lungime construită (în exploatare fără călători - legătura cu Depoul Progresul) aproximativă de 1,1 km. Tronsonul Gara de Nord 2-Gara Progresul are 13 staţii şi un depou suprateran nou-construite, plus Staţia Gara de Nord 2 existentă.
    Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA):17.064.325mii lei
    (în preţuri la data de 8.04.2024/1 euro = 4,9678 lei)
    din care C + M (inclusiv TVA):8.671.333mii lei
    Eşalonarea investiţiei: INV/C + Mmii lei
    Anul IINVmii lei3.651.951
    C + Mmii lei 1.858.143
    Anul IIINVmii lei3.651.951
    C + Mmii lei1.858.143
    Anul IIIINVmii lei3.651.951
    C + Mmii lei1.858.143
    Anul IVINVmii lei3.651.951
    C + Mmii lei1.858.143
    Anul VINVmii lei2.456.521
    C + Mmii lei1.238.761
    Durata de execuţie a obiectivului de investiţii: 50 de luniCapacităţi:– 13 staţii noi;– 1 staţie existentă;– 1 depou;– lungimea de traseu nou-construită este de aproximativ 11,94 km, din care:– 
    (în exploatare cu călători) aproximativ 10,84 km;
    – (în exploatare fără călători - legătura cu Depoul Progresul) aproximativ 1,1 km.
    Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile (FEN), Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
    ------