Structură Act

HOTĂRÂRE nr. 584 din 14 iulie 2025privind aprobarea stemei comunei Târgşoru Vechi, judeţul Prahova
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 16 iulie 2025Data intrării în vigoare 16-07-2025


    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, prevăzută în anexa nr. 1.
    (2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei Târgşoru Vechi, judeţul Prahova, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU
    ILIE-GAVRIL BOLOJAN
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru,
    Tánczos Barna
    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
    Cseke Attila-Zoltán
    Bucureşti, 14 iulie 2025.Nr. 584.Anexa nr. 1*)
    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.STEMAcomunei Târgşoru Vechi, judeţul Prahova
    Anexa nr. 2DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILEelementelor însumate ale stemei comunei Târgşoru Vechi, judeţul PrahovaDescrierea stemeiStema comunei Târgşoru Vechi se compune dintr-un scut triunghiular roşu, cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu crenelat, din argint.În partea superioară se află trei stele, fiecare cu câte şase colţuri, de aur.În vârful scutului se află o cruce treflată, flancată de două spice de grâu, care se întretaie în partea inferioară, toate de aur.Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.Semnificaţiile elementelor însumateCele trei stele sunt elemente din blazonul familiei Morutzi, familie care a deţinut teritorii în comună.Brâul crenelat face trimitere la castrul roman din sec. I-II din epoca romană.Crucea face trimitere la biserica de pe incinta domnească, ctitorită de Antonie Vodă din Popeşti (1669-1671).Cele două spice fac referire la ocupaţia principală a locuitorilor, agricultura.
    Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
    -----