ORDIN nr. 6.190 din 1 septembrie 2025privind aprobarea programului şcoală-pilot pentru Colegiul Naţional "Zinca Golescu" din Piteşti
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 872 din 24 septembrie 2025Data intrării în vigoare 24-09-2025
Având în vedere prevederile:– Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;–
Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.813/2020 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– Ordinului ministrului educaţiei nr. 4.575/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate cu statut de unităţi-pilot;– Referatului de aprobare a proiectului de ordin nr. 1.746/DGIPNRR din 21.08.2025 pentru aprobarea programului şcoală-pilot pentru proiectele depuse în cadrul apelului pentru înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate cu statut de unităţi-pilot,în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.Articolul 1Unităţii de învăţământ Colegiul Naţional „Zinca Golescu“ din Piteşti, începând cu anul şcolar 2025-2026, i se acordă statutul de unitate de învăţământ pilot, în cadrul apelului pentru înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate cu statut de unităţi-pilot.Articolul 2Programul de pilotare va respecta prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.813/2020 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie şi prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 4.575/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind înfiinţarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar autorizate cu statut de unităţi-pilot.Articolul 3În vederea implementării programului-pilot se aprobă următoarele derogări:a) derogare de la prevederile Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.726/2024, astfel încât programul de studiu să poată fi organizat în conformitate cu nevoile identificate, menţinând numărul de ore prevăzut în planul-cadru şi numărul minim de săptămâni/an, precum şi numărul minim de ore pe disciplină;b) derogare privind modul de evaluare, libertatea de a evalua competenţele dezvoltate prin metode alternative, respectiv portofolii, autoevaluare, proiecte etc.;c) derogare privind documentele şcolare şi raportarea activităţilor, posibilitatea de a înregistra aceste activităţi în cataloage, rapoarte, foi matricole sau în aplicaţii informatice dedicate;d) derogare privind statutul resurselor umane implicate, posibilitatea de colaborare între profesori de discipline diferite pentru activităţi comune, fără a afecta norma didactică sau salarizarea.
Articolul 4Prevederile referitoare la contextele specifice/ particulare de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional în unitatea de învăţământ prevăzută la art. 1 sunt cuprinse în regulamentul de organizare şi funcţionare elaborat de unitatea de învăţământ, în conformitate cu reglementările în vigoare şi cu derogările precizate în prezentul ordin.Articolul 5Perioada de pilotare este de 4 ani şcolari, cuprinsă în perioada 2025-2029.Articolul 6Unitatea de învăţământ documentează normativ şi metodologic bunele practici manageriale, curriculare, financiare şi de resursă umană rezultate din pilotare şi le transmite Ministerului Educaţiei şi Cercetării, sub formă de raport, în maximum două săptămâni de la încheierea activităţii didactice.
Articolul 7Prevederile prezentului ordin nu aduc atingere legilor organice şi nici nu generează cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat.Articolul 8Direcţia generală management, carieră didactică şi reţea şcolară în învăţământul preuniversitar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi unitatea de învăţământ prevăzută la art. 1 vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Daniel-Ovidiu David
Bucureşti, 1 septembrie 2025.Nr. 6.190.-----

EMITENT |
Având în vedere prevederile:– Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;–



Ministrul educaţiei şi cercetării,
Daniel-Ovidiu David


