Structură Act

NORME METODOLOGICE din 22 septembrie 2025privind salarizarea prin plata cu ora a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi a cadrelor didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile de educaţie extraşcolară
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 24 septembrie 2025Data intrării în vigoare 24-09-2025



    Aprobat prin ORDINUL nr. 6.394 din 22 septembrie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 24 septembrie 2025.
    Articolul 1
    Prezentele norme metodologice reglementează salarizarea în regim de plată cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control, inclusiv pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile de educaţie extraşcolară, potrivit prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii septembrie 2025.
    Articolul 2(1) Posturile didactice/Catedrele/Orele rămase neocupate după încadrarea cadrelor didactice calificate pot fi ocupate în regim de plată cu ora prin contract individual de muncă pe durată determinată, încheiat separat de cel de la funcţia de bază, în care se înscrie numărul total de ore pe săptămână efectiv desfăşurate cu clasa/grupa de elevi.(2) Toate contractele individuale de muncă în regim de plată cu ora trebuie înregistrate în Registrul general de evidenţă a salariaţilor înainte de prima zi de activitate.(3) Cadrele didactice încadrate pe post, conform prevederilor art. 207 alin. (4) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv educatoarele/educatorii/ institutorii/profesorii pentru educaţie timpurie şi învăţătorii/ învăţătoarele/institutorii/profesorii pentru învăţământul primar se pot încadra în regim de plată cu ora, pe baza unui contract individual de muncă diferit de cel aferent funcţiei de bază, cu înscrierea numărului total de ore pe săptămână efectiv desfăşurate cu clasa/grupa de elevi/preşcolari/antepreşcolari.(4) Personalul didactic de predare pensionat, personalul angajat în alte domenii de activitate, precum şi personalul prevăzut la art. 176 alin. (6) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, poate desfăşura activităţi didactice salarizate doar în regim de plată cu ora.
    Articolul 3Posturile didactice/Catedrele/Orele vacante/ rezervate se ocupă în regim de plată cu ora cu: personal didactic de predare titular sau angajat pe durata viabilităţii postului didactic/catedrei, personal didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, personal didactic de predare pensionat, personal angajat în alte domenii de activitate, personal didactic prevăzut la art. 176 alin. (6) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 4(1) Încadrarea personalului didactic de predare în regim de plată cu ora pe posturi didactice/catedre vacante se realizează cel mult pe durata desfăşurării cursurilor cu elevii/preşcolarii/antepreşcolarii sau până la revenirea titularului la post/catedră în timpul anului şcolar.(2) Cadrele didactice de predare angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pot fi încadrate pe posturi didactice/catedre rămase neocupate în regim de plată cu ora, cu respectarea prevederilor art. 10 din anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.876/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea proiectului de încadrare, respectiv a planului de încadrare a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ preuniversitar şi încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.Articolul 5
    (1) Personalul didactic prevăzut la art. 208 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, care beneficiază de degrevare parţială a normei didactice de predare-învăţare-evaluare, poate fi încadrat în regim de plată cu ora, în conformitate cu Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.865/2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.(2) În anul şcolar 2025-2026, prin excepţie de la prevederile alin. (1), personalul didactic degrevat conform prevederilor art. 208 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate desfăşura activităţi didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul. Personalul care beneficiază de degrevare parţială a normei didactice de predare-învăţare-evaluare din unităţile de învăţământ preuniversitar din zone izolate poate efectua activităţi în regim de plată cu ora, în anul şcolar 2025-2026, doar cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar judeţean.
    Articolul 6(1) Pentru calculul tarifului orar pentru plata cu ora, aferent posturilor didactice/catedrelor/orelor vacante/rezervate, se utilizează salariul de bază corespunzător funcţiei cadrului didactic încadrat, aşa cum este stabilit în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere gradaţia de vechime în muncă, treapta de vechime în învăţământ şi gradul didactic corespunzător. La salariul de bază se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predarea simultană, majorarea pentru învăţământ special sau sporul pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizaţie pentru zone izolate, sporul pentru persoanele cu grad de handicap grav sau accentuat, sporul de suprasolicitare neuropsihică.(2) Tarifele orare din învăţământul preuniversitar se determină prin raportarea bazei de calcul al tarifului orar calculate conform alin. (1) la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.(3) Salarizarea prin plata cu ora pentru funcţiile de conducere, îndrumare şi control se face la salariul de bază corespunzător gradului didactic, gradaţiei de vechime în muncă şi tranşei de vechime în învăţământ, aşa cum este stabilit în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, la care se adaugă, după caz, majorările şi sporurile prevăzute la alin. (1).
    (4) Plata activităţii de predare-învăţare-evaluare în regim de plată cu ora se efectuează numai în baza completării şi după semnarea condicii de prezenţă la unitatea de învăţământ şi cu întocmirea şi depunerea Fişei de evidenţă lunară a activităţii desfăşurate în regim de plată cu ora, conform modelului-cadru prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, semnată de cadrul didactic.
    Articolul 7(1) Pentru activitatea de dirigenţie desfăşurată de personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, cu normă întreagă sau cu timp parţial, cu cel puţin jumătate de normă de bază, în una sau mai multe şcoli, majorarea corespunzătoare se calculează la nivelul prevăzut pentru norma întreagă, la unitatea unde efectuează activitatea de dirigenţie.(2) Personalul didactic de predare care prestează activitate de dirigenţie şi care îşi desfăşoară activitatea didactică în baza mai multor contracte individuale de muncă poate desfăşura activitate de dirigenţie în executarea unui singur contract individual de muncă.Articolul 8Personalul didactic de predare din învăţământul preuniversitar angajat cu contract individual de muncă, care desfăşoară activităţi salarizate în regim de plată cu ora, trebuie să facă dovada că programul activităţilor desfăşurate în regim de plată cu ora nu se suprapune celui corespunzător activităţilor funcţiei de bază, definite la art. 207 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 9(1) Activităţile desfăşurate de cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar şi din unităţile de educaţie extraşcolară care participă la inspecţiile curente, inspecţiile de specialitate şi speciale pentru acordarea gradelor didactice II şi I, inclusiv inspecţia curentă şi specială pentru gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, atunci când acestea nu pot fi asigurate de către inspectorul şcolar din inspectoratul şcolar, se realizează în baza unui contract civil de furnizare de servicii pentru activităţi independente ocazionale, în care se stabileşte un onorariu calculat pe baza numărului de ore specific activităţii desfăşurate.(2) Tariful orar se calculează în conformitate cu prevederile art. 6 alin (2). Numărul de ore specific activităţilor desfăşurate se stabileşte după cum urmează:a) pentru inspecţiile curente şi speciale în vederea obţinerii gradului didactic II, pentru inspecţiile curente în vederea obţinerii gradului didactic I, respectiv pentru inspecţia curentă şi specială în vederea acordării gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, câte 5 (cinci) ore pentru fiecare inspecţie;b) pentru inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice în vederea obţinerii gradului didactic I, 7 (şapte) ore pentru fiecare inspecţie şi susţinerea lucrărilor metodico-ştiinţifice.(3) Pentru efectuarea inspecţiilor prevăzute la alin. (1), cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar sunt remunerate conform alin. (2) de unitatea de învăţământ unde se desfăşoară inspecţiile, în baza contractului civil de furnizare de servicii încheiat de cadrul didactic metodist cu directorul unităţii de învăţământ la care efectuează inspecţia, în condiţiile în care activitatea se desfăşoară în afara normei didactice de predare-învăţare-evaluare a cadrului didactic metodist.
    (4) Sumele care se cuvin pentru activităţile de inspecţie desfăşurate de cadrele didactice metodiste se achită de unitatea de învăţământ unde se efectuează inspecţiile, în baza contractului prevăzut la alin. (3), din fondurile alocate pentru cheltuieli cu formarea continuă asigurate din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
    Articolul 10(1) Activitatea desfăşurată de membrii comisiilor de examen pentru acordarea gradelor didactice II şi I pentru maiştri-instructori, antrenori, educatori-puericultori, educatoare şi învăţători din centrele de perfecţionare se realizează în baza unui contract civil de furnizare de servicii pentru activităţi independente ocazionale, în care se stabileşte un onorariu calculat în funcţie de numărul de ore specific activităţii desfăşurate.(2) Tariful orar se calculează în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2). Numărul de ore specific activităţilor desfăşurate se stabileşte după cum urmează:a) în cadrul examenului pentru acordarea gradului didactic II:(i) pentru membrii examinatori se achită o remuneraţie echivalentă a 1/3 oră pentru fiecare candidat examinat la fiecare probă orală sau scrisă;(ii) pentru preşedintele comisiei se achită o remuneraţie echivalentă a 1/2 oră pentru fiecare candidat, indiferent de numărul probelor; dacă îndeplineşte şi atribuţii de examinator, normarea acestei activităţi se face distinct, conform pct. (i)
    b) în cadrul examenului pentru acordarea gradului didactic I:(i) pentru membrii comisiei pentru colocviul de admitere la gradul didactic I se achită o remuneraţie echivalentă a 1/3 oră pentru fiecare candidat examinat;(ii) pentru îndrumarea şi verificarea lucrărilor metodico-ştiinţifice pentru obţinerea gradului didactic I se achită o remuneraţie echivalentă a 10 (zece) ore pentru îndrumarea fiecărei lucrări şi 3 (trei) ore pentru verificarea şi recenzarea acesteia
    (3) Pentru efectuarea activităţilor prevăzute la alin. (1), membrii comisiilor de examen sunt remuneraţi de către centrele de perfecţionare, pe baza contractului civil de furnizare de servicii pentru activităţi independente ocazionale încheiat cu directorul unităţii, în condiţiile în care activităţile se desfăşoară în afara normei didactice de predare-învăţare-evaluare, din fondurile alocate pentru cheltuieli cu formarea continuă, asigurate din sume defalcate provenite din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
    ANEXĂla normele metodologiceMODEL-CADRU al fişei de evidenţă lunară a activităţii desfăşurate în regim de plată cu ora
    UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
    Structura (dacă este cazul):
    Anul şcolar:
    Numele şi prenumele cadrului didactic:
    Avizat (director/şef de catedră):Nr. ore plătite
    Verificat, în conformitate cu încadrarea în regim de plată cu ora şi înregistrat în statul de plată:Responsabil cu salarizarea:Semnătura:
    FIŞA DE EVIDENŢĂ LUNARĂa activităţii desfăşurate în regim de plată cu oraLuna: ..................... anul: ..........

    DataZiuaIntervalul orarDisciplinaClasa/GrupaNr. de ore
    TOTAL ore în regim de plată cu ora
    Semnătura:
    -----