Structură Act

ORDIN nr. 6.131 din 29 august 2025privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic "Hám János" din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 29 septembrie 2025Data intrării în vigoare 29-09-2025


    Având în vedere prevederile:– Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– 
    art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
    – Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Acordului de înfiinţare nr. 12/118 (IG4) din 25.11.2019 şi ale art. 29 alin. (2^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 7 din 17.07.2025;– Referatului de aprobare nr. 5.455 din 21.07.2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János“ din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, filiera „teoretică“, profilul „real“, specializarea „matematică-informatică“, limba de predare „maghiară“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“,
    în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
    Articolul 1Se acordă acreditarea unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János“, cu sediul în Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2, municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, filiera „teoretică“, profilul „real“, specializarea „matematică-informatică“, limba de predare „maghiară“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, începând cu anul şcolar 2025-2026.Articolul 2Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János“ din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.Articolul 3Personalul didactic şi administrativ din unitatea de învăţământ preuniversitar de stat autorizată Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János“ din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, angajat conform prevederilor legii pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János“ din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare.Articolul 4
    Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János“ din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, are capacitatea maximă totală de şcolarizare de 59 de formaţiuni de studiu/2 schimburi (maximum 13 formaţiuni de studiu/schimbul 1 şi maximum 46 de formaţiuni de studiu/schimbul 2).
    Articolul 5Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János“ din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.Articolul 6Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat menţionată la art. 1 are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2029-2030.Articolul 7Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic „Hám János“ din municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    Articolul 8Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    Bucureşti, 29 august 2025.Nr. 6.131.-----