Structură Act

LEGE nr. 144 din 29 septembrie 2025pentru instituirea anului 2025 ca "Anul cultural Mihai Eminescu"
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 29 septembrie 2025Data intrării în vigoare 02-10-2025


    Parlamentul României adoptă prezenta lege.Articolul 1Se instituie anul 2025 ca „Anul cultural Mihai Eminescu“.
    Articolul 2(1) Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi activităţii lui Mihai Eminescu.(2) Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la alin. (1), în limita alocărilor bugetare aprobate.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    SORIN-MIHAI GRINDEANU
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA ABRUDEAN
    Bucureşti, 29 septembrie 2025.Nr. 144.------