Structură Act

SCHEMĂ din 26 septembrie 2025de ajutor de minimis "Sprijin pentru investiţii în pepiniere şi tehnologii moderne de producere a puieţilor forestieri finanţat prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă"
EMITENT
  • MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 906 din 2 octombrie 2025Data intrării în vigoare 02-10-2025



    Aprobată prin ORDINUL nr. 2.454 din 26 septembrie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 2 octombrie 2025.
    Capitolul I Dispoziţii generale
    Articolul 1(1) Schema de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, prevede acordarea de ajutoare pentru investiţii în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) „Sprijin pentru investiţii în pepiniere şi tehnologii moderne de producere a puieţilor forestieri finanţat prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă“, investiţia I.2 „Dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere“.(2) Obiectivul acestei investiţii este de a armoniza practicile de management forestier cu cele privind conservarea biodiversităţii şi protejarea mediului şi de a asigura tranziţia către o Europă neutră din punct de vedere climatic, prin crearea de noi suprafeţe acoperite cu păduri şi refacerea habitatelor degradate. Prin măsurile incluse în această investiţie vor fi respectate recomandările privind tranziţia verde şi tranziţia digitală, în special asupra infrastructurii de mediu, printre care se regăsesc Recomandarea specifică 4 din 2019 şi Recomandarea specifică 3 din 2020. Ţinând seama de descrierea măsurilor şi a etapelor de atenuare prevăzute în planul de redresare şi rezilienţă în conformitate cu Orientările tehnice DNSH (2021/C58/01), se preconizează că nicio măsură din cadrul acestei componente nu va prejudicia în mod semnificativ obiectivele de mediu, în sensul art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852.(3) Schema are la bază prevederile Regulamentului (UE) nr. 2.831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014.(4) Prezenta schemă este exceptată de la obligaţia de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 2.831/2023.(5) Schema este implementată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în calitate de furnizor al schemei, denumit în continuare MMAP.(6) Schema se aplică pe întregul teritoriu al României.
    (7) Textul schemei se află publicat pe pagina web a MMAP - www.pnrr.mmap.ro.
    Capitolul II Scopul şi obiectivele schemeiArticolul 2(1) Scopul schemei îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar în favoarea întreprinderilor - administratori/deţinători publici şi privaţi de păduri, autorizaţi pentru producerea de material forestier de reproducere (MFR) şi/sau producătorilor autorizaţi de MFR, pentru înfiinţarea/ dezvoltarea/modernizarea capacităţilor de producţie a puieţilor forestieri, precum şi pentru producerea, prelucrarea şi condiţionarea seminţelor forestiere.(2) Schema contribuie la atingerea indicatorului final aferent investiţiei I.2 din cadrul componentei 2 - Păduri şi protecţia biodiversităţii (cel puţin 90 de pepiniere noi sau renovate).(3)
    Obiectivul schemei îl reprezintă îmbunătăţirea rezilienţei şi a valorii de mediu a ecosistemelor forestiere, prin producerea şi utilizarea unor puieţi forestieri, în asortimentul de specii şi ecotipuri adaptate la condiţiile climatice viitoare modelate pentru România, care este în conformitate cu Strategia naţională forestieră.
    Articolul 3Pentru realizarea obiectivului prevăzut la art. 2 alin. (2), schema vizează cel puţin una din următoarele activităţi:a) dezvoltarea/modernizarea pepinierelor forestiere existente, acolo unde capacităţile existente sunt învechite sau insuficiente;b) înfiinţarea unor pepiniere noi;c) crearea unor capacităţi de prelucrare şi condiţionare a seminţelor forestiere;d) realizarea unor noi plantaje forestiere.
    Capitolul III Necesitatea implementării schemeiArticolul 4(1) Implementarea schemei este necesară pentru a asigura finanţarea următoarelor măsuri identificate ca fiind necesare pentru a adapta volumul şi calitatea MFR la noile cerinţe climatice:a) modernizarea, dezvoltarea sau înfiinţarea unor pepiniere silvice, inclusiv de producere în masă a puieţilor cu rădăcină protejată, care vor putea creşte calitatea plantaţiilor prin mărirea duratei sezonului de plantare şi posibilitatea ridicării gradului de mecanizare a lucrărilor de plantare; b) modernizarea/realizarea unor capacităţi de prelucrare a seminţelor forestiere;c) realizarea unor plantaje forestiere, adaptate la noile condiţii climatice.
    (2) Necesitatea investiţiilor rezultă din programele de împădurire/reîmpădurire din România, inclusiv din implementarea schemei de ajutor prevăzute a se realiza prin PNRR la investiţia I.1.(3) Schema contribuie în procent de 100% la atingerea indicatorilor de climă şi în procent de 0% la atingerea indicatorilor privind tranziţia digitală.
    Capitolul IV Domeniu de aplicareArticolul 5(1) Prezenta schemă se aplică întreprinderilor din toate sectoarele, cu excepţia:a) întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse pescăreşti şi de acvacultură;
    b) întreprinderilor care desfăşoară activităţi de prelucrare şi comercializare a produselor pescăreşti şi de acvacultură, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii de produse achiziţionate sau introduse în piaţă; c) întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole; d) întreprinderilor care desfăşoară activităţi de prelucrare şi comercializare a produselor agricole, în unul din următoarele cazuri: (i) atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii de produse de acest tip achiziţionate de la producătorii primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile respective; (ii) atunci când ajutoarele sunt condiţionate de transferarea lor parţială sau integrală către producătorii primari;e) ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarele direct legate de cantităţile exportate, ajutoarele destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; f) cazului în care ajutorul este condiţionat de utilizarea preferenţială a bunurilor şi serviciilor naţionale faţă de bunurile şi serviciile importante.
    (2) În cazul în care o întreprindere îşi desfăşoară activitatea atât într-unul dintre sectoarele menţionate la alin. (1) lit. a), b), c) sau d), cât şi într-unul sau mai multe dintre celelalte sectoare incluse în domeniul de aplicare al prezentei scheme sau desfăşoară alte activităţi incluse în domeniul de aplicare al schemei, aceasta se aplică ajutoarelor acordate pentru sectoarele sau activităţile menţionate mai sus, iar furnizorul se va asigura, prin verificarea separării activităţilor sau distincţia între conturi, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare al prezentei scheme nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu aceasta.
    Capitolul V DefiniţiiArticolul 6În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel:a) deţinător de pădure - proprietarul, administratorul, prestatorul de servicii silvice, precum şi orice altă persoană fizică sau juridică care deţine, în temeiul unui titlu legal, suprafeţe incluse în fondul forestier naţional, aşa cum este acesta definit în Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare;b) data acordării ajutorului de stat - data la care dreptul legal de a primi ajutor este conferit beneficiarului de ajutor de stat, respectiv data semnării contractului de finanţare; c) durata schemei - perioada (durata) în interiorul căreia se pot acorda ajutoarele de stat în cadrul schemei;d) material forestier de reproducere - material biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor din speciile importante pentru scopuri forestiere;e) producător autorizat de material forestier de reproducere - persoana fizică sau juridică autorizată legal pentru a produce seminţe, puieţi, butaşi, saduri şi altele asemenea, destinate scopurilor forestiere;f) plantaj forestier - o cultură forestieră constituită din arbori proveniţi din mai multe clone sau familii, identificate, în proporţii definite, izolată faţă de surse de polen străin şi care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte abundente de seminţe, uşor de recoltat;g) produse agricole - produsele enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu excepţia produselor pescăreşti şi de acvacultură care se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului; h) producţie agricolă primară - producţia de produse ale solului şi ale creşterii animalelor, enumerate în anexa I la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fără a se mai efectua o altă operaţiune de modificare a naturii produselor respective; i)
    prelucrarea produselor agricole - orice operaţiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot produs agricol, cu excepţia activităţilor desfăşurate în exploataţiile agricole necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;
    j) comercializare de produse agricole - deţinerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători şi a oricărei alte activităţi de pregătire a produsului în vederea primei vânzări; o vânzare efectuată de un producător primar către consumatorii finali este considerată comercializare de produse agricole în cazul în care se desfăşoară în spaţii separate, rezervate acestui scop; k) produse pescăreşti şi de acvacultură - produsele definite la art. 5 lit. a) şi b) din Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013;l) prelucrarea şi comercializarea produselor pescăreşti şi de acvacultură - toate operaţiunile, inclusiv manipularea, tratarea şi transformarea, efectuate după momentul debarcării sau al recoltării, în cazul acvaculturii - care au ca rezultat un produs prelucrat, precum şi distribuţia acestuia; m) intermediar financiar - orice instituţie financiară, indiferent de forma şi de dreptul său de proprietate, care funcţionează pe bază de profit; se consideră că băncile publice de promovare sau instituţiile publice de promovare nu se încadrează în această definiţie în cazul în care acţionează ca autorităţi care acordă ajutorul şi nu există nicio subvenţionare încrucişată a activităţilor întreprinse pe propriul risc şi pe cont propriu;n) întreprindere - orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată; o) întreprindere unică - în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 2.831/2023, include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare:– o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;
    – o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi; – o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia; – o întreprindere este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective; – întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau al mai multor întreprinderi, relaţiile la care se face referire mai sus sunt considerate întreprinderi unice;
    p) principiul „do no significant harm“ (DNSH) - reprezintă evaluarea privind respectarea celor 6 obiective de mediu prevăzute în Comunicarea Comisiei Europene C(2021) 1054, respectiv:– atenuarea schimbărilor climatice;– 
    adaptarea la schimbările climatice;
    – utilizarea durabilă şi protejarea resurselor de apă şi a celor marine;– economia circulară, inclusiv prevenirea şi reciclarea deşeurilor;– prevenirea şi controlul poluării în aer, apă sau sol;– protecţia şi restaurarea biodiversităţii şi a ecosistemelor;
    q) solicitant - orice persoană fizică sau juridică considerată întreprindere, care îndeplineşte cerinţele prezentei scheme şi care depune o cerere de finanţare;r)
    cerere de finanţare - cererea, însoţită de documentele justificative ale îndeplinirii cerinţelor specifice şi de proiectul tehnico-economic, depusă de către un solicitant pentru accesarea prezentei scheme;
    s) beneficiar - solicitantul care a depus o cerere de finanţare aprobată şi pentru care a fost încheiat un contract de finanţare;t) cerere de transfer - solicitarea de plată emisă de către beneficiar pentru cheltuielile eligibile, pe baza documentelor justificative şi a recepţionării investiţiei realizate.
    Capitolul VI Beneficiarii schemei, cerinţe generale şi specificeArticolul 7(1) Beneficiar al schemei poate fi orice solicitant care îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe specifice:a)
    este deţinător de pădure inclusă în fondul forestier naţional şi/sau producător autorizat de material forestier de reproducere (MFR);
    b) a avut un contract de finanţare încheiat după 30 iunie 2024, în cadrul apelului de proiecte PNRR/C2/I.2.B - Acordarea de sprijin de minimis pentru dezvoltarea de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere, investiţia 2 - Dezvoltări de capacităţi moderne de producere a materialului forestier de reproducere.
    (2) De asemenea, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe generale:a) au calitatea de persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau familială;b) să nu fie întreprindere împotriva căreia a fost emisă o decizie de recuperare încă neexecutată privind declararea unui ajutor ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi ajutorul a fost integral recuperat, inclusiv dobânda de recuperare aferentă.(3) Solicitanţii vor depune copii după documentele care atestă îndeplinirea cerinţelor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) lit. a).(4)
    Toate condiţiile din prezenta schemă, inclusiv cele de ajutor de stat, vor fi verificate de MMAP înainte de semnarea contractului, inclusiv pe baza declaraţiilor pe propria răspundere a aplicanţilor.
    Capitolul VII Condiţii de eligibilitateArticolul 8(1) Condiţiile de eligibilitate a solicitanţilor sunt îndeplinite dacă:a) solicitanţii îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 7;b) a fost depusă o cerere de sprijin, însoţită de documente care atestă îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi de un proiect tehnico-economic, a cărui valoare eligibilă a finanţării prin PNRR nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, calculat la cursul InforEuro aferent lunii martie 2025, respectiv de 1 euro = 4.9763 lei;c) nu se află în procedură de executare silită pentru plata unor datorii fiscale;
    d) nu se află în procedură de dizolvare, lichidare sau administrare specială;e) nu fac subiectul unui ordin/decizie de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei asemenea proceduri, aceasta a fost deja executată şi ajutorul integral recuperat, inclusiv dobânzile aferente;f) suma ajutoarelor de minimis, cumulată inclusiv cu valoarea solicitată în baza prezentei scheme, acordată unei întreprinderi unice, în ultimii 3 ani calculaţi la momentul analizării solicitării aplicantului şi la momentul încheierii contractului de finanţare, nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 300.000 de euro. În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis, s-ar depăşi acest plafon, nicio parte a respectivelor ajutoare noi nu mai poate beneficia de dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 2.831/2023; g) nu sunt rezidenţi în scopuri fiscale sau înmatriculaţi în temeiul legilor din jurisdicţiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, conform Recomandării Comisiei Europene nr. 4.885 final din data de 14.07.2020 privind condiţionarea acordării sprijinului financiar public de lipsa unei legături cu jurisdicţiile necooperante în scopuri fiscale, şi condiţionează acordarea sprijinului financiar de lipsa legăturilor între jurisdicţiile necooperatiste;h) nu sunt controlaţi, direct sau indirect, de către acţionarii din jurisdicţiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicţiilor necooperante, în funcţie de beneficiarul real, astfel cum este definit la art. 3 pct. 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei;i) declară că vor respecta obligaţiile prevăzute în PNRR pentru implementarea principiului „Do No Significant Harm“ (DNSH) („A nu prejudicia în mod semnificativ“), astfel cum este prevăzut la art. 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile, pe toată perioada de implementare a proiectului. Modelul declaraţiei privind respectarea aplicării principiului DNSH este prevăzut în Ghidul de finanţare.
    (2) Proiectul tehnico-economic prevăzut la alin. (1) lit. b) va conţine obligatoriu următoarele elemente:a) denumirea investiţiei, amplasamentul şi beneficiarul acesteia;b) descrierea situaţiei actuale şi necesitatea investiţiei, cu referire doar la aspectele legate de MFR;c) descrierea şi prezentarea în detaliu a propunerii de înfiinţare/dezvoltare/modernizare a pepinierei sau, după caz, a instalaţiilor de condiţionare a MFR sau a plantajelor forestiere şi estimarea rezultatelor preconizate ce apar în urma derulării investiţiei;d) descrierea modului de conformare la cerinţele stabilite în Strategia forestieră naţională privind producerea de MFR;e) planificarea etapelor de investiţie, a operaţiunilor şi a modului de producţie de MFR propuse prin proiect;f) planificarea financiar-contabilă a derulării investiţiei;
    g) necesarul de utilaje, instalaţii şi echipamente, iar capacităţile acestora vor fi corelate cu suprafaţa şi capacitatea de producţie a pepinierei;h) documentul emis de către autoritatea teritorială de mediu privind impactul asupra mediului (anexă la proiect).
    (3) În cazul înfiinţării/dezvoltării/modernizării unei pepiniere, propunerea tehnică va conţine prevederi privind producerea de puieţi din minimum două specii autohtone de interes forestier, diferite, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta schemă.
    Articolul 9(1) Solicitantul trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care urmează să realizeze investiţia sau, după caz, a dreptului de folosinţă pe o perioadă de cel puţin 10 ani. (2)
    Pentru terenurile care sunt incluse în fondul forestier naţional, deţinute sau administrate de solicitant, un extras din amenajamentul silvic în vigoare reprezintă o probă suficientă pentru îndeplinirea cerinţei prevăzute la alin. (1).
    Capitolul VIII Regula de cumulArticolul 10(1) Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă pot fi cumulate cu alte ajutoare de minimis acordate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2023/2.832 al Comisiei. (2) Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.408/2013 şi ale Regulamentului (UE) nr. 717/2014, cu încadrarea în plafonul prevăzut la art. 3 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2023/2.831. (3) Ajutoarele de minimis acordate prin prezenta schemă nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare prin capital de risc dacă un astfel de cumul s-ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condiţiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie. Astfel, dacă prin cumul s-ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă atunci ajutorul nu poate fi acordat. Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.
    (4) Pentru evitarea depăşirii valorii maxime de 300.000 euro, MMAP va verifica respectarea prevederilor alin. (1).
    Capitolul IX Costuri şi cheltuieli eligibileArticolul 11Sprijinul în cadrul schemei se acordă pentru investiţiile în activele fixe şi circulante prevăzute în cadrul proiectului tehnico-economic, necesare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.Articolul 12(1) În cadrul schemei sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:a)
    construcţia, extinderea şi/sau modernizarea şi dotarea spaţiilor necesare producerii şi condiţionării MFR;
    b) achiziţionarea, inclusiv în leasing financiar, de utilaje, instalaţii şi echipamente noi, precum şi costurile de instalare a acestora, necesare producerii şi condiţionării MFR;c) achiziţia de MFR specific, lucrările de instalare şi lucrările de întreţinere ulterioare instalării, pentru realizarea de plantaje forestiere.
    (2) Cheltuielile legate de achiziţia în leasing a activelor, altele decât clădirile, pot fi considerate eligibile doar în cazul în care leasingul ia forma unui leasing financiar şi prevede obligaţia beneficiarului de a cumpăra bunurile respective la expirarea contractului de leasing.(3) Toate solicitările de sume se transferă către beneficiar după autorizarea lor de către MMAP, pe baza documentelor justificative şi a recepţiei investiţiei realizate.
    Capitolul X Cheltuieli neeligibileArticolul 13(1) Reprezintă cheltuieli neeligibile pentru schemă:a) cheltuielile specifice activităţilor de producere a puieţilor forestieri (achiziţie seminţe, înfiinţare şi întreţinere culturi etc.);b) costurile de exploatare, inclusiv cheltuielile specifice de înfiinţare şi funcţionare a întreprinderilor, cum ar fi obţinerea avizelor de funcţionare, taxele de autorizare, salariile angajaţilor, costurile administrative etc.;c) investiţii pentru producerea de puieţi de specii ornamentale;d) taxa pe valoare adăugată, cu excepţia situaţiei în care această taxă nu poate fi recuperată conform prevederilor legale naţionale;e) alte cheltuieli care nu pot fi încadrate în cele menţionate la art. 12 alin. (1).
    (2) Cheltuielile neeligibile menţionate la alin. (1) vor fi suportate integral de către beneficiarul ajutorului.
    Articolul 14(1) Investiţia realizată în condiţiile prezentei scheme, precum şi activitatea de producere MFR trebuie menţinute pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la momentul finalizării/efectuării ultimei plăţi aferente proiectului de investiţii. (2) Pe durata prevăzută la alin. (1), gărzile forestiere competente teritorial vor verifica anual următoarele:a) continuitatea activităţii de producere a MFR pe amplasamentele prevăzute în proiectele finanţate în cadrul prezentei scheme, inclusiv respectarea cerinţei de producere a minimum 2 specii autohtone de interes forestier, prevăzute în anexă, care pot fi diferite faţă de speciile menţionate iniţial în proiect;b) speciile autohtone de interes forestier, prevăzute în anexă, aflate în cultură, reprezintă peste 50% din capacitatea de producţie a pepinierei.
    (3) Nerespectarea de către beneficiar a prevederilor alin. (1) conduce la recuperarea ajutorului acordat, în conformitate cu prevederile art. 24.
    Capitolul XI Modalitatea de acordare a ajutorului de minimisArticolul 15(1) Acordarea sprijinului prin prezenta schemă se face pe baza unei cereri de finanţare care poate fi depusă de către un solicitant eligibil. Modelul cererii de finanţare este prezentat în Ghidul de finanţare.(2) Cererile de finanţare pot fi depuse la MMAP în intervalul specificat în Ghidul de finanţare. (3) Apelul se va desfăşura pe principiul primul venit - primul servit, fiind un apel necompetitiv. (4) Prin procedurile specifice ale MMAP de evaluare a cererilor de sprijin se va avea în vedere asigurarea unui tratament egal al solicitanţilor, o mai bună utilizare a resurselor financiare şi direcţionarea acestora în conformitate cu priorităţile Uniunii Europene în materie de silvicultură, biodiversitate şi protecţia mediului. (5) Asistenţa financiară în cadrul schemei se acordă sub formă de grant în baza unui contract de finanţare.(6) Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 100% din valoarea totală a investiţiei propuse, fără însă a se depăşi limita prevăzută de art. 10 alin. (3). (7) În cadrul prezentei scheme, ajutorul se va acorda sub forma unei finanţări nerambursabile, care se va putea plăti şi eşalonat, în tranşe, după implementarea fiecărei etape distincte, dacă sunt prevăzute în contractul de finanţare.(8) Ajutorul care se plăteşte în mai multe tranşe se va actualiza la valoarea ratei de schimb, calculată la cursul InforEuro, din momentul acordării. Costurile eligibile se actualizează la valoarea pe care o au la momentul acordării ajutorului.
    Capitolul XII Durata şi bugetul schemeiArticolul 16(1) Schema se aplică de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi până la data de 30 iunie 2026.(2) Plăţile în cadrul prezentei scheme vor fi efectuate până cel târziu la data de 30 decembrie 2026.(3) Prezenta schemă se finanţează din fondurile europene alocate prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă (Decizia Consiliului Uniunii Europene de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare şi rezilienţă al României).(4) Valoarea totală estimată a ajutorului care va fi acordat în cadrul schemei este echivalentul în lei al sumei de 2.956.000,00 euro, calculat la cursul InforEuro aferent lunii martie 2025 de 1 euro = 4.9763 lei, iar numărul estimat de beneficiari ai schemei este de maximum 18.
    Capitolul XIII Procedura de implementare a schemeiArticolul 17(1) Pentru cererile aprobate, acordarea ajutorului prevăzut în cadrul prezentei scheme se face în baza unui contract de finanţare, încheiat între MMAP şi beneficiar.(2) Cererile de finanţare depuse şi aprobate se contractează şi se finanţează în ordinea depunerii lor, în limita fondurilor disponibile. Articolul 18(1) După încheierea fiecărei etape prevăzute în proiectul tehnico-economic şi menţionate în contractul de finanţare a fi recepţionată separat sau, după caz, la finalizarea investiţiei, beneficiarul schemei va comunica acest aspect la MMAP, în vederea recepţionării şi decontării investiţiei realizate.(2) Recepţia se va efectua prin compararea prevederilor proiectului tehnico-economic cu investiţia realizată, iar decontarea se va realiza pe baza documentelor justificative, în limita prevederilor financiare ale proiectului.(3) Modalitatea de recepţie şi de decontare se va detalia în procedurile interne ale MMAP şi în Ghidul de finanţare.(4) MMAP va recupera ajutorul de stat acordat ilegal, inclusiv dobânzile aferente acestuia, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014. Capitolul XIV Reguli privind transparenţa, monitorizarea ajutorului şi durabilitateaArticolul 19
    Informaţiile privind beneficiarii schemei care au semnat angajamente, precum şi ai sumelor acordate se publică pe pagina web a MMAP (www.pnrr.mmap.ro) şi vor fi disponibile publicului, fără restricţii.
    Articolul 20(1) Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 şi ale Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 441/2022 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat şi de minimis, cu modificările şi completările ulterioare.(2) MMAP are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate aflate în derulare şi de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv.Articolul 21(1) În vederea verificării ex ante a eligibilităţii potenţialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 şi ale art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016, cu modificările şi completările ulterioare, furnizorul schemei are obligaţia încărcării următoarelor date în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS): a)
    măsura de ajutor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării acesteia în vigoare, respectiv de la data modificării ei;
    b) actele de acordare a ajutoarelor, în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării actului de acordare;c) plăţile, în termen de 10 zile lucrătoare de la data plăţii; d) obligaţiile de recuperare a ajutoarelor ilegale sau utilizate abuziv şi rambursările efective ale respectivelor obligaţii, în termen de 7 zile lucrătoare de la data instituirii obligaţiei de recuperare, respectiv de la data rambursării.
    (2) Furnizorul are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat şi de minimis, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 441/2022, cu modificările şi completările ulterioare, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel naţional.(3) Erorile constatate de furnizor şi corecţiile legale, anulările, recalculările, recuperările şi rambursările se raportează Consiliului Concurenţei până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare.(4)
    Furnizorul schemei şi beneficiarul ajutorului de minimis au obligaţia de a păstra evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei. Această evidenţă trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat.
    Articolul 22(1) La solicitarea scrisă a Comisiei Europene, MMAP va pune la dispoziţie, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în solicitare, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor prezentei scheme.(2) Beneficiarii ajutoarelor de minimis au obligaţia de a pune la dispoziţia MMAP, la cerere, în formatul şi în termenul solicitat, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare.Articolul 23(1) MMAP va informa Consiliul Concurenţei asupra următoarelor aspecte:a)
    adoptarea prezentei scheme, în termen de 15 zile de la producere, în conformitate cu art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014;
    b) intrarea în vigoare a prezentei scheme, precum şi a oricărei modificări aduse măsurii de sprijin, în termen de maximum 5 zile de la momentul la care acest eveniment a avut loc, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014.
    (2) În cazul în care solicitantul este eligibil pentru a primi finanţare în cadrul prezentei scheme şi este selectat pentru finanţare în urma procesului de evaluare, MMAP va comunica în scris beneficiarului de ajutor de minimis cuantumul maxim al ajutorului ce poate fi acordat şi caracterul acestuia, făcând referire expresă la Regulamentul (UE) nr. 2.831/2023.
    Capitolul XV Recuperarea ajutorului de minimisArticolul 24(1) Nerespectarea condiţiilor de ajutor de stat prevăzute în prezenta schemă şi a contractului de finanţare încheiat în baza prevederilor prezentei scheme de către solicitantul care a beneficiat de ajutor atrage revocarea contractului şi recuperarea ajutorului.(2) Stoparea şi recuperarea ajutorului de minimis acordat se realizează, de către MMAP, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 şi ale prezentei scheme.(3) În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (2), MMAP aplică normele metodologice de stopare/recuperare a ajutorului în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, prevăzute în procedurile specifice aprobate prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor.(4) Valoarea ajutorului de minimis de recuperat se completează şi cu valoarea dobânzii aferente, datorată de la data plăţii ajutorului până la data recuperării integrale a acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 140 din 30.04.2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 248 din 24.09.2015.(5) În aplicarea prevederilor alin. (1), MMAP emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de minimis acordate. Aceste decizii au caracter de titlu executoriu.ANEXĂla schemă
    LISTAspeciilor forestiere autohtone importante de arbori şiarbuşti utilizate în lucrările de împăduriri din RomâniaArbori• Molid (Picea abies)• Brad (Abies alba)• Larice (Larix decidua)• Pin silvestru (Pinus sylvestris)• Pin negru (Pinus nigra)• Zâmbru (Pinus cembra)• Stejar pedunculat (Quercus robur)• Stejar pufos (Quercus pubescens)• Stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora)• Cer (Quercus cerris)• Gârniţă (Quercus frainetto)• Gorun (Quercus petraea)• Fag (Fagus sylvatica)• Păr sălbatic (Pirus pyraster)• Cireş sălbatic (Prunus avium)• Măr (Malus sylvestris)
    • Nuc comun (Juglans regia)• Mesteacăn (Betula pendula)• Ulm de câmp (Ulmus minor)• Ulm de munte (Ulmus glabra)• Tei argintiu (Tilia tomentosa)• Tei de deal (Tilia cordata)• Tei cu frunza mare (Tilia platyphyllos)• Anin negru (Alnus glutinosa)• Anin alb (Alnus incana)• Mojdrean (Fraxinus ornus)• Frasin comun (Fraxinus excelsior)• Frasin cu frunză îngustă (Fraxinus angustifolia)• Salcie albă (Salix alba)• Carpen (Carpinus betulus)• Cărpiniţă (Carpinus orientalis)• Castan (Castanea sativa)• Plop alb (Populus alba)• Plop negru (Populus nigra)• Paltin de câmp (Acer platanoides)• Paltin de munte (Acer pseudoplatanus)
    • Jugastru (Acer campestre)• Scoruş (Sorbus aucuparia)• Sorb (Sorbus torminalis)• Dud [Morus L. alba (nigra)] • Vişin turcesc (Prunus mahaleb)
    ------