DECIZIA nr. 707 din 19 decembrie 2024referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1041 din 11 noiembrie 2025Data intrării în vigoare 11-11-2025
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicată de Horodnic Emilia Alexandra şi Răchită Emil în Dosarul nr. 1.925/107/2019 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 209D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 251D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010, excepţie ridicată de Ghenescu Ioan în Dosarul nr. 1.656/107/2019 al Tribunalului Alba - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 251D/2020.4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.5. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 251D/2020 la Dosarul nr. 209D/2020. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 251D/2020 la Dosarul nr. 209D/2020, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, invocând cele statuate în acest sens în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 132 din 19 martie 2024.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin încheierile din 16 ianuarie 2020 şi 4 februarie 2020, pronunţate în dosarele nr. 1.925/107/2019 şi, respectiv, nr. 1.656/107/2019, Tribunalul Alba - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Excepţia a fost invocată de Horodnic Emilia Alexandra şi Răchită Emil şi, respectiv, de Ghenescu Ioan în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de stabilire pe cale judecătorească a cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea unor imobile.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie referitoare la dreapta despăgubire ce trebuie acordată în caz de expropriere, întrucât obligă experţii care realizează expertiza imobilului în scopul stabilirii valorii acestuia, precum şi instanţa de judecată să ţină seama de expertizele întocmite de camerele notarilor publici, astfel că despăgubirea nu acoperă în totalitate prejudiciul suferit de cel expropriat. O dreaptă despăgubire se poate stabili doar printr-o evaluare realizată printr-o examinare individuală a imobilului expropriat, nu prin una generică, minimală şi orientativă, care nu poate reflecta valori de piaţă individuale.9. Se mai susţine că art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 este neconstituţional şi prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) din Constituţie. În argumentarea acestei afirmaţii se arată că, prin prevederile legale criticate, s-a creat un al doilea mecanism de calcul al despăgubirii pentru situaţia în care expropriatul este nemulţumit de cuantumul acesteia, în plus faţă de cel stabilit prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cele două modalităţi/mecanisme coexistând. Astfel, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este reglementată în prezent prin două legi în vigoare, respectiv Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 255/2010. Din conţinutul acestor două legi rezultă că acestea sunt aplicabile în funcţie de tipul de utilitate publică specific exproprierii ce are loc. Dacă imobilul este expropriat pentru o utilitate publică dintre cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 33/1994, calculul se face conform art. 21 - 27 din această lege, şi anume despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţa de judecată ţin seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în calcul şi dovezile prezentate de către aceştia. În cazul în care imobilul este expropriat pentru o utilitate publică dintre cele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea se va acorda conform art. 22 alin. (4) şi (6) din această lege, respectiv instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, iar experţii şi instanţa vor ţine seama de expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate. Practic, în această din urmă modalitate, experţii şi instanţa vor prelua preţul oferit de expropriator, întrucât, potrivit art. 5 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, fiind estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare realizat prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici. Autorii excepţiei afirmă, aşadar, că persoanele îndreptăţite la despăgubiri primesc un tratament juridic diferenţiat şi discriminatoriu în ceea ce priveşte calculul acestor despăgubiri, astfel că dreptul de proprietate nu este ocrotit şi protejat în mod egal, deşi titularii se află în situaţii identice, similare sau asemănătoare, respectiv în cazul unei exproprieri pentru utilitate publică.10. Se mai susţine, totodată, că persoana îndreptăţită este îngrădită în dreptul său de a se adresa justiţiei, nebeneficiind de un proces echitabil în măsură să îi ofere o despăgubire dreaptă. Aceasta, deoarece art. 22 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 255/2010 limitează instanţa la a verifica doar dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, neputând hotărî cu privire la cuantumul acestora, aşa cum prevede expres art. 44 alin. (6) din Constituţie, şi anume că despăgubirile se stabilesc în justiţie, în lipsa unui acord comun cu proprietarul.11. Tribunalul Alba - Secţia I civilă apreciază că prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 sunt neconstituţionale, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (3) din Constituţie, întrucât justa despăgubire la care face referire norma constituţională are în vedere despăgubirea persoanei expropriate cu o sumă de bani care să reprezinte valoarea reală a imobilului, şi nu o valoare pur formală. În plus, discriminarea nu presupune doar aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii asemănătoare, ci şi aplicarea unui tratament similar unor persoane aflate în situaţii cu totul diferite. Stabilirea valorii imobilelor expropriate prin raportare la grilele notarilor publici nu face decât să egalizeze nejustificat şi în mod arbitrar valoarea tuturor imobilelor situate în anumite zone, ca şi cum toate aceste imobile ar avea aceeaşi valoare (indiferent de dotări, materiale folosite etc.). Or, în speţă, stabilirea valorii imobilelor expropriate prin raportare la grilele notarilor publici încalcă, în opinia instanţei, dreptul de proprietate al persoanei expropriate, având în vedere că nu există o „justă despăgubire“ în sensul textului constituţional. În ceea ce priveşte art. 22 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, instanţa apreciază că nu încalcă niciuna dintre prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că asigură accesul la o instanţă de judecată care verifică respectarea legii, putând dispune inclusiv sesizarea Curţii Constituţionale.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, modificată prin Legea nr. 233/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018, care au următorul conţinut:– Art. 22 alin. (4) şi (6):(4) Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege. (...)(6) Experţii, la realizarea raportului de expertiză, precum şi instanţa vor ţine seama de expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate.16. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, în art. 21 alin. (1) - (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi în art. 44 alin. (2), (3) şi (6) privind garantarea şi ocrotirea egală a dreptului de proprietate privată, condiţiile exproprierii şi stabilirea despăgubirilor corespunzătoare exproprierii.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare identică celei formulate în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 536 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 22 februarie 2023, paragrafele 20-23, Curtea a reţinut că problema raportului dintre Legea nr. 255/2010 şi Legea nr. 33/1994 a fost analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 78 din 15 noiembrie 2021 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 şi ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1185 din 15 decembrie 2021. Prin hotărârea prealabilă pronunţată, instanţa supremă a dezlegat, cu valoare de principiu, problematica sferei criteriilor legale sau a reperelor de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate în etapa judiciară a procedurii exproprierii din reglementarea legii speciale, statuând că, în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 se interpretează extensiv, în sensul că se ţine seama atât de expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, cât şi de criteriile legale prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Aşadar, în conformitate cu dezlegarea de drept dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, determinarea cuantumului despăgubirilor, în etapa judiciară a exproprierii, se realizează în mod inechivoc potrivit criteriilor evidenţiate de instanţa supremă, care conduc la stabilirea unei valori juste şi echitabile a despăgubirii, corespunzătoare valorii reale a imobilului, aptă să acopere integral prejudiciul suferit de expropriat. Prin urmare, în acest context, nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Legea fundamentală.18. Totodată, Curtea Constituţională a apreciat, în jurisprudenţa mai sus citată, că nu se poate reţine nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât nu se instituie un regim juridic discriminatoriu prin aplicarea art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 prin comparaţie cu cel reglementat de Legea nr. 33/1994, de vreme ce Legea nr. 255/2010 este o lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994.19. În fine, Curtea Constituţională a apreciat că este neîntemeiată şi critica formulată cu privire la dispoziţiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii. Textul criticat cuprinde o normă procedurală care nu împiedică dreptul de acces liber la justiţie şi nici nu afectează caracterul echitabil al procesului, instanţele urmând ca, în lumina deciziei citate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să procedeze la calcularea despăgubirii în acest sistem mai sus descris, fără a fi limitate la preluarea aceleiaşi valori stabilite în etapa administrativă. Ca atare, nu se poate pune nici problema nesocotirii prevederilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.20. Cele statuate în jurisprudenţa menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Horodnic Emilia Alexandra şi Răchită Emil şi, respectiv, de Ghenescu Ioan în dosarele nr. 1.925/107/2019 şi nr. 1.656/107/2019 ale Tribunalului Alba - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 19 decembrie 2024.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru MARIAN ENACHE,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie------

| EMITENT |
| Marian Enache | - preşedinte |
| Mihaela Ciochină | - judecător |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Dimitrie-Bogdan Licu | - judecător |
| Laura-Iuliana Scântei | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Irina Loredana Gulie | - magistrat-asistent |
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru MARIAN ENACHE,în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie------







