Structură Act

Comunicate
DECIZIA nr. 713 din 19 decembrie 2024referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 14 noiembrie 2025Data intrării în vigoare 14-11-2025



    Marian Enache- preşedinte
    Mihaela Ciochină- judecător
    Cristian Deliorga- judecător
    Dimitrie-Bogdan Licu- judecător
    Laura-Iuliana Scântei- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în ceea ce priveşte sintagma „numai“, excepţie ridicată de Staicu Alexandru în Dosarul nr. 72/120/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 468D/2020.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Vlad Nicolae, din Baroul Braşov, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 72/120/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în ceea ce priveşte sintagma „numai“. Excepţia a fost invocată de Staicu Alexandru într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii civile pronunţate de instanţa de apel în soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii emise de casa judeţeană de pensii.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate lasă fără conţinut dispoziţiile constituţionale privind statul de drept, prin faptul că nu garantează dreptul constituţional la pensie.6. Se mai susţine că textele de lege criticate discriminează categoria socială a pensionarilor prin faptul că suprimă dreptul de acces la judecata instanţei supreme, în toate situaţiile de încălcare sau de aplicare greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, respectiv exclud dreptul cetăţeanului pensionar la exercitarea oricărei căi extraordinare de atac la instanţa competentă. Se mai arată că în acelaşi mod este restrâns şi exerciţiul dreptului de acces liber la justiţie, bazat pe o ierarhizare injustă a importanţei dreptului la pensie, în raport cu alte drepturi ale cetăţenilor, fără să fie îndeplinite condiţiile constituţionale care impun şi justifică restrângerea exerciţiului unor drepturi, ca măsură obiectiv necesară, şi nu satisfac nici condiţia de a fi aplicată nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului la pensie. În acelaşi sens se arată că dispoziţiile art. 129 din Constituţie referitoare la folosirea căilor de atac nu pot fi invocate ca temei al restrângerii dreptului de acces la exercitarea căilor extraordinare de atac în cauzele privind stabilirea dreptului la pensie, întrucât expresia „în condiţiile legii“ se referă la reglementarea parcursului şi la motivele specifice fiecărei căi de atac, iar nu la restricţionarea drepturilor cetăţeanului, în alte cazuri şi condiţii decât cele stabilite de art. 53 din Constituţie.7. De asemenea, se mai arată că necesitatea descongestionării activităţii instanţelor, pentru motive legate de lipsa resurselor umane ori financiare, nu poate constitui un temei constituţional de restrângere ori de excludere a exerciţiului dreptului la exercitarea căilor extraordinare de atac, dat fiind faptul că „nivelul de procesivitate în căile de atac reflectă, în primul rând, carenţe ale calităţii judecăţii la nivelul instanţelor locale şi regionale“. Dimpotrivă, se arată că, în cazul litigiilor privitoare la stabilirea pensiei şi, cu precădere, în cazul respingerii cererii de stabilire a dreptului la pensie, care afectează însăşi substanţa acestui drept, se impunea ca garanţiile de realizare a unui proces echitabil să fie mai riguros respectate, iar nu să fie restrânse. Pentru aceste motive se susţine şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) privind caracterul unitar, imparţial şi egalitar al justiţiei şi ale art. 126 alin. (3) referitor la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Invocă în acest sens şi cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare al procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului, fiind invocată în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.9.
     Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că prevederile legale criticate sunt norme de procedură prin care legiuitorul a consacrat în mod expres dublul grad de jurisdicţie în materia cererilor având ca obiect drepturile de pensie.11. Se mai apreciază că soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac, prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului. Astfel, apelul este calea de atac obişnuită, de drept comun, care se poate exercita în legătură cu orice nemulţumire referitoare la hotărârea de primă instanţă, fie că este de fapt sau de drept, asigurând două judecăţi de fond, deci dublul grad de jurisdicţie; spre deosebire de reglementarea anterioară, când excepţiile erau nejustificat de numeroase, noul Cod de procedură civilă a restrâns considerabil aceste excepţii şi a dat prioritate exercitării apelului. În sistemul noului Cod de procedură civilă, apelul este singura cale ordinară de atac, calea de atac obişnuită, care a fost suprimată în puţine cazuri faţă de vechea reglementare, tocmai pentru a sublinia că, de regulă, ultima care poate îndrepta o nedreptate este instanţa de apel, care asigură o nouă judecată de fond şi deci dublul grad de jurisdicţie, recursul intervenind excepţional, în condiţii restrictive şi exclusiv pentru motive de legalitate. Recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate. Se invocă în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură civilă şi ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în ceea ce priveşte sintagma „numai“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. De asemenea, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, care priveşte, în esenţă, lipsa căii de atac a recursului în privinţa hotărârilor pronunţate de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, Curtea reţine că obiect al excepţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, dispoziţii care au următoarea redactare:– Art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă: „(...) De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“;
    – Art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: „(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.“    15. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind caracterul unitar, imparţial şi egalitar al justiţiei şi art. 126 alin. (3) referitor la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, sub aspect substanţial, aceste prevederi legale au un conţinut identic cu cel cuprins în prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Diferenţa constă în perioada de aplicare în timp, în sensul că, în temeiul art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, în timp ce art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 se referă la aceeaşi regulă, dar aplicabilă proceselor pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv. În speţă, procesul în cadrul căruia a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a început în data de 8 ianuarie 2018, astfel încât, sub aspectul posibilităţii formulării recursului, în speţă sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au un conţinut identic cu cele ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.17. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile în cauza în care a fost ridicată excepţia neconstituţionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care instituie o singură cale de atac în materia contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, Curtea reţine că prevederile criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea competenţei sale constituţionale, iar Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci statuează principial, în art. 129, că „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege“. Astfel, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea reţine că, sub aspectul existenţei unei singure căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate în această materie, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Instanţa de contencios constituţional a constatat că nicio dispoziţie din Legea fundamentală nu prevede obligativitatea instituirii unor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că procesul echitabil nu presupune în mod imperios nici existenţa mai multor grade de jurisdicţie şi nici exercitarea acestor căi de atac de către toate părţile din proces (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.232 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 27 noiembrie 2009).19. Cele statuate în jurisprudenţa amintită îşi găsesc aplicabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând elemente noi, care să justifice o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    20. Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză, nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 126 alin. (3) din Constituţie.21. Totodată, Curtea mai reţine că legiuitorul are o marjă de apreciere referitor la alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, cum este, în prezenta cauză, a hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în privinţa contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii. În acest sens sunt şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a statuat că, în materia căilor extraordinare de atac, legiuitorul are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea, în acel caz fiind vorba despre hotărâri pronunţate în materie de carte funciară, şi Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26 (hotărâri pronunţate în materia insolvenţei), prin care Curtea a constatat că existenţa unor reglementări diferenţiate, sub aspectul normelor de procedură, în funcţie de specificul materiei reglementate, nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, prin Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23, Curtea a statuat că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, adaptate specificului materiei în care sunt edictate.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Staicu Alexandru în Dosarul nr. 72/120/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 19 decembrie 2024.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    pentru MARIAN ENACHE,     în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează
    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
    Magistrat-asistent,
    Irina Loredana Gulie    -----




    logo Blog