HOTĂRÂRE nr. 972 din 13 noiembrie 2025privind actualizarea caracteristicilor tehnice şi a valorii de inventar ale unor bunuri imobile, precum şi actualizarea datelor din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a schimbării unităţii de învăţământ pentru activităţi extraşcolare (ordonator terţiar de credite), ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Clubul Copiilor Roman, instituţii aflate în subordinea ministerului, şi comasarea, ca urmare a reevaluării şi înscrierii acestora în aceeaşi carte funciară
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1072 din 21 noiembrie 2025Data intrării în vigoare 21-11-2025
Având în vedere prevederile art. 288 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea caracteristicilor tehnice şi a valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, ale bunurilor imobile identificate la nr. MF 26240, MF 102016 şi MF 162670, precum şi actualizarea datelor din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a schimbării unităţii de învăţământ pentru activităţi extraşcolare (ordonator terţiar de credite), ale bunurilor imobile identificate la nr. MF 26240 şi MF 102016, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Clubul Copiilor Roman, instituţii aflate în subordinea ministerului, potrivit anexei nr. 1.Articolul 2(1) Se aprobă comasarea numerelor MF 26240 şi MF 102016 la poziţia cu nr. MF 102016, ca urmare a înscrierii în aceeaşi carte funciară.(2) Datele de identificare ale bunului din domeniul public al statului rezultat ca urmare a comasării sunt prevăzute în anexa nr. 2.Articolul 3Ministerul Educaţiei şi Cercetării îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera completările şi modificările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor,
Mihai Diaconu,
secretar de statBucureşti, 13 noiembrie 2025.Nr. 972.Anexa nr. 1DATELE DE IDENTIFICAREale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţieişi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Clubul Copiilor Roman, instituţii aflate însubordinea ministerului, ale căror valoare de inventar şi caracteristici tehnice se actualizează ca urmarea reevaluării şi a înscrierilor din cartea funciară a acestora, precum şi ale căror date din inventarulcentralizat al bunurilor din domeniul public al statului se actualizează ca urmare a schimbăriiunităţii de învăţământ pentru activităţi extraşcolare (ordonator terţiar de credite)1. Ordonator principal de credite (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CUI 13729380)2. Ordonator secundar de credite (Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, CUI 2613567)3. Ordonator terţiar de credite (Clubul Copiilor Roman, CUI 33540236)Grupa 8 (bunuri aflate în patrimoniul public)Elemente de identificare
Anexa nr. 2DATELE DE IDENTIFICAREale numerelor MF 26240 şi MF 102016 care se comasează la poziţia cu nr. MF 102016,ca urmare a înscrierii bunurilor în aceeaşi carte funciară, imobil aflat în domeniul public al statuluişi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţşi Clubul Copiilor Roman, instituţii aflate în subordinea ministerului1. Ordonator principal de credite (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CUI 13729380)2. Ordonator secundar de credite (Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, CUI 2613567)3. Ordonator terţiar de credite (Clubul Copiilor Roman, CUI 33540236)Grupa 8 (bunuri aflate în patrimoniul public)Elemente de identificare
------

| EMITENT |
Având în vedere prevederile art. 288 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului şi ale inventarului bunurilor imobile din domeniul privat al statului,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea caracteristicilor tehnice şi a valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, ale bunurilor imobile identificate la nr. MF 26240, MF 102016 şi MF 162670, precum şi actualizarea datelor din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a schimbării unităţii de învăţământ pentru activităţi extraşcolare (ordonator terţiar de credite), ale bunurilor imobile identificate la nr. MF 26240 şi MF 102016, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Clubul Copiilor Roman, instituţii aflate în subordinea ministerului, potrivit anexei nr. 1.Articolul 2(1) Se aprobă comasarea numerelor MF 26240 şi MF 102016 la poziţia cu nr. MF 102016, ca urmare a înscrierii în aceeaşi carte funciară.(2) Datele de identificare ale bunului din domeniul public al statului rezultat ca urmare a comasării sunt prevăzute în anexa nr. 2.Articolul 3Ministerul Educaţiei şi Cercetării îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera completările şi modificările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor,
Mihai Diaconu,
secretar de statBucureşti, 13 noiembrie 2025.Nr. 972.Anexa nr. 1DATELE DE IDENTIFICAREale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţieişi Cercetării, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Clubul Copiilor Roman, instituţii aflate însubordinea ministerului, ale căror valoare de inventar şi caracteristici tehnice se actualizează ca urmarea reevaluării şi a înscrierilor din cartea funciară a acestora, precum şi ale căror date din inventarulcentralizat al bunurilor din domeniul public al statului se actualizează ca urmare a schimbăriiunităţii de învăţământ pentru activităţi extraşcolare (ordonator terţiar de credite)1. Ordonator principal de credite (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CUI 13729380)2. Ordonator secundar de credite (Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, CUI 2613567)3. Ordonator terţiar de credite (Clubul Copiilor Roman, CUI 33540236)Grupa 8 (bunuri aflate în patrimoniul public)Elemente de identificare
| Nr. MF | Codul de clasificaţie | Tipul bunului/Denumirea | Elementele-cadru de descriere tehnică | Adresa | Vecinătăţi | Anul dobândirii/ dării în folosinţă | Valoarea de inventar - lei - | Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar | Baza legală |
| 26240 | 8.26.05 | Imobil/ Clubul Copiilor Roman - sală de festivităţi | Construcţie: C1 - sală de festivităţi - nr. niveluri 1; S construită la sol 386 mp; S construită desfăşurată 386 mp; nr. cadastral 59227-C1; CF 59227 Roman | Localitatea Roman, str. Cuza-Vodă nr. 12, judeţul Neamţ | Cartier de locuinţe | 1928 | 335.353 | 19.11.2024 | Legea nr. 84/1995; Hotărârea Guvernului nr. 741/2003; Hotărârea Guvernului nr. 42/2016 |
| 102016 | 8.26.05 | Imobil/Clubul Copiilor Roman | Teren intravilan - neîmprejmuit, suprafaţa 1.270 mp; nr. cadastral 59227; CF 59227 Roman | Localitatea Roman, str. Cuza-Vodă nr. 12, judeţul Neamţ | Locuinţe | 1928 | 540.362 | 19.11.2024 | Legea nr. 84/1995; Hotărârea Guvernului nr. 741/2003; Hotărârea Guvernului nr. 42/2016; Hotărârea Guvernului nr. 414/2016 |
| 162670 | 8.26.05 | Imobil/ Sediu pentru Clubul Copiilor Roman | Construcţie: C1 - şcoală - nr. niveluri 2 (P + 1); S construită la sol 795 mp; S construită desfăşurată 955 mp; nr.. cadastral 56711-C1; CF 56711 Roman Teren intravilan - suprafaţa 1.891 mp; nr. cadastral 56711; CF 56711 Roman | Localitatea Roman, str. Sucedava nr. 145, judeţul Neamţ | 2010 | 2.518.198 | 19.11.2024 | Hotărârea Guvernului nr. 916/2016 | |
| TOTAL ANEXĂ | 3.393.913 | ||||||||
| Nr. MF | Codul de clasificaţie | Tipul bunului/ Denumirea | Elementele-cadru de descriere tehnică | Adresa | Vecinătăţi | Anul dobândirii/ dării în folosinţă | Valoarea de inventar - lei - | Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar | Baza legală |
| a) Datele de identificare ale bunurilor imobile care se comasează | |||||||||
| 26240 | 8.26.05 | Imobil/Clubul Copiilor Roman - sală de festivităţi | Construcţie: C1 - sală de festivităţi - nr. niveluri 1; S construită la sol 386 mp; S construită desfăşurată 386 mp; nr. cadastral 59227-C1; CF 59227 Roman | Localitatea Roman, str. Cuza-Vodă nr. 12, judeţul Neamţ | Cartier de locuinţe | 1928 | 335.353 | 19.11.2024 | Legea nr. 84/1995; Hotărârea Guvernului nr. 741/2003; Hotărârea Guvernului nr. 42/2016 |
| 102016 | 8.26.05 | Imobil/Clubul Copiilor Roman | Teren intravilan - neîmprejmuit, suprafaţa 1.270 mp; nr. cadastral 59227; CF 59227 Roman | Localitatea Roman, str. Cuza-Vodă nr. 12, judeţul Neamţ | - | 1928 | 540.362 | 19.11.2024 | Legea nr. 84/1995; Hotărârea Guvernului nr. 741/2003; Hotărârea Guvernului nr. 42/2016; Hotărârea Guvernului nr. 414/2016 |
| b) Datele de identificare ale bunului imobil rezultat ca urmare a comasării | |||||||||
| 102016 | 8.26.05 | Imobil/Clubul Copiilor Roman - sală de festivităţi | Construcţie: C1 - sală de festivităţi - nr. niveluri 1; S construită la sol 386 mp; S construită desfăşurată 386 mp; nr. cadastral 59227-C1; CF 59227 Roman Teren intravilan - neîmprejmuit, suprafaţa 1.270 mp; nr. cadastral 59227; CF 59227 Roman | Localitatea Roman, str. Cuza-Vodă nr. 12, judeţul Neamţ | Cartier de locuinţe | 1928 | 875.715 | 19.11.2024 | Legea nr. 84/1995; Hotărârea Guvernului nr. 741/2003; Hotărârea Guvernului nr. 42/2016; Hotărârea Guvernului nr. 414/2016 |







