Structură Act

Comunicate
DECIZIA nr. 310 din 15 septembrie 2025referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (5) şi art. 106 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1077 din 21 noiembrie 2025Data intrării în vigoare 21-11-2025


    Dosar nr. 414/1/2025
    Mariana Constantinescu- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Carmen Elena Popoiag - preşedintele Secţiei I civile
    Adina Oana Surdu
    		- preşedintele Secţiei a II-a civile
    Elena Diana Tămagă- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
    Adina Georgeta Nicolae- judecător la Secţia I civilă
    Mariana Hortolomei- judecător la Secţia I civilă
    Dorina Zeca- judecător la Secţia I civilă
    Daniel Marian Drăghici- judecător la Secţia I civilă
    Liviu Eugen Făget- judecător la Secţia I civilă
    Cosmin Horia Mihăianu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Ruxandra Monica Duţă- judecător la Secţia a II-a civilă
    Valentina Vrabie- judecător la Secţia a II-a civilă
    Mihaela Mîneran
    		- judecător la Secţia a II-a civilă
    Marcela Marta Iacob- judecător la Secţia a II-a civilă
    Carmen Mihaela Voinescu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Ionel Florea - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Mădălina-Elena Vladu-Crevon- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Mihnea Adrian Tănase- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Alina-Irina Prisecaru- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.236/111/2023.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Apelanta a depus un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării7. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 2.236/111/2023, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:Dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (5) şi art. 106 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că, în cazul cumulului de funcţii, la calculul „vechimii de cel puţin 25 de ani realizate“, vechimea de consilier juridic realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial se adaugă la vechimea de consilier juridic realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu normă întreagă încheiat cu un alt angajator?
    8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 20 februarie 2025 cu nr. 414/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 15 septembrie 2025.    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării9. Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, forma în vigoare la 17 martie 2023 (Legea nr. 303/2022)Articolul 211(1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult se pot pensiona la cerere şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.(2) Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea prevăzută la alin. (1), la cuantumul pensiei de serviciu se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăşi.(3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor prevăzute de prezentul alineat.(4) Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul stabilită prin raportare la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile.
    (5) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora au dreptul la pensie de invaliditate în cuantum de 80% din pensia de serviciu calculată potrivit bazei de calcul de la alin. (1), în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii. La data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege, beneficiarii pensiei de invaliditate pot solicita pensie de serviciu.(6) Personalul care are dreptul la pensia de serviciu stabilită potrivit prezentei legi, la pensie de serviciu stabilită potrivit altor acte normative sau la pensie în sistemul public de pensii are obligaţia de a opta pentru una din aceste pensii.(7) Pensiile prevăzute de prezentul articol, cu excepţia pensiei de la alin. (5), au regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.    10. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 53/2003 sau Codul muncii)Articolul 16(...) (5) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă. (...)
    Articolul 106(1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile. (...)    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept11. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor - Secţia I civilă la 15.06.2023, contestatoarea AA a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii X (CJP X), să dispună anularea Deciziei nr. R-aaa din 26.04.2023 şi obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei de serviciu, ca urmare a constatării îndeplinirii condiţiilor de vechime în specialitate prevăzute de art. 211 din Legea nr. 303/2022, cu plata retroactivă a drepturilor de pensie de la data depunerii cererii de stabilire a pensiei de serviciu.12. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin decizia contestată în prezenta cauză, a fost respinsă cererea sa de înscriere la pensia de serviciu, apreciindu-se că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 211 din Legea nr. 303/2022 cu privire la realizarea unei vechimi de 25 de ani în funcţia de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se că vechimea în funcţie nu poate depăşi numărul anilor calendaristici în care a desfăşurat activitate de specialitate, indiferent de numărul de ore lucrate.
    13. Contestatoarea a precizat că, pentru perioada exercitării cumulului de funcţii, respectiv 1.10.2005-31.12.2007, calculul vechimii s-a efectuat cumulat, proporţional, raportat la norma întreagă de lucru şi pentru timpul parţial de lucru, rezultând o vechime în specialitate, exprimată în ani, luni şi zile de un an opt luni şi şapte zile.14. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 303/2022, art. 35 din Codul muncii şi ale art. 424 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 sau Codul administrativ).15. Prin Sentinţa civilă nr. 314/LM din 1 aprilie 2024, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea AA, în contradictoriu cu intimata CJP X, reţinând, în esenţă, că intimata a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, în raport şi cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. p) şi r) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), precum şi ale art. 33 şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011 (Normele de aplicare a Legii nr. 263/2020), constatând că prevederile art. 424 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 nu sunt aplicabile în situaţia contestatoarei.16. Totodată, prima instanţă a reţinut şi redat considerentele deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 11 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 10 iunie 2019 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10/2019), şi nr. 11 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11/2023).17. Împotriva sentinţei menţionate la paragraful 15 a declarat apel contestatoarea AA, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii contestaţiei.18. În motivarea apelului, apelanta-contestatoare a arătat că interpretarea dată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât raportarea nu trebuie să se facă la perioada calendaristică, ci trebuie avut în vedere faptul că vechimea în muncă a fost înlocuită cu stagiul de cotizare, invocând în acest sens dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 263/2010. Or, acest stagiu îi este recunoscut apelantei potrivit adeverinţei eliberate de angajator.19. De asemenea, au fost invocate dispoziţiile art. 16 alin. (5), art. 35 şi ale art. 106 din Codul muncii, precum şi dispoziţiile art. 424 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, prevederi în raport cu care s-a afirmat că nu există niciun impediment pentru care să nu poată fi valorificată vechimea în specialitate a apelantei dobândită prin cumul de funcţii, având în vedere principiul neîngrădirii dreptului la muncă ce consacră posibilitatea salariaţilor de a desfăşura, în acelaşi timp, mai multe activităţi profesionale, în baza unor contracte individuale de muncă.
    20. Intimata CJP X a formulat întâmpinare la apel, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.21. În motivare, intimata a invocat dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Codul muncii, arătând că, începând cu 1 aprilie 2001, drepturile de pensie se stabilesc în funcţie de stagiul de cotizare, ce poate să fie egal cu vechimea în muncă sau mai mare, adăugându-se, spre exemplu, şi perioade în care persoana nu a avut calitatea de salariat în muncă cum ar fi durata studiilor universitare.22. Curtea de apel judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii23. Prin Încheierea de şedinţă din 31 ianuarie 2025, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: (i) dosarul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect stabilirea drepturilor de pensie pentru personalul plătit din fonduri publice; (ii) de lămurirea chestiunii de drept identificate depinde soluţionarea pe fond a cauzei; (iii) asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept24.
     Apelanta-contestatoare a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei supreme în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, având în vedere dezlegările date prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11/2023.    25. Se precizează că, anterior Legii nr. 283/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ (Legea nr. 283/2022), legiuitorul nu limita, prin art. 35 din Codul muncii, numărul contractelor individuale de muncă încheiate de cei ce cumulează mai multe funcţii. Dat fiind faptul că vechimea în specialitate a fost dovedită cu adeverinţele eliberate de angajator, nu există niciun impediment pentru a nu fi valorificată această vechime dobândită prin cumul de funcţii.26. Sunt invocate, totodată, dispoziţiile Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE), coroborate cu prevederile alin. (1) al clauzei 4 din anexa la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru cu privire la munca pe fracţiune de normă, încheiat de Uniunea Confederaţiilor Industriale şi Patronale din Europa, Centrul European al Întreprinderilor Publice şi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (Directiva 97/81/CE), în baza cărora s-ar impune recunoaşterea şi a beneficiului vechimii în specialitate pentru fiecare contract de muncă în parte angajatului care, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, prestează activitatea în regim de plată cu ora/cumul în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.27. Astfel, susţine apelanta, regula statornicită, în consens cu normele europene, constă în aceea că din orice contract individual de muncă, atât timp cât există, izvorăşte nu numai dreptul la salariu, ci şi dreptul la concediu de odihnă plătit, precum şi celelalte drepturi, respectiv vechimea în muncă şi vechimea în specialitate.28. Intimata CJP X a arătat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deoarece problema de drept în discuţie nu prezintă un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme.29. În ceea ce priveşte problema de drept supusă dezlegării, intimata precizează că vechimea în muncă, definită la art. 16 alin. (5) din Codul muncii, se calculează în raport cu perioada în care există contract de muncă, şi nu cu orele lucrate, neţinându-se cont de tipul de contract încheiat.    VI.
     Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept30. Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, vechimea în muncă nu poate fi însumată în cazul unor contracte individuale de muncă simultane, efectele cumulului fiind doar pe planul drepturile salariale cuvenite, respectiv al unei pensii într-un cuantum mai mare, dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 303/2022 coroborate cu cele ale art. 16 alin. (5) şi art. 106 alin. (1) din Codul muncii interpretându-se în sensul că, în cazul cumulului de funcţii, la calculul „vechimii de cel puţin 25 de ani realizate“, vechimea de consilier juridic realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial nu se adaugă la vechimea de consilier juridic realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu normă întreagă încheiat cu un alt angajator.31. Curtea a reţinut că, într-adevăr, în prezent, în legislaţia asigurărilor sociale de stat, noţiunea de vechime în muncă a fost înlocuită cu aceea de stagiu de cotizare, iar potrivit art. 3 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 263/2010, stagiul de cotizare este definit ca fiind perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii. Totodată, conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat şi, după caz, de către angajator.32. Cu toate acestea, stagiul de cotizare nu presupune o egalitate/suprapunere, ca perioadă de timp, cu vechimea efectivă în muncă, de vreme ce există perioade necontributive, reglementate ca atare, ce sunt asimilate stagiului de cotizare.33. Curtea consideră că expresia „perioada de timp“ utilizată în definirea noţiunii de stagiu de cotizare trebuie interpretată ca referindu-se la o anumită durată calendaristică, aceasta neputând fi raportată la fiecare contract de muncă, în cazul existenţei unor contracte individuale de muncă simultane.34. Drept urmare, însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale, conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, nu vizează eventualele durate ale unor contracte de muncă încheiate în acelaşi timp, beneficiul desfăşurării activităţii în baza unor contracte de muncă distincte, valabile în aceeaşi perioadă de timp, constând într-un cuantum majorat al pensiei, în situaţia pensiilor din sistemul public stabilite în raport cu principiul contributivităţii.35. De altfel, art. 35 din Codul muncii, ce reglementează cumulul de funcţii, prevede, în alin. (1), că salariatul care lucrează la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator în baza unor contracte individuale de muncă distincte are dreptul la salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea fără nicio referire la vechimea în muncă.
    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie36. La solicitarea instanţei supreme, instanţele naţionale au trimis un număr redus de opinii teoretice cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări.37. Într-o opinie teoretică unanimă, nesusţinută de practică judiciară, s-a apreciat că vechimea de cel puţin 25 de ani în funcţii prevăzută de art. 211 din Legea nr. 303/2022, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Legea nr. 282/2023), nu poate rezulta din cumularea vechimii în funcţia de consilier juridic realizate în temeiul unui contract de muncă cu timp parţial cu vechimea în funcţia de consilier juridic realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu normă întreagă încheiat cu un alt angajator (Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale - opinie majoritară; tribunalele Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Iaşi - Secţia I civilă, Vaslui şi Buzău - Secţia I civilă).38. În susţinerea acestei orientări teoretice, au fost invocate dezlegările instanţei supreme realizate prin deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11/2023 (paragraful 98) şi nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024 (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 53/2024), precum şi argumentele redate în continuare.39. Din analiza dispoziţiilor art. 16 alin. (5), art. 35 şi ale art. 103-107 din Codul muncii, în forma anterioară şi ulterioară republicării, ale art. 3 alin. (1) lit. p) şi q) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a constatat că nici prevederile care reglementează vechimea în muncă şi nici cele care reglementează cumulul de funcţii, respectiv contractul de muncă cu timp parţial, nu fac referire la posibilitatea cumulării vechimii în muncă, ci doar la salarizarea corespunzătoare pentru fiecare dintre contracte, la calculul vechimii în muncă luându-se, astfel, în considerare doar perioada în care s-a prestat activitate în baza unui contract individual de muncă, şi nu timpul efectiv lucrat.40. S-a reţinut că stagiul de cotizare nu presupune o egalitate/suprapunere, ca perioadă de timp, cu vechimea efectivă în muncă, de vreme ce există perioade necontributive, reglementate ca atare, ce sunt asimilate stagiului de cotizare.41. Expresia „perioadă de timp“ utilizată în definirea stagiului de cotizare trebuie interpretată ca referindu-se la o anumită durată calendaristică, aceasta neputând fi raportată la fiecare contract de muncă, în cazul existenţei unor contracte de muncă individuale simultane.42.
     Prin urmare, conform reglementărilor legale în vigoare, vechimea în muncă este recunoscută şi valorificată doar pentru perioada efectivă de activitate desfăşurată într-un raport de muncă, respectiv în baza unui contract individual de muncă, fie că este vorba de muncă prestată în cadrul unei funcţii, fie că aceasta este desfăşurată în mai multe funcţii.    43. Această modalitate de interpretare a normelor legale reflectă principiul potrivit căruia timpul de muncă trebuie să fie efectiv şi continuu pentru a putea fi valorificat în scopul pensionării.44. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării.    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale45. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 384 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 octombrie 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 7 lit. j) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie46. În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate decizii care ar putea prezenta relevanţă cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv:– Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 12 aprilie 2023, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (2), art. 86 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 şi art. 3 alin. (3) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, perioada în care, după numirea în magistratură, judecătorul sau procurorul a satisfăcut stagiul militar obligatoriu constituie vechime în magistratură, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 92-96;
    – Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 41 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 106 alin. (1), art. 144 şi ale art. 146 alin. (3) din Codul muncii, art. 220 alin. (1) şi (5) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 267 alin. (1) şi art. 270 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 5 alin. (1) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.050/2021, s-a stabilit: Cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar nu beneficiază de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate la încetarea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, putând prezenta relevanţă considerentele de la paragrafele 77-83;– Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 53 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1191 din 29 noiembrie 2024, prin care a fost admisă, în parte, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 82 alin. (3) raportate la dispoziţiile art. 86 şi art. 104 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, perioada în care un ofiţer de poliţie, licenţiat în ştiinţe juridice, a îndeplinit funcţii de specialitate juridică poate fi luată în considerare, în vederea acordării pensiei de serviciu prevăzute de art. 82 alin. (3), dacă analiza îndeplinirii acestor atribuţii atestă întrunirea cerinţelor de la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 119-127.    X. Raportul asupra chestiunii de drept47. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.XI. Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieAsupra admisibilităţii sesizării
    48. Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024.49. Dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau la anularea actelor infralegislative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.50. Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării:(i) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac;(ii) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă sa le soluţioneze;(iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;(iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    51. Verificând condiţiile de admisibilitate, se constată că acestea sunt parţial îndeplinite. Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect solicitarea contestatoarei persoană fizică, în calitate de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, de anulare a deciziei privind respingerea pensiei de serviciu şi de obligare a intimatei la emiterea unei noi decizii privind acordarea acesteia, ca urmare a constatării îndeplinirii condiţiilor de vechime în specialitate prevăzute de art. 211 din Legea nr. 303/2022.52. Aşadar, instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris în art. 1 alin. (2) din actul normativ menţionat, titularul cererii de chemare în judecată fiind personal plătit din fonduri publice, respectiv personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.53. Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Oradea, care judecă în faza procesuală a apelului, în virtutea competenţelor ei legale conturate prin dispoziţiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă raportate la cele ale art. 269 din Codul muncii şi art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.54. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate ca problema de drept să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.55. În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, într-o jurisprudenţă constantă, instanţa supremă a subliniat că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, trebuie să existe o chestiune de drept veritabilă şi, pe de altă parte, trebuie să fie stabilită dependenţa necesară dintre dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond (Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, şi Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025).56. Condiţia existenţei legăturii dintre chestiunea de drept semnalată cu soluţionarea fondului cauzei este îndeplinită, în situaţia în care, prin cererea de chemare în judecată, contestatoarea solicită, în esenţă, anularea deciziei iniţiale, obligarea intimatei Casa Judeţeană de Pensii X la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei de serviciu, ca urmare a constatării îndeplinirii condiţiilor de vechime în specialitate, prin valorificarea cumulată a vechimii dobândite prin exercitarea în acelaşi timp a atribuţiilor de consilier juridic în temeiul unor contracte individuale de muncă, cu timp parţial, respectiv cu normă întreagă, încheiate cu doi angajatori diferiţi.57.
     Cu referire la existenţa unei chestiuni de drept, în absenţa definirii acestei noţiuni, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).    58. Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate este de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind faptul că în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“ (deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 61 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 18 decembrie 2024, nr. 71 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024; nr. 89 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1291 din 20 decembrie 2024).59. Astfel fiind, reiese neîndoielnic ideea că procedura specială prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prezintă caracteristicile esenţiale ale procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aşa cum aceasta este reglementată de dispoziţiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferenţele specifice menţionate expres în conţinutul acesteia.60. Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, nu este corelat cu alte dispoziţii legale, sau pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare ori că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.61. În aceste condiţii, nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.62. Definitoriu, aşadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a acesteia, atunci când este susceptibilă de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.63. Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie evidenţiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).
    64. Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.65. Aceasta, întrucât interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în acest sens, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; nr. 24 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022).66. Raţiunea instituirii condiţiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, fără ca folosirea acestuia să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesităţii declanşării procedurii de către instanţa de judecată, cu consecinţa prelungirii nejustificate a duratei procesului civil şi, din această perspectivă, afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.67. În consecinţă, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanţelor specializate în materia prevăzută de art. 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă obligaţia de a declanşa mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile în orice situaţie în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuţie reflectă acele trăsături, cu excepţia caracterului noutăţii, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanţa se completează.68. Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării nu ridică o reală dificultate, în contextul în care nu rezultă în cauză că textele de lege indicate în cuprinsul sesizării sunt lipsite de claritate, sunt lacunare sau necorelate, ci doar că se solicită aplicarea lor situaţiei particulare de fapt deduse judecăţii.69. Se constată că instanţa de trimitere nu a prezentat posibilele interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita. Din economia speţei, astfel cum a fost reţinută de instanţă, nici nu rezultă că ar exista dificultăţi reale de interpretare a dispoziţiilor legale ce fac obiectul sesizării, încheierea de sesizare neconţinând o justificare a modului în care chestiunea de drept în discuţie ar putea, în realitate, să susţină potenţialul textelor de lege de a genera practică neunitară şi, pe cale de consecinţă, să necesite declanşarea mecanismului prejudicial.70. De altfel, instanţa de trimitere nu a avut nicio dificultate în a dezvolta un raţionament judiciar, prin analiza sistematică şi teleologică a textelor legale supuse interpretării şi a-şi expune argumentat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept, acesta fiind în concordanţă şi cu opiniile transmise de instanţele naţionale, expuse la capitolul VII din prezenta decizie, care ilustrează orientarea unanimă în sensul că, în cazul cumulului de funcţii, vechimea realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial nu se adaugă la vechimea realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu normă întreagă încheiat cu un alt angajator, întrucât nu există niciun temei legal în acest sens, însă, având în vedere contribuţia la asigurări sociale, care implicit este mai mare, împrejurarea prestării muncii în temeiul a două contracte individuale de muncă diferite va conduce, în mod implicit, la un cuantum mai mare al pensiei.
    71. Într-o astfel de situaţie, se constată că instanţa de trimitere nu are nevoie de dezlegarea chestiunii de drept în discuţie, ci se plasează în sfera nevoii de confirmare a propriului raţionament, aspect care este în afara mecanismului prejudicial.72. În concluzie, se reţine că sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond atât timp cât se tinde la o delegare a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere, aceea de a aplica dispoziţii legale clare, neechivoce, faptelor deduse judecăţii, către instanţa supremă, îndrituită doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să soluţioneze cauza pe fond.73. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.236/111/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 16 alin. (5) şi art. 106 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că, în cazul cumulului de funcţii, la calculul „vechimii de cel puţin 25 de ani realizate“, vechimea de consilier juridic realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial se adaugă la vechimea de consilier juridic realizată în temeiul unui contract individual de muncă cu normă întreagă încheiat cu un alt angajator?
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2025.
    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    MARIANA CONSTANTINESCU
    Magistrat-asistent,
    Elena-Mădălina Ivănescu    -----




    logo Blog