ORDIN nr. 941 din 27 noiembrie 2025pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 480/2024 privind procedura, documentaţia şi informaţiile necesare autorizării administratorilor de credite
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1213 din 30 decembrie 2025Data intrării în vigoare 30-12-2025
Având în vedere prevederile:– art. 7 alin. (1) şi ale art. 30 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2024 privind administratorii de credite şi cumpărătorii de credite, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind contractele de credit pentru consumatori;– art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare;– Referatului nr. 102.012 din 27.11.2025,preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin:Articolul IOrdinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 480/2024 privind procedura, documentaţia şi informaţiile necesare autorizării administratorilor de credite, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 7 mai 2024, se modifică după cum urmează:– Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 3Pentru emiterea autorizaţiei pentru administratorii de credite se va achita o taxă în valoare de 6.000 lei, în contul Trezoreria Operativă Sector 1, contul IBAN RO77TREZ7015032XXX026272, beneficiar - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, CUI: 4266502, şi se depune dovada aferentă la data depunerii cererii în vederea obţinerii autorizării administratorului de credite. În cazul în care nu se depune dovada achitării taxei de autorizare la data depunerii cererii de autorizare, cererea de autorizare nu va fi analizată până la îndeplinirea acestei obligaţii.Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
Ionel Cristinel ObretinBucureşti, 27 noiembrie 2025.Nr. 941.----

| EMITENT |

Prezenta formă este valabilă începând cu data de 30-12-2025 până la data de 30-12-2025